Privește-mă

Privesc în gol, atunci când nu ești tu,

Din cer zăpada-mi umple sufletul;

În mine viscolul acoperă cărări,

Să șteargă urmele atâtor supărări.

Privesc în sus, spre steaua dimineții,

Să nu mai văd în noapte umbrele tristeții;

Aștept lumina soarelui tăcut,

Să reaprindă-n mine chipul tău pierdut.

Privesc cu ochii umezi Omul de Zăpadă,

Din pieptul meu i-aș da o inimă să bată,

L-aș strânge-n brațe, ca pe-un ultim dor,

Să simt, încă o dată, dragostea de om!

Privesc colindătorii, cum cântă la fereastră,

Cât de plăcut e să te simți acasă,

Răsună-n mine glasul lor umil,

Ah, ce n-aș da să fiu din nou copil!