Ce fragilă ești, când crești printre morminte,
când te ferești de bombele căzute din infern,
când cei din jurul tău nu mai au minte
și îți transformă soarta într-un calvar etern!
Ce fragilă ești, când te trezești sub mormanul de pietre,
când Pământul vrea să te-nfioare,
când, dintr-o dată, totul piere
și-aștepți, înspăimântată, mâna salvatoare!
Ce fragilă ești, când începi să pășești,
când pașii mici se-mpiedică de monștri,
când prin lume e greu să răzbești
și-ai vrea, din deznădejde, să-nchizi ochii!
Ce fragilă ești atunci când iubești,
când renunți la tine pentru alții,
când, din bunătate, vrei să dăruiești,
să-i inspiri pe ceilalți cu-ale tale fapte!
Vasile Cucu - Blog 