Tag Archives: dialog

Despre prostie: vizionare sau viziune?

1 Dec

Toţi oamenii au calităţi şi defecte, însă omul prost, pe lângă adjectivul care-l califică, are un mare defect: nu-şi dă seama că este prost! Dacă ar fi cât de cât conştient de prostia sa, omul în cauză nu şi-ar mai da în petec cu atâta dezinvoltură, confirmând ori de câte ori are prilejul zicala din popor – „Prostul, dacă nu-i fudul, parcă nu e prost destul!”. Aşadar, în inconştienţa sa, acesta se crede chiar deştept, capabil să abordeze subiecte „interesante”, care necesită gândire logică şi cunoştinţe de cultură generală, astfel încât să se poată umfla în pene, arătând celorlaţi cât de „deştept” este el, adică un prost inconştient. Cum să abordezi un astfel de specimen al naturii atunci când soarta ţi-l scoate în cale? Iată o întrebare de baraj! În funcţie de răspunsul pe care ţi-l dai, treci sau pici „examenul”  prostiei! Cheia răspunsului se află în capacitatea intelectuală de a face o evaluare corectă şi rapidă a interlocutorului, dar şi în capacitatea extrasenzorială, care să-ţi trezească imediat conştiinţa că ai în faţa ta „unul dintr-ăia mulţi”.  Aşadar, dacă reuşeşti rapid să te poziţionezi vizavi de prostia sa, adică dacă realizezi că eşti mai deştept decât el (nici n-ai avea cum să-ţi dai seama că eşti mai prost, deoarece ai contrazice „teoria”  inconştienţei prostului), rezolvi problema din prima, dat fiind faptul că cel mai deştept cedează primul! Nu are niciun rost să continui o luptă grea, de uzură, în care să arunci idei „ascuţite” către prost, crezând în naivitatea ta că i-ai dat lovitura de graţie, deoarece vei avea parte de surprize, poate chiar foarte neplăcute! Poţi să fii convins că lupta lungă a contrazicerilor va fi câştigată de către cel cu mintea odihnită, adică de către prost! În loc să fii un „bun contrazicător”, pierzând energie şi timp, mai bine să fii un bun ascultător (nu înseamnă un aprobator), un fel de spectator ca la teatru, bucurându-te de „spectacolul” necenzurat al prostiei omeneşti. Atenţie! Nu trebuie să dai dovadă de pasivitate totală, pentru a nu bloca aşa-zisul dialog, transformat de fapt în monologul prostiei! Trebuie să intervii din când în când pentru a „stimula” prostia celuilalt să dea dovadă de imaginaţie, să-şi descopere noi argumente şi noi valenţe! Astfel, îl poţi determina pe interlocutor să ajungă la acel punct culminant, de conştientizare a propriilor aberaţii, prostii, în momentul în care se autocontrazice !!! Victoria omului deştept asupra celui prost constă în trăirea momentului penibil în care cel din urmă realizează (dacă realizează într-un final) că tocmai a spus ceva care contrazice „strălucitele” sale idei, irefutabile, enunţate anterior!…Şi ce crezi că se poate întâmpla într-un astfel de moment „solemn”? În funcţie de cât de adânc este înfiptă prostia în mintea sa, „specimenul” în cauză poate avea sau nu revelaţia că ar fi bine să tacă, pentru că şi-a găsit  „naşul”, adică pe unul mai deştept ca el (cum de există, oare?)! Cei care ajung să conştientizeze acest lucru mai au o şansă să evolueze, însă cei care cu obstinenţă vor să meargă până la capătul Prostiei trebuie lăsaţi singuri în demersul lor, deoarece prostia este nemărginită…Faptul că prostul nu ştie acest lucru, îl face să se mişte cu tenacitate în spaţiul său şi să treacă adesea de limita imposibilului, perfecţionându-se continuu în arta de a fi prost. De asemenea, imaginaţia omului este nemărginită, o combinaţie între prostie şi imaginaţie fiind letală pentru orice „guru” anti-prostie!

Totuşi, cei care vor să fie portdrapelul înţelepciunii în societate nu trebuie să se descurajeze, ci să dea şi ei dovadă de tenacitate, dar şi de tact şi multă răbdare, deoarece şi proştii sunt tot oameni şi, mai devreme sau mai târziu, vor obosi să se autocontrazică! Biologic vorbind, corpul omului ce vrea cu orice preţ să ajungă la capătul universului infinit al prostiei,  va ceda mai repede decât un corp cu o minte sănătoasă, care nu pune preţ pe lupta de uzură cu prostul! Cred că ar trebui evitate „luptele” individuale cu prostul, dar ar trebui aplicată strategia câştigătoare în „războiul” cu prostia! Dacă omul ajunge la maturitate să fie prost, nu prea mai ai ce să-i faci, decât să-l laşi în pace să se autoconsume… Însă „războiul” cu Prostia Omenească trebuie câştigat neapărat, prin educaţie, cultură şi religie! Sistemul educaţional trebuie să „livreze” societăţii cât mai puţini proşti adulţi, cultura trebuie să lupte în mod continuu cu incultura proştilor maturi şi cu bani, care vor să se autopromoveze ca modele de urmat în societate, iar religia trebuie să lupte cu Răul din oameni, mai ales din oamenii care sunt proşti inconştienţi, pentru că aceştia sunt un pericol social! Să fii prost, neam prost şi să fii şi rău la suflet poate fi tragic pentru cei din jur!

Am auzit o ştire în care prostia, combinată cu răutatea şi cu imaginaţia, a dat foc unei case, pentru a nu fi împărţită cu ceilalţi moştenitori de drept. În cazul amintit, prostul n-a calculat că-i mai bine să moştenească ceva (o parte din casă) decât nimic, ba mai mult decât atât, acum trebuind să-i despăgubească pe ceilalţi din cauza faptei sale! Fiind prost inconştient, nu-l doare prostia şi devine un pericol la adresa celor din jurul său.

În concluzie, oameni buni şi înţelepţi, nu vă consumaţi resursele principale în lupta cu prostul, ci folosiţi-le în eradicarea prostiei de la rădăcină, investind în educaţia, cultura şi buna credinţă a generaţiilor viitoare! Iar când vă veţi întâlni (din nou, bineînţeles) cu prostul, gândiţi-vă că aţi intrat gratuit la un spectacol, de la care veţi ieşi plângând sau râzând, în funcţie de cât de înţelepţi sunteţi!Vă doresc „vizionare” plăcută şi, mai ales, viziune plăcută!

Cea fără de margini

Cât de solemn se plimbă ea prin lume,

Cu aroganţa-i demnă de un film regesc,

Nimic nu reuşeşte să strice-al său renume,

Virtuţile mereu în faţa sa pălesc!

Se simte împlinită când se exprimă liber,

Când cel care-o ascultă îşi lasă capu’-n jos,

Părerile contrarii sunt combătute sincer,

Iar rezultatul lor e fără de folos!

Îi place să se-audă când singură vorbeşte,

Când dialogul surd se schimbă-n monolog,

Dreptatea-i un cuvânt ce o nedreptăţeşte,

Iar logica, în faţa Ei, nu îşi găseşte loc!

Cu calm şi îndrăzneală, ea lumea  stăpâneşte,

Practică zi de zi discurs de orator,

Al omului Bun Simţ mereu îl umileşte,

Vrea să devină lege pentr-un întreg popor!

În lumea ignoranţei a devenit o Divă,

Cu toţii o admiră şi vor ca ea să fie,

Prestigiul său tot creşte, căci mulţi i se închină…

Ea, cea fără de margini şi veşnică Prostie!

Anunțuri