Decembrie

1 Dec

Vine decembrie peste țara noastră,

Să ne-mbrăcăm frumos și să sărbătorim,

Să ne-amintim de toți cei ce-au plecat de-acasă,

Să ne jelim eroii și să îi cinstim!

Cei rămași singuri să iasă la poartă,

Să le zâmbească trecătorilor pe drum,

Să-și amintească de viața lor frumoasă

Și de mărinimia sufletului bun!

Cei tineri să-și păstreze voioșia,

Să creadă cu tărie în dreptate,

Să nu abandoneze România,

Pământul unde s-au născut, pentru eternitate!

Vine decembrie, cu mantia sa albă, de zăpadă,

Cu inima deschisă s-o îmbrățișăm,

S-o invităm în fiecare zi la joacă

Și-n seara de Crăciun s-o colindăm!

Anunțuri

Când vine toamna

19 Noi

Sunt călătorul toamnei de poveste,

Mă las sedus de timpul auriu,

Admir tăcut culorile terestre

Și caut armonia în tot ce este viu.

Natura mă-nconjoară cu-a sa melancolie,

Copacii se despart de frunzele pictate,

Resimt, privind în urmă, o dulce nostalgie,

Pentru oameni și locuri în inimă păstrate.

Străbat cu gândul lumea și lumea mă străbate,

Sub frunzele căzute se-ascund cărări de suflet,

Aleargă-n mine amintiri ce nu pot fi uitate,

Mă cheamă iar la joacă, dar le refuz c-un zâmbet.

Azi sunt adultul toamnei împlinite,

Mă bucur de belșugul ploilor tăcute,

Dar undeva, acolo, sunt clipe fericite,

Ce-așteaptă să renască din vremi demult trecute.

Mi-e dor

29 Oct

Mi-e dor de tine, mi-e dor de mine,

când amândoi zâmbeam pentru noi,

mi-e dor de-o privire, plină de iubire,

când toamna revine cu tristele ploi.

Mi-e dor de soare, mi-e dor de mare,

când pășeam desculți pe visele moi,

mi-e dor de visare, mi-e dor de uitare,

când Luna era puntea noastră spre zori.

Mi-e dor de plimbare, de-a ta chemare,

când parcurile verzi se umpleau de flori,

mi-e dor de lumină, de viața senină,

când pe cerul albastru pictam zeci de culori.

Mi-e dor de tăcere, de-a ta mângâiere,

când vorbele dormeau în liniștea noastră,

mi-e dor de iubire, de despărțire,

când, suspinând, mă priveai la fereastră.

Fauna socială

26 Sep

Lupul cel rău își schimbă părul,

petrece ore-ntregi la coafor,

vrea să arate-a câine blând,

ca să-și primească osul,

și-apoi să-și bage colții-n mâna lor!

Vulpea șireată nu-și mai înalță coada,

așteaptă într-un colț să se elibereze ringul,

mulți cocoșei viteji vor dispărea în noapte

și-atunci, cu măiestrie, ea o să-și facă plinul!

Berbecul prostovan tot berbec va rămâne,

îi place să se dea cu capul de pereți,

indiferent ce-ar face și orice-ar vrea să spună,

e pierdere de vreme, nu ai ce să înveți!

Taurul comunal nu vrea ca să muncească,

vrea doar s-admire vacile pe drum,

cu-așa apucături va fi ținut în casă,

ca să nu zică lumea că-i un bou nebun!

Țapul ispășitor își face datoria,

când alții se feresc, el ia cuvântul,

spune ce-l taie capul, ca să nu-l taie alții

și, astfel, răzvrătiții își vor calma instinctul!

În jungla omenirii vedem destule fiare,

fugim de ele zilnic, în loc să le-nfruntăm,

tot așteptăm un leu, care să fie rege,

să mai uităm de foame în timp ce-l aclamăm!

Prieteni

20 Aug

Anii zboară, fără să ne-ntrebe,

Mai povestim, din când în când, la un pahar,

Ne bucurăm de fiecare revedere,

Sperând ca viața să nu treacă în zadar.

Ne-am dus pe căi necunoscute,

Ne-am despărțit de-atâtea ori,

În viață facem sacrificii multe,

Lăsând prietenia ascunsă printre nori.

Ne amintim prea rar ce-a fost odată,

Prezentul ne împinge de la spate,

Nu am găsit oglinda fermecată,

Care să ne arate clipele uitate.

Te-aștept, prietene, să ne privim în ochi,

Oglinda sufletului de odinioară,

Și chiar de timpul nu se-oprește-n loc,

Noi să ne bucurăm ca-ntâia oară!

Trubadurul

30 Iul

Iubito, aș cânta pentru tine în fiecare seară,

Prin parcuri și baruri aș merge tot mai des,

M-aș așeza în fața celor ce așteaptă

Să vină cineva și să le-nchine-un vers!

Le-aș dedica iubirea, de tine părăsită,

S-o toarne-ntr-un pahar, cu gheață înăuntru,

S-o soarbă-ncet, cu paiul, până devine mută,

Să stingă-n ei dorința de-a mai dansa cu vântul!

Iubito, vocea nu mă mai ascultă,

Din gânduri nerostite creează melodii,

Tot ce n-ai vrut s-auzi acum își ia avântul

Și zboară peste locuri pe care nu le știi!

Oricine-ar fi acolo, privind în ochi nebunul,

Va ști că lumea asta-i prea mică pentru mine

Și, oriunde m-aș duce, aș fi doar trubadurul

Ce cântă neîncetat, gândindu-se la tine!

Cai verzi

18 Iun

Caii verzi nu mai aleargă pe pereți,

Și-au frânt picioarele în gropile imaginației,

Au nevoie de aripi pentru a-și trăi libertatea,

Au nevoie de curaj ca să-și înfrunte soarta.

De coamele-argintii nu se mai prind copiii,

În șaua inocenței acum se-așterne praful,

Dau din copite anii, uitându-se în spate,

Sperând să rupă lanțul de amintiri sudate.

Caii verzi nu mai aleargă prin livezi,

Pomii înfloriți nu le mai taie calea,

Acum stau priponiți de un anost ecran,

Uitându-se cum viața li se scurge-n van.

În herghelii urbane își pierd identitatea,

Visează la câmpii cu flori și iarbă verde,

Visează să-și ia zborul, să scape de-ntuneric,

Sperând s-ajungă liberi, pe un tărâm feeric.