În visul meu, tu erai fără nume,
Ca o străină apărută-n viaţa mea,
Păreai pierdută în această lume,
Cu gândul rătăcind pe nu ştiu care stea.
Privirea ta absentă îşi aştepta chemarea,
Ecoul despărţirii îţi răsuna în suflet,
Pe buzele-amorţite se risipea candoarea
Ce te-a făcut să crezi că dragostea-i un cântec.
Iubirea, uneori, nu ţine cont de nimeni,
Nu-ntreabă mintea când să înflorească,
Îşi face singură buchetul său de inimi,
Pe care timpul va vrea să le-ofilească.
În viaţa mea, tu vei fi fără nume,
Un chip frumos, iubit doar în tăcere,
Distanţa dintre noi încă mai are urme,
Pe care dorul nostru le şterge cu durere.
Vasile Cucu - Blog 
Odă dorului din noi….
„Își face singură buchetul său de inimi…”
Timpul…
Întrezăresc urmele pașilor pierduți pe mal.
Frumos cânt de dor !😊
Multumesc, i-ar trebui si o melodie 🙂
🙂 …sa cautam un compozitor, ca avem de unde alege.
Desi as opta doar pentru varianta clasica…
Zi faina ! 🙂