Se lasă seara peste umbra noastră,
Încet, încet, rămânem singuri,
Senini la gând ne retragem în casă
Și așteptăm, cuminți, tăcerea lumii.
Ne învelim cu bolta înstelată,
Lumina lunii ne veghează visul,
În somn uităm de viața zbuciumată,
Sufletul nostru își recapătă surâsul.
Iubirea noastră-și caută-mplinirea,
Prin întuneric își croiește calea,
Așteaptă-n fiecare noapte o rază de lumină,
Cu care să străbată depărtarea.
Vasile Cucu - Blog 
Foarte frumos, vă felicit!
Multumesc 🙂