Fragilă

Ce fragilă ești, când crești printre morminte,

când te ferești de bombele căzute din infern,

când cei din jurul tău nu mai au minte

și îți transformă soarta într-un calvar etern!

Ce fragilă ești, când te trezești sub mormanul de pietre,

când Pământul vrea să te-nfioare,

când, dintr-o dată, totul piere

și-aștepți, înspăimântată, mâna salvatoare!

Ce fragilă ești, când începi să pășești,

când pașii mici se-mpiedică de monștri,

când prin lume e greu să răzbești

și-ai vrea, din deznădejde, să-nchizi ochii!

Ce fragilă ești atunci când iubești,

când renunți la tine pentru alții,

când, din bunătate, vrei să dăruiești,

să-i inspiri pe ceilalți cu-ale tale fapte!

Etichete:bombe, fragilă, infern, morminte, pietre, poezie, Pământul, razboi, soarta, versuri