Tag Archives: poezie

Când vine toamna

19 Noi

Sunt călătorul toamnei de poveste,

Mă las sedus de timpul auriu,

Admir tăcut culorile terestre

Și caut armonia în tot ce este viu.

Natura mă-nconjoară cu-a sa melancolie,

Copacii se despart de frunzele pictate,

Resimt, privind în urmă, o dulce nostalgie,

Pentru oameni și locuri în inimă păstrate.

Străbat cu gândul lumea și lumea mă străbate,

Sub frunzele căzute se-ascund cărări de suflet,

Aleargă-n mine amintiri ce nu pot fi uitate,

Mă cheamă iar la joacă, dar le refuz c-un zâmbet.

Azi sunt adultul toamnei împlinite,

Mă bucur de belșugul ploilor tăcute,

Dar undeva, acolo, sunt clipe fericite,

Ce-așteaptă să renască din vremi demult trecute.

Anunțuri

Mi-e dor

29 Oct

Mi-e dor de tine, mi-e dor de mine,

când amândoi zâmbeam pentru noi,

mi-e dor de-o privire, plină de iubire,

când toamna revine cu tristele ploi.

Mi-e dor de soare, mi-e dor de mare,

când pășeam desculți pe visele moi,

mi-e dor de visare, mi-e dor de uitare,

când Luna era puntea noastră spre zori.

Mi-e dor de plimbare, de-a ta chemare,

când parcurile verzi se umpleau de flori,

mi-e dor de lumină, de viața senină,

când pe cerul albastru pictam zeci de culori.

Mi-e dor de tăcere, de-a ta mângâiere,

când vorbele dormeau în liniștea noastră,

mi-e dor de iubire, de despărțire,

când, suspinând, mă priveai la fereastră.

Fauna socială

26 Sep

Lupul cel rău își schimbă părul,

petrece ore-ntregi la coafor,

vrea să arate-a câine blând,

ca să-și primească osul,

și-apoi să-și bage colții-n mâna lor!

Vulpea șireată nu-și mai înalță coada,

așteaptă într-un colț să se elibereze ringul,

mulți cocoșei viteji vor dispărea în noapte

și-atunci, cu măiestrie, ea o să-și facă plinul!

Berbecul prostovan tot berbec va rămâne,

îi place să se dea cu capul de pereți,

indiferent ce-ar face și orice-ar vrea să spună,

e pierdere de vreme, nu ai ce să înveți!

Taurul comunal nu vrea ca să muncească,

vrea doar s-admire vacile pe drum,

cu-așa apucături va fi ținut în casă,

ca să nu zică lumea că-i un bou nebun!

Țapul ispășitor își face datoria,

când alții se feresc, el ia cuvântul,

spune ce-l taie capul, ca să nu-l taie alții

și, astfel, răzvrătiții își vor calma instinctul!

În jungla omenirii vedem destule fiare,

fugim de ele zilnic, în loc să le-nfruntăm,

tot așteptăm un leu, care să fie rege,

să mai uităm de foame în timp ce-l aclamăm!

Prieteni

20 Aug

Anii zboară, fără să ne-ntrebe,

Mai povestim, din când în când, la un pahar,

Ne bucurăm de fiecare revedere,

Sperând ca viața să nu treacă în zadar.

Ne-am dus pe căi necunoscute,

Ne-am despărțit de-atâtea ori,

În viață facem sacrificii multe,

Lăsând prietenia ascunsă printre nori.

Ne amintim prea rar ce-a fost odată,

Prezentul ne împinge de la spate,

Nu am găsit oglinda fermecată,

Care să ne arate clipele uitate.

Te-aștept, prietene, să ne privim în ochi,

Oglinda sufletului de odinioară,

Și chiar de timpul nu se-oprește-n loc,

Noi să ne bucurăm ca-ntâia oară!

Cai verzi

18 Iun

Caii verzi nu mai aleargă pe pereți,

Și-au frânt picioarele în gropile imaginației,

Au nevoie de aripi pentru a-și trăi libertatea,

Au nevoie de curaj ca să-și înfrunte soarta.

De coamele-argintii nu se mai prind copiii,

În șaua inocenței acum se-așterne praful,

Dau din copite anii, uitându-se în spate,

Sperând să rupă lanțul de amintiri sudate.

Caii verzi nu mai aleargă prin livezi,

Pomii înfloriți nu le mai taie calea,

Acum stau priponiți de un anost ecran,

Uitându-se cum viața li se scurge-n van.

În herghelii urbane își pierd identitatea,

Visează la câmpii cu flori și iarbă verde,

Visează să-și ia zborul, să scape de-ntuneric,

Sperând s-ajungă liberi, pe un tărâm feeric.

Zâmbetul primăverii

21 Mai

Ne-am trezit cu soarele la masă,

cu flori de măr la tâmple

și vlăstare de timp renăscute,

ne-am trezit flămânzi de aer proaspăt,

de viața ce curge prin apa de munte.

Ne-am hrănit cu liniștea pădurii,

cu raze de primăvară

și frunze din nou înverzite,

ne-am hrănit cu cântecul naturii

și cu-ale noastre doruri împlinite.

Ne-am culcat cu Luna printre gânduri,

cu sentimente evadate din trup

și fiori cuibăriți într-un suflet,

ne-am culcat pe timpul mamut,

sperând să ne trezim pe-o clipă de zâmbet.

Picuri de viata

14 Apr

Picură roua de pe frunzele trezite la viață,

Udă pământul și tălpile înfipte în timp,

Raze de soare ne-aduc din cer speranță,

Lumina dimineții ne-arată al lumii chip.

Picură stropii de ploaie pe seceta minții,

Gânduri uscate, din nou, înverzesc,

Vorbe de dor aprind făclia dorinței,

Priviri îndrăgostite sub pleoape-nfloresc.

Picură liniștea în noaptea senină,

Pe bolta întinsă doar aștrii clipesc,

Sufletul își caută armonia deplină,

Adormindu-și trupul cu visul ceresc.

Picură lumânarea, de veghe aprinsă,

Întărind credința în viața divină,

Picură lacrimi, pe durerea nestinsă,

Când în noaptea de Paște Dumnezeu suspină.