La revedere

Prietene, mâinile noastre s-au strâns de despărţire,

în clipa în care timpul respira tăcut,

înghiţând cu greu tristeţea.

Prietene, ticăitul de ceas se auzea doar în inimă,

bătând tot mai puternic,

vrând să ascundă emoţia vorbelor iscusite.

Câte vorbe nespuse au rămas

ascunse după priviri neclintite?

Câte vorbe de duh, venite de Sus,

s-au oprit în văzduh înlemnite?

Doar mâna mai simte

căldura sufletului tău, învăluit în tăcere,

doar ea mai poate strânge în palmă

inevitabilul „La Revedere!”.

Etichete:ceas, despartire, duh, inima, la revedere, maini, poet, prieten, prietenie, priviri, timpul, versuri, vorbe