Tag Archives: poezie

Copil

1 iun.

Să fii copil înseamnă să visezi,

Să plutești pe marea bucuriei,

Să pășești pe calea-n care crezi

Că te va duce pe tărâmul fericirii!

Să fii copil înseamnă să creezi,

Să transformi realitatea în poveste,

Să-i primești în basmul tău pe cei ce cred

Că lumea poate fi-un buchet de sentimente!

Să fii copil înseamnă să zâmbești,

Să-mbrățișezi și soarele și luna,

Să fii iubit și să iubești…

Nu doar pentru o zi, ci pentru totdeauna!

De Paști

1 mai

De Paști, în Ceruri, liniștea-i totală,

Îngerii stau tăcuți și-ascultă omenirea,

Cum lui Hristos i-aducem slavă

Și ne rugăm să ne aducă mântuirea!

De Paști, o lume-ntreagă cântă,

Despre viața veșnică și Înviere,

Copiii-nvață despre Sărbătoarea Sfântă,

Despre iertare, dragoste și mângâiere!

De Paști, Pământul strălucește,

Cerul se oglindește în sufletul curat,

În noaptea lungă doar lumina ne călăuzește

Și ne-amintește că Hristos a Înviat!

Normalitate

21 mart.

Din negura iernii și cristale de gheață

Se nasc ghioceii dornici de lumină;

Natura revine-ncet, încet, la viață

Și ne umple sufletul cu-o bucurie divină.

Amorțiți de frig și de gânduri geroase,

Rămași prizonieri într-un trecut fără gratii,

Redobândim curajul de-a păși mai departe,

Într-o lume deschisă, fără frica de alții.

Avem nevoie de căldura umană,

De priviri radioase și-atingeri duioase,

Avem nevoie de-o viață normală,

În care să-nflorească sentimente frumoase!

Tablou hibernal

24 ian.

În zăpada pufoasă se tăvălesc râsetele copilăriei,

rostogolesc în lume bucuria vieții,

aruncă spre cer fulgii albi de speranță.

Arborii plini de nea fac plecăciuni către oameni,

își împodobesc cu grijă coroana,

pe care s-o închine razelor de soare.

Crestele albe se lasă pictate cu gândul,

tabloul naturii își așteaptă admiratorii

care să dezghețe cărările pădurii.

Privirile reci, rămase-n urma sufletelor plecate,

visează la anotimpul lacrimilor calde,

în care iubirea să topească timpul.

Închis

15 nov.

Doar un petec de cer de-aș vedea,

Mi-aș imagina în el infinitul,

În care să evadez din lumea mea,

Atunci când vine asfințitul!

Doar un petec de pământ de-aș avea,

Mi-aș lipi tălpile și palmele de el,

În tăcerea sa m-aș cufunda

Și aș săpa, până la suflet, un tunel!

Doar o rază de soare de-aș vedea,

Aș ruga-o să treacă prin tunelul meu,

S-aducă lumina în inima mea,

Să fiu, pentru o clipă, iertat de Dumnezeu!

Copilărie în pandemie

11 oct.

Copilăria, cea mai frumoasă dintre toate,

plină de bucurie și speranță,

chiar și cu mască, tot ne râde-n față!

Nimeni nu-i poate lua exuberanța,

te-ncântă cu seducătoarea-i inocență,

chemându-ți inima pe-a ei frecvență!

Cu energia ei ne colorează viața,

sărim de zor pe curcubeul moale,

având întreaga lume la picioare!

Cu multă dragoste ne-așteaptă la culcare,

ne învelește visele în fericire

și ne oferă-n dar ziua de mâine!

Iluzii

27 sept.

Oamenii cu visuri mărunte se-mpiedică de amănunte,

nu fac sinteză ci doar antiteză,

nu cred în concluzii ci doar în iluzii.

Secolul informației devine al disgrației,

în loc de informare acceptăm manipulare,

în loc de cultivare facem prosternare.

Adevărul moare când n-avem onoare,

trăim în minciună, orbiți de ranchiună,

trăim în bula noastră, fără vreo fereastră.

Oamenii închiși sunt adesea triști,

caută scăpare, din propria-nchisoare,

vor celebritate, pierzând din libertate.

Mistuire

30 aug.

Arșița verii topește în noi gândurile,

sufletul încins își caută umbrele,

în care să se-ascundă de viață.

Păsările obosite strâng rândurile,

își lasă pe nisipul fierbinte urmele

și zboară către creasta semeață.

Munții golași aprind către cer rugurile,

pe care să ardă aripile

celor înșelați de propria speranță.

Natura uscată își alungă vânturile,

la capătul lumii așteaptă tăcerile,

în care să se stingă durerea rămasă.

 

Salvare

31 mai

„Lăsați copiii să vină la mine!”

Strigă natura, părăsită de oameni;

Îi așteaptă cu flori și peisaje sublime,

I-așteaptă viața ce curge prin ramuri!

Lăsați natura în inimile noastre!”

Strigă copiii, avizi de libertate;

Bucuria lor se sufocă în case,

Sănătatea lor nu-i o filă-ntr-o carte!

Lăsați-ne gândul să zboare departe!”

Strigă omenirea, redusă la tăcere;

Frica ne îndepărtează de libertate,

Iar salvarea noastră devine o himeră!

 

Teama

12 apr.

Teama pătrunde în mințile noastre,

ca un virus ce vrea să ne sufoce;

ne agățăm cu disperare de ziua de azi,

ca și cum mâine e prea departe…

Depărtarea dintre noi se tot mărește,

fugim unii de alții, spre singurătate;

ne ascundem după fricile noastre,

de frică să nu fim zăriți printre ele.

Mâna salvatoare nu apare,

pentru că nu ne vede-n întuneric;

să lăsăm lumina să răsară

în sufletele temătoare de moarte!

Frica din noi o să dispară,

în clipa în care dragostea ne va chema

să respirăm aerul cald de vară,

într-o lume fără prejudecăți.