Visare

În nopțile de iarnă, prea pline de tăcere,

Ascult în gând cum cântă primăvara,

Visez la câmpuri verzi și forme de himere,

Cu care să-mi pictez în suflet evadarea.

Afară ninge liniștit, privesc la marea albă,

Sunt prizonierul timpului de-odinioară,

Când alergam înfrigurat spre inima ta caldă,

În care să-mi topesc, încet, iubirea hibernală.

Văd pașii tăi întroieniți în tinereți apuse,

Când amândoi pășeam desculți pe sentimente;

Azi doar repet, în gând, din vorbele nespuse,

Ce-ar fi putut să schimbe o viață de regrete.

Fereastra înghețată ascunde chipul tău,

Mi-apropii răsuflarea, să-i încălzesc surâsul,

Te văd așa cum te-am iubit doar eu:

Zâmbind cu ochii-n lacrimi și alungând trecutul.

Etichete:fereastra, iarna, inima, iubire, poezie, sentimente, suflet, timp, trecut, versuri, viata, visare