Tag Archives: poezie

Închis

15 nov.

Doar un petec de cer de-aș vedea,

Mi-aș imagina în el infinitul,

În care să evadez din lumea mea,

Atunci când vine asfințitul!

Doar un petec de pământ de-aș avea,

Mi-aș lipi tălpile și palmele de el,

În tăcerea sa m-aș cufunda

Și aș săpa, până la suflet, un tunel!

Doar o rază de soare de-aș vedea,

Aș ruga-o să treacă prin tunelul meu,

S-aducă lumina în inima mea,

Să fiu, pentru o clipă, iertat de Dumnezeu!

Copilărie în pandemie

11 oct.

Copilăria, cea mai frumoasă dintre toate,

plină de bucurie și speranță,

chiar și cu mască, tot ne râde-n față!

Nimeni nu-i poate lua exuberanța,

te-ncântă cu seducătoarea-i inocență,

chemându-ți inima pe-a ei frecvență!

Cu energia ei ne colorează viața,

sărim de zor pe curcubeul moale,

având întreaga lume la picioare!

Cu multă dragoste ne-așteaptă la culcare,

ne învelește visele în fericire

și ne oferă-n dar ziua de mâine!

Iluzii

27 sept.

Oamenii cu visuri mărunte se-mpiedică de amănunte,

nu fac sinteză ci doar antiteză,

nu cred în concluzii ci doar în iluzii.

Secolul informației devine al disgrației,

în loc de informare acceptăm manipulare,

în loc de cultivare facem prosternare.

Adevărul moare când n-avem onoare,

trăim în minciună, orbiți de ranchiună,

trăim în bula noastră, fără vreo fereastră.

Oamenii închiși sunt adesea triști,

caută scăpare, din propria-nchisoare,

vor celebritate, pierzând din libertate.

Mistuire

30 aug.

Arșița verii topește în noi gândurile,

sufletul încins își caută umbrele,

în care să se-ascundă de viață.

Păsările obosite strâng rândurile,

își lasă pe nisipul fierbinte urmele

și zboară către creasta semeață.

Munții golași aprind către cer rugurile,

pe care să ardă aripile

celor înșelați de propria speranță.

Natura uscată își alungă vânturile,

la capătul lumii așteaptă tăcerile,

în care să se stingă durerea rămasă.

 

Salvare

31 mai

„Lăsați copiii să vină la mine!”

Strigă natura, părăsită de oameni;

Îi așteaptă cu flori și peisaje sublime,

I-așteaptă viața ce curge prin ramuri!

Lăsați natura în inimile noastre!”

Strigă copiii, avizi de libertate;

Bucuria lor se sufocă în case,

Sănătatea lor nu-i o filă-ntr-o carte!

Lăsați-ne gândul să zboare departe!”

Strigă omenirea, redusă la tăcere;

Frica ne îndepărtează de libertate,

Iar salvarea noastră devine o himeră!

 

Teama

12 apr.

Teama pătrunde în mințile noastre,

ca un virus ce vrea să ne sufoce;

ne agățăm cu disperare de ziua de azi,

ca și cum mâine e prea departe…

Depărtarea dintre noi se tot mărește,

fugim unii de alții, spre singurătate;

ne ascundem după fricile noastre,

de frică să nu fim zăriți printre ele.

Mâna salvatoare nu apare,

pentru că nu ne vede-n întuneric;

să lăsăm lumina să răsară

în sufletele temătoare de moarte!

Frica din noi o să dispară,

în clipa în care dragostea ne va chema

să respirăm aerul cald de vară,

într-o lume fără prejudecăți.

 

Dor de primăvară

30 mart.

A răsărit un ghiocel, în prag de primăvară,

Să-i spună lumii c-o iubește;

Se scutură de frig și de zăpadă,

Căldura mâinilor îl înflorește.

A răsărit un gând, din noaptea lungă,

Să-i spună lumii c-o privește;

O singură persoană de-l ascultă,

Va deveni vedetă-ntr-o poveste.

A răsărit un dor, din sufletul uitat,

Să-i spună vieții ce-și dorește:

Câmpuri cu flori și-un loc de neuitat,

În care să-ntâlnească sufletul pereche!

 

Timpul

23 feb.

Privesc pe cer cum timpul zboară departe,

prea departe de inimile noastre,

prea aproape de eternitate.

Îi place nemărginirea și liniștea,

s-a săturat de zbuciumul omenirii,

rămâne impasibil la oftatul iubirii.

Nu mai vrea să se joace cu noi, ca-n copilărie,

atunci când sufletul uriaș îl privea de sus,

atunci când ochii veseli îl așteptau la apus.

Nu mai vrea să fie hazliu,

ne privește tăcut, cu indiferență,

supărat, parcă, pe-a noastră existență.

 

Marelui poet

15 ian.

Spune-mi, poet drag, cum e-n eternitate,

pe care stea din Univers ți s-a făcut dreptate?

Te iubesc îngerii mai mult ca noi,

cei ce-am rămas aici cu dorul poeziei,

sau ți-ai dori să simți, din nou,

fiorul dulce-al dragostei de glie?

Spune-mi, în cer cine ți-e muza,

cu ce trăiri îi împletești cununa?

Ți-e dor de floarea ta albastră,

de codrii verzi și graiul românesc,

sau te-ai obișnuit cu liniștea cerească,

în care să simți, veșnic, har dumnezeiesc?

 

Sursa foto: Google Images

 

De Sărbători

24 dec.

Te-aștept de Sărbători, în plină iarnă,

Cu fulgi de nea în palme și în păr,

Cu bradul strălucind, în fiecare seară,

Cu inima deschisă către cer!

Adu-mi, cadou, un zâmbet de copil,

O mică bucurie ascunsă-ntr-o colindă,

O-mbrățișare caldă, cu trupul tău fragil,

O lacrimă de dor, privită în oglindă!

Te-aștept cu masa plină de speranță,

Cu focul încălzind a vieții poezie,

Cu flori și gutui coapte la fereastră,

Cu sufletul strigând după copilărie!