De mii de ani, aceleaşi întrebări frământă omenirea,
Indiferent de neam, ne răscolesc gândirea,
Ne-mping spre-al vieţii ţărm, abis sau paradis,
Ne-adorm în miezul zilei şi ne trezesc din vis,
Ne-alungă fericirea, când o simţim aproape,
Ne-alină suferinţa, când ne-ndreptăm spre moarte,
Ne cheamă din trecutul unui suflet curat,
Ne poartă-n viitorul de adevăr trădat,
Ne scot din ignoranţă şi ne cufundă-n studii,
Ne vindecă de teamă, atunci când avem dubii!
Deschid o poartă nouă pe un tărâm de veci,
Te ţin în aşteptare, atunci când vrei să pleci,
Nu îţi arată calea, doar întăresc curajul,
Îţi dau gustul tăcerii, când nu găseşti finalul,
Ţi-ascund iubirea-n gânduri, când vrei ca să o simţi,
De-ţi doreşti nemurirea, te-alungă dintre sfinţi!
Te-ndeamnă să fii rege, dar te ţin în sclavie,
Te pun pe tronul lumii, ca ele sus să fie,
Nu vor să trăieşti liber, lipsit de judecată,
Căci mintea ta doreşte să fie adulată,
Vor chipul să ţi-l lase încercănat de lacrimi,
Iar sufletul să-ţi fie împovărat de patimi!
–––––––––––––––––-
Cu întrebări eterne ne înălţăm pe creste,
Privim a noastră lume cu capul către cer,
Sfidăm înţelepciunea, care ne joacă feste,
Şi-o ultimă-ntrebare o ducem în eter!
Vasile Cucu - Blog 