Sunt călătorul toamnei de poveste,
Mă las sedus de timpul auriu,
Admir tăcut culorile terestre
Și caut armonia în tot ce este viu.
Natura mă-nconjoară cu-a sa melancolie,
Copacii se despart de frunzele pictate,
Resimt, privind în urmă, o dulce nostalgie,
Pentru oameni și locuri în inimă păstrate.
Străbat cu gândul lumea și lumea mă străbate,
Sub frunzele căzute se-ascund cărări de suflet,
Aleargă-n mine amintiri ce nu pot fi uitate,
Mă cheamă iar la joacă, dar le refuz c-un zâmbet.
Azi sunt adultul toamnei împlinite,
Mă bucur de belșugul ploilor tăcute,
Dar undeva, acolo, sunt clipe fericite,
Ce-așteaptă să renască din vremi demult trecute.
Vasile Cucu - Blog 
Cunosc toamna aceasta!
Nu este foarte tăcută, oftează adesea, trage după ea legături de simţiri colorate și vârtejuri de fum de amintire..
Da, desi o cunoastem de atata vreme, totusi ne surprinde placut in fiecare an :).