La final de an
În ceasul al 12-lea, din ultima zi din an, să închinăm paharul în cinstea noastră și să fim fericiți! Nu ne trebuie niciun motiv ca să fim fericiți…Indiferent de ce ne rezervă viitorul, liniștea și împlinirea noastră sufletească ține de fiecare dintre noi, de alegerea pe care o facem zi de zi, în fiecare clipă, între a fi om bun sau rău. Binele nostru colectiv este suma faptelor bune pe care le facem fiecare dintre noi. Binele nu pică din cer, îl facem noi, pe Pământ, privind către Cer!
Taverna
Te-aștept pe țărmul mării, la tavernă, Când soarele fierbinte apune-n zare, Să ne-așezăm la masa noastră, spre faleză Și să sorbim, încet, din clipa trecătoare! Mi-e dor să povestim pe îndelete, Cu briza mării mângâindu-ți chipul, Să depănăm din amintirile fără pereche Și să ne bucurăm de muzica ce amăgește timpul! Mi-e dor de-un dans, pe ritmul mării, Cu unduiri de valuri îndrăznețe, Cu piruete ample la căderea serii, Cu-mbrățișări și râsete răzlețe! Te-aștept, cu drag, în fiecare seară, Când sufletul înfierbântat se răcorește, Să porți cu tine zâmbetul de vară Și să trăim o viață de poveste!
Dragoste oarbă
Dragostea oarbă nu aude strigătul rațiunii, se lasă dusă de valul sentimentelor, chiar dacă ar fi să ajungă la capătul lumii. Dezbrăcată de inhibiții, aleargă spre necunoscut, trăiește clipa, fără să se teamă, uitând de tot ce-a fost în trecut. Viitorul înseamnă doar ziua de mâine, fără planuri și prejudecăți, trăind fericit adevărata minune… Dragostea oarbă, cândva, își va deschide ochii și, atunci, magia va dispare, făcând vizibile problemele sorții.
Reconciliere
Distanța dintre noi se micșorează, Opiniile divergente se disipă, Putem vorbi, din nou, la aceeași masă, Fără teama că unul dintre noi se ridică. Acum e timpul pentru reconciliere, Valul urii trebuie să dispară, Orgoliile nu țin loc de mediere Și nu ne-ajută să construim o țară. Viitorul frumos, la care visăm, nu ne-așteaptă, Depinde doar de noi să ni-l creăm, N-are rost să ne tot plângem de a noastră soartă, Mai bine hai să punem mâna să lucrăm! Copiii noștri se gândesc să plece, Să-și trăiască viața-n țări străine… Și atunci, pe noi, cine-o să ne ierte Că în…
Antagonism
Nu mai bat la uși închise, Care nu vor să se deschidă, Nu mai discut cu mințile încinse, Care așteaptă să te ardă! Merg liniștit pe calea mea, Sătul de-atâta-nverșunare, Nu mai ascult părerea ta, Pe care-o strigi în gura mare! Antagonismul lumii mă-ngrozește, Nu mai există dialog și rațiune, Acum doar violența înflorește, În monologuri surde, fără nume! Nu mai am timp de contraziceri, Rămâne fiecare cu adevărul său, Iar bula noastră devine tot mai mică Și nu mai este loc pentru egoul tău!
Ceva nu a mers bine. Te rog reîncarcă pagina și/sau încearcă din nou.
Blog Cucu Vasile 