Cai verzi

18 Iun

Caii verzi nu mai aleargă pe pereți,

Și-au frânt picioarele în gropile imaginației,

Au nevoie de aripi pentru a-și trăi libertatea,

Au nevoie de curaj ca să-și înfrunte soarta.

De coamele-argintii nu se mai prind copiii,

În șaua inocenței acum se-așterne praful,

Dau din copite anii, uitându-se în spate,

Sperând să rupă lanțul de amintiri sudate.

Caii verzi nu mai aleargă prin livezi,

Pomii înfloriți nu le mai taie calea,

Acum stau priponiți de un anost ecran,

Uitându-se cum viața li se scurge-n van.

În herghelii urbane își pierd identitatea,

Visează la câmpii cu flori și iarbă verde,

Visează să-și ia zborul, să scape de-ntuneric,

Sperând s-ajungă liberi, pe un tărâm feeric.

Zâmbetul primăverii

21 Mai

Ne-am trezit cu soarele la masă,

cu flori de măr la tâmple

și vlăstare de timp renăscute,

ne-am trezit flămânzi de aer proaspăt,

de viața ce curge prin apa de munte.

Ne-am hrănit cu liniștea pădurii,

cu raze de primăvară

și frunze din nou înverzite,

ne-am hrănit cu cântecul naturii

și cu-ale noastre doruri împlinite.

Ne-am culcat cu Luna printre gânduri,

cu sentimente evadate din trup

și fiori cuibăriți într-un suflet,

ne-am culcat pe timpul mamut,

sperând să ne trezim pe-o clipă de zâmbet.

Picuri de viata

14 Apr

Picură roua de pe frunzele trezite la viață,

Udă pământul și tălpile înfipte în timp,

Raze de soare ne-aduc din cer speranță,

Lumina dimineții ne-arată al lumii chip.

Picură stropii de ploaie pe seceta minții,

Gânduri uscate, din nou, înverzesc,

Vorbe de dor aprind făclia dorinței,

Priviri îndrăgostite sub pleoape-nfloresc.

Picură liniștea în noaptea senină,

Pe bolta întinsă doar aștrii clipesc,

Sufletul își caută armonia deplină,

Adormindu-și trupul cu visul ceresc.

Picură lumânarea, de veghe aprinsă,

Întărind credința în viața divină,

Picură lacrimi, pe durerea nestinsă,

Când în noaptea de Paște Dumnezeu suspină.

Dansul nostru

19 Mar

Dansează cu mine, printre muguri de ramuri,

printre raze de oameni și brațe de lanuri,

printre stoluri de flori si buchete de grauri,

printre stropi de apus și vuiete de valuri!

Dansează cu mine, pe câmpul cu vise,

pe-un tărâm fermecat de dorințe aprinse,

pe luciul de Lună, pe stele nestinse,

pe bolta întinsă peste inimi încinse!

Dansează cu mine, printre vorbe nespuse,

printre gânduri uitate și doruri ascunse,

printre chipuri mascate și priviri nepătrunse,

printre vieți picurate cu clipele smulse!

Dezmortire

5 Mar

ghiocei-padure

Râuri dezgheţate inundă inimile îngheţate,

Descătuşând sentimentele preschimbate în flori,

Ghioceii-nfloresc pe chipuri de oameni pictate,

Amintindu-ne viaţa trăită-n culori.

Raze dezgolite inundă trupurile învelite,

Pătrunzând în sufletele însetate de lumină,

Zâmbetele apar pe buzele de frig amorţite,

Renăscând credinţa în iubirea divină.

Gânduri trezite inundă minţi adormite,

Hrănind viitorul ieşit din hibernare,

Planuri măreţe aşteaptă să fie-mplinite,

Pentru-o lume care nu mai are răbdare.

Păsări călătoare zboară peste lumi muritoare,

Ducând cu ele visul evadării;

Timpul ne-arată faţa sa schimbătoare,

Dăruindu-ne, iarăşi, farmecul primăverii!

De veghe

19 Feb

Copiii desenează pe asfaltul Pieței,

acolo unde oamenii mari, răscoliți de prezent,

își amintesc de întunericul trecutului,

acolo unde luminițile speranței

străpung bezna decadenței și a infamiei,

acolo unde strigătul deznădejdii

se înalță către cerul izbăvitor.

Copiii respiră și cântă într-un aer viciat

de praful si pulberea de pe scena țării,

pe care figuranții îmbrâncesc actorii,

într-un ridicol spectacol despre incompetență,

pe care sar, de „bucurie”, țapi ispășitori,

iepuri de câmp minat și purceluși de logoree.

Copiii se duc la culcare, pentru a visa,

în timp ce părinții veghează

pentru a nu se stinge flacăra speranței,

pentru a nu lăsa Balaurul cu zeci de capete

să le înghită viitorul,

pentru a nu muri atunci când vor închide ochii.

Părinții veghează…și protestează!

 

Catedrala Ispasirii Pacatelor

22 Ian

        În ultima vreme societatea românească traversează o perioadă destul de agitată, generată de dorința guvernanților noștri de a-i grația pe unii pușcăriași, dar și de a-i scăpa în viitor de pușcărie pe anumiți politicieni și pe acoliții acestora. Deși e clar că această acțiune este „cu dedicație”, totuși ea trebuie „justificată” cumva opiniei publice și au găsit „pretextul” potrivit: supraaglomerarea din pușcării. Pentru rezolvarea acestei probleme nu s-a făcut nimic în atâția ani, dar s-au trezit acum că-i serioasă „treaba”, văzând că în ultimii ani Justiția nu mai iartă pe nimeni, mulți politicieni având dosare penale pe rol.

      De ce nu s-au construit pușcării în toți acești ani? S-au aglomerat doar în ultimii ani, de când printre deținuți au început să fie și demnitari ai Statului? Păi dacă le-ar fi construit, ar fi fost ca și cum „mortul” și-ar fi săpat singur groapa! E mult mai ușor să „te dai scăpat” pe motiv că n-ai condiții de detenție, nu? După „logica” asta, ar trebui să nu mai băgăm pe nimeni la pușcărie până când nu ies cei care sunt deja acolo…Intră unul doar când iese altul, ca să se elibereze patul! Uite-așa, ca să iasă rima :). De ce n-ar fi și „rima” un pretext „plauzibil” ca să nu mai intre „Domnii” la pușcărie?

       Așa cum știm cu toții, pentru Catedrala Mântuirii Neamului, care costă „fără număr” (după anumite estimări, vreo 200-300 milioane de euro), se găsesc bani și există atât voința Domnului cât și a politicienilor (demagogi, populiști sau doar de bună-credință). Statul contribuie la acest proiect național cu zeci de milioane de euro, dar n-are bani și pentru Catedrala Ispășirii Păcatelor (adică Pușcărie, pe înțelesul infractorilor)? Cu 100 de milioane de euro se poate face o „frumusețe de Catedrală”, în care să se „reculeagă” cei „certați” cu Legea, dar și cu Dumnezeu, pentru că nu-i bine să furi, să omori, să păcălești sau să-ți agresezi semenii! De ce să ne gândim, ca popor, doar la mântuirea „de apoi”, fără să ne îndreptăm din punct de vedere civic, moral și spiritual pe lumea asta? N-ar fi mai omenește și creștinește să ne implicăm și să ajutăm nu doar la construirea de biserici și catedrale, ci și la construirea unor locuri de detenție decente pentru semenii noștri care-au apucat-o pe căi greșite? Nu suntem datori față de ei, fie că sunt „Demnitari” ai Statului (dar oameni fără demnitate) sau doar simpli cetățeni, să le oferim un loc de meditație, reculegere si reeducare, astfel încât să-și ispășească păcatele? Astfel, vor deveni mai buni, mai umili, mai cu frică de Dumnezeu și de Legile țării, vor învăța din greșeli și nu vor mai încerca să le repete.

      Vă imaginați cum toți acești infractori, scăpați de pe mâna Justiției, vor intra „cu pioșenie” în Catedrala Mântuirii Neamului, având sufletul și conștiința încărcate de păcate? Nu le-ar face un bine societatea, prin organele de Justiție, dacă i-ar pune să „viziteze” mai întâi Catedrala Ispășirii Păcatelor (Pușcăria)? Cu siguranță DA și, chiar dacă ei nu sunt conștienți de asta, i-ar ajuta să se „curățe de păcate” și sa devină demni de a intra apoi în cealaltă Catedrală…Și de-acolo, cine știe? Poate că Neamul lor sau Domnul îi va „mântui”…Doamne-ajută! Da, Dumnezeu îți dă, dar nu te bagă în pușcărie. Doar Justiția o poate face!