Tag Archives: poezie

Salvare

31 mai

„Lăsați copiii să vină la mine!”

Strigă natura, părăsită de oameni;

Îi așteaptă cu flori și peisaje sublime,

I-așteaptă viața ce curge prin ramuri!

Lăsați natura în inimile noastre!”

Strigă copiii, avizi de libertate;

Bucuria lor se sufocă în case,

Sănătatea lor nu-i o filă-ntr-o carte!

Lăsați-ne gândul să zboare departe!”

Strigă omenirea, redusă la tăcere;

Frica ne îndepărtează de libertate,

Iar salvarea noastră devine o himeră!

 

Teama

12 apr.

Teama pătrunde în mințile noastre,

ca un virus ce vrea să ne sufoce;

ne agățăm cu disperare de ziua de azi,

ca și cum mâine e prea departe…

Depărtarea dintre noi se tot mărește,

fugim unii de alții, spre singurătate;

ne ascundem după fricile noastre,

de frică să nu fim zăriți printre ele.

Mâna salvatoare nu apare,

pentru că nu ne vede-n întuneric;

să lăsăm lumina să răsară

în sufletele temătoare de moarte!

Frica din noi o să dispară,

în clipa în care dragostea ne va chema

să respirăm aerul cald de vară,

într-o lume fără prejudecăți.

 

Dor de primăvară

30 mart.

A răsărit un ghiocel, în prag de primăvară,

Să-i spună lumii c-o iubește;

Se scutură de frig și de zăpadă,

Căldura mâinilor îl înflorește.

A răsărit un gând, din noaptea lungă,

Să-i spună lumii c-o privește;

O singură persoană de-l ascultă,

Va deveni vedetă-ntr-o poveste.

A răsărit un dor, din sufletul uitat,

Să-i spună vieții ce-și dorește:

Câmpuri cu flori și-un loc de neuitat,

În care să-ntâlnească sufletul pereche!

 

Timpul

23 feb.

Privesc pe cer cum timpul zboară departe,

prea departe de inimile noastre,

prea aproape de eternitate.

Îi place nemărginirea și liniștea,

s-a săturat de zbuciumul omenirii,

rămâne impasibil la oftatul iubirii.

Nu mai vrea să se joace cu noi, ca-n copilărie,

atunci când sufletul uriaș îl privea de sus,

atunci când ochii veseli îl așteptau la apus.

Nu mai vrea să fie hazliu,

ne privește tăcut, cu indiferență,

supărat, parcă, pe-a noastră existență.

 

Marelui poet

15 ian.

Spune-mi, poet drag, cum e-n eternitate,

pe care stea din Univers ți s-a făcut dreptate?

Te iubesc îngerii mai mult ca noi,

cei ce-am rămas aici cu dorul poeziei,

sau ți-ai dori să simți, din nou,

fiorul dulce-al dragostei de glie?

Spune-mi, în cer cine ți-e muza,

cu ce trăiri îi împletești cununa?

Ți-e dor de floarea ta albastră,

de codrii verzi și graiul românesc,

sau te-ai obișnuit cu liniștea cerească,

în care să simți, veșnic, har dumnezeiesc?

 

Sursa foto: Google Images

 

De Sărbători

24 dec.

Te-aștept de Sărbători, în plină iarnă,

Cu fulgi de nea în palme și în păr,

Cu bradul strălucind, în fiecare seară,

Cu inima deschisă către cer!

Adu-mi, cadou, un zâmbet de copil,

O mică bucurie ascunsă-ntr-o colindă,

O-mbrățișare caldă, cu trupul tău fragil,

O lacrimă de dor, privită în oglindă!

Te-aștept cu masa plină de speranță,

Cu focul încălzind a vieții poezie,

Cu flori și gutui coapte la fereastră,

Cu sufletul strigând după copilărie!

 

Noapte bună

8 dec.

Se lasă seara peste umbra noastră,

Încet, încet, rămânem singuri,

Senini la gând ne retragem în casă

Și așteptăm, cuminți, tăcerea lumii.

Ne învelim cu bolta înstelată,

Lumina lunii ne veghează visul,

În somn uităm de viața zbuciumată,

Sufletul nostru își recapătă surâsul.

Iubirea noastră-și caută-mplinirea,

Prin întuneric își croiește calea,

Așteaptă-n fiecare noapte o rază de lumină,

Cu care să străbată depărtarea.

 

Altă toamnă

2 nov.

Se schimbă-ncet natura, din verde-n ruginie,

Pădurea etalează covorul său de frunze,

Revine peste dealuri culoarea aurie,

Revine peste noi a toamnei nostalgie.

Am renunțat la valuri și zile zbuciumate,

Ne-am despărțit de nopțile fierbinți,

Acum ne îmbătăm cu fructe aromate,

Acum ne răscolesc iubirile plecate.

Rămânem singuri, în tăcerea serii,

Ne încălzim cu amintiri frumoase,

O altă zi s-a scurs în clepsidra tăcerii,

O altă toamnă așteaptă-n noi venirea iernii.

 

Focul dragostei

15 sept.

Dorul meu de tine nu se stinge,

Arde mocnit în candela iubirii,

Scântei neînfricate zboară către tine,

Dispar în zare, pradă rătăcirii.

Prefă-te ziua într-o pasăre măiastră

Și prinde-n zbor scânteia rătăcită,

Pe-o aripă de dor să se topească,

Să reaprindă-n tine iubirea infinită!

Prefă-te-n noapte într-o stea cuceritoare,

Călătorește-n voie printre alte stele,

De pe Pământ, te voi considera nemuritoare

Și voi închide ochii, cu visurile mele!

Prefă-te-n zori într-o rază de soare,

Trezește-mă din amorțeala vieții,

Arată-mi fața ta strălucitoare,

Redă-mi, în suflet, lumina tinereții!

 

Din adâncuri

30 iun.

S-au scufundat în mine atâtea sentimente,

Ca-ntr-un ocean avid de nemurire;

Timpul nu le-a salvat de dor și de regrete,

Doar le refuză raza de lumină.

Așteaptă în adâncuri o tresărire-a vieții,

Să le aducă iar la suprafață;

În noaptea lungă, rece, se roagă dimineții,

Să le trimită-n zori o urmă de speranță.

Vor fi sau nu salvate din tragica uitare?

Doar sufletul mai știe trăirile ascunse…

Cu picuri de lumină, pășind pe a lor cale,

Vor reveni la viață iubirile apuse!

 

Sursa foto: Google Images