Copiii cresc, în lumea lor frumoasă,
Se strâng în buchete de flori nemuritoare,
De lumea celor mari nu prea le pasă,
Ei înfloresc la fiecare răsărit de soare!
Copiii se joacă, indiferent de vreme,
În zăpada pufoasă bucuria lor crește,
Pe anotimpuri albe desenează stele,
Pe foi imaculate scriu a lor poveste!
Copiii cântă veseli, în zi de sărbătoare,
Cu inima curată se duc din casă-n casă,
Transmit colindul vieții clipei următoare,
În care-o nouă lume-o să se nască!
Yes children don’t care about the world! Well written 💕😊🎉