Tag Archives: poezie

Focul dragostei

15 sept.

Dorul meu de tine nu se stinge,

Arde mocnit în candela iubirii,

Scântei neînfricate zboară către tine,

Dispar în zare, pradă rătăcirii.

Prefă-te ziua într-o pasăre măiastră

Și prinde-n zbor scânteia rătăcită,

Pe-o aripă de dor să se topească,

Să reaprindă-n tine iubirea infinită!

Prefă-te-n noapte într-o stea cuceritoare,

Călătorește-n voie printre alte stele,

De pe Pământ, te voi considera nemuritoare

Și voi închide ochii, cu visurile mele!

Prefă-te-n zori într-o rază de soare,

Trezește-mă din amorțeala vieții,

Arată-mi fața ta strălucitoare,

Redă-mi, în suflet, lumina tinereții!

 

Reclame

Din adâncuri

30 iun.

S-au scufundat în mine atâtea sentimente,

Ca-ntr-un ocean avid de nemurire;

Timpul nu le-a salvat de dor și de regrete,

Doar le refuză raza de lumină.

Așteaptă în adâncuri o tresărire-a vieții,

Să le aducă iar la suprafață;

În noaptea lungă, rece, se roagă dimineții,

Să le trimită-n zori o urmă de speranță.

Vor fi sau nu salvate din tragica uitare?

Doar sufletul mai știe trăirile ascunse…

Cu picuri de lumină, pășind pe a lor cale,

Vor reveni la viață iubirile apuse!

 

Sursa foto: Google Images

Casa părintească

16 iun.

Dintre-atâtea locuri dragi pe lume,

Dintre multele ferestre către cer,

Sufletul te-alege doar pe tine,

Casă părintească, dulce univers!

Printre-atâtea flori înmiresmate,

Printre-atâtea splendide culori,

Ochii mei te văd, prin umedele pleoape,

Magică grădină, ce îmi dai fiori!

Dintre-atâția oameni cumsecade

Dintre-atâtea suflete-ndrăgite,

Dorul meu pe voi vă strigă-n noapte,

Dragi părinți, rămași în locuri sfinte!

 

Credință

26 apr.

Credința în mai bine e pusă la-ncercare,

Necazurile vieții ne copleșesc voința,

În noaptea rațiunii lumina nu răsare,

La poarta-nțelepciunii cerșește neputința!

 

Credința-n libertate călăuzește gândul,

Ne îndreaptă pașii spre un alt decor,

Cândva, la fericire, o să ne vină rândul,

Cândva, de viața asta, o să ne fie dor!

 

Credința în dreptate ne întărește trupul,

Determinarea noastră dă vieții un alt curs;

Pe cei ce ne-amăgesc o să-i doboare vântul,

Pe cei ce ne iubesc îi prețuim nespus!

 

Credința în iubire ne înflorește viața,

Muguri de suflet se desfac vioi,

Vlăstarele luminii așteaptă dimineața,

Să dezmorțească trupul și dragostea din noi!

 

Credința în iertare ne înnobilează,

Transformă omenirea într-un loc mai bun;

De Paști lumina sfântă ne eliberează,

Privind la lumânarea ce arde din străbuni!

 

Trăire

14 apr.

Cu flori de măr mă-mbie primăvara,

Sclipesc în ochii mei razele calde,

Natura renăscută își înverzește iarba,

Sufletul meu își prinde-n păr florile dalbe.

Pe dealuri line mieii zburdă-n voie,

În vale-i cheamă apa la oglindă;

Pământul gol de plug are nevoie,

Sămânța roditoare sub brazdă se alintă.

La asfințit se-ntorc copiii-n casă,

Se-aprind pe cer steluțele iubirii;

O lumânare-aprinsă stă pe masă,

În noaptea-n care El s-a jertfit omenirii.

 

Topire

9 mart.

Se topește-n mine iarna-ntunecoasă,

Din suflet ghioceii se-înalță spre lumină,

Petale albe se desfac spre inima aleasă,

Frunzele verzi iubirii se închină!

 

Se avântă-n zbor mii de păsărele,

Cerul primitor le-ncălzește glasul,

Cântecul naturii răsună prin ele,

Primăvara vieții le admiră valsul!

 

Câmpiile fade se îmbujorează,

Munți încărunțiți își refac podoaba,

Tabloul naturii iar se colorează,

Pânza omenirii își dezgheață apa!

 

Se topește-n palmă clipa răcoroasă,

Se aprinde-n suflet dorul de frumos,

Raze de lumină se preling pe față,

Ne umezesc ochii, dându-le un rost!

 

Visare

17 feb.

În nopțile de iarnă, prea pline de tăcere,

Ascult în gând cum cântă primăvara,

Visez la câmpuri verzi și forme de himere,

Cu care să-mi pictez în suflet evadarea.

 

Afară ninge liniștit, privesc la marea albă,

Sunt prizonierul timpului de-odinioară,

Când alergam înfrigurat spre inima ta caldă,

În care să-mi topesc, încet, iubirea hibernală.

 

Văd pașii tăi întroieniți în tinereți apuse,

Când amândoi pășeam desculți pe sentimente;

Azi doar repet, în gând, din vorbele nespuse,

Ce-ar fi putut să schimbe o viață de regrete.

 

Fereastra înghețată ascunde chipul tău,

Mi-apropii răsuflarea, să-i încălzesc surâsul,

Te văd așa cum te-am iubit doar eu:

Zâmbind cu ochii-n lacrimi și alungând trecutul.