Tag Archives: omul

Colindă-mă

7 Dec

Colindă-mă, te-aştept la aceeaşi fereastră,

de dorul tău mă-ntorc mereu acasă,

topind în suflet sloiuri de gheaţă.

Bucură-mă, la fel ca altădată,

atunci şi acum sunt deodată,

doi fulgi de nea într-o viaţă curată.

Ninge-mă, sunt Omul de Zăpadă,

aştept cu nerăbdare copiii să mă vadă

şi în magia iernii să mai creadă…

Iartă-mă, puţin din mine te mai ştie,

în fiecare an trăiesc o mare bucurie,

te-aştept în seara de Crăciun, copilărie!

Anunțuri

Omul modern

11 Apr

Privesc această Lume de Azi, în care am privilegiul să trăiesc şi mă întreb dacă aceasta este lumea pe care mi-aş fi dorit-o! Ceea ce înseamnă Prezentul aici, unde mă aflu, pentru majoritatea ţărilor de pe glob înseamnă Viitorul, adică vor trece foarte mulţi ani pentru a atinge acest nivel de dezvoltare şi de civilizaţie.  Oare schimbă această diferenţă de dezvoltare a societăţilor, mai mică sau mai mare, percepţia oamenilor faţă de timpul trăit, faţă de modul de viaţă? Putem pretinde că sunt mai fericiţi cei care trăiesc într-o societate mai dezvoltată, că au o percepţie diferită faţă de timp?

Dezvoltarea, progresul, standardele înalte de civilizaţie se ating prin muncă şi iar muncă… A munci înseamnă a fi ocupat, iar atunci când eşti ocupat timpul trece fără să-ţi dai seama! Când spunem că timpul a trecut foarte repede înseamnă că am avut multe lucruri de făcut şi nu am avut timp şi pentru altceva: pentru introspecţie, pentru judecăţi de valoare, pentru conştientizarea clipelor trăite sau, pur şi simplu, pentru a trăi pentru noi înşine…

Ceea ce văd de la înălţimea acestei coline este un oraş dezvoltat, modern, un oraş civilizat, în care oamenii sunt foarte ocupaţi, muncesc pentru a se putea bucura de acest standard ridicat de civilizaţie şi pentru care timpul trece foarte repede! Înclin să cred că percepţia  oamenilor faţă de timp este diferită de la o ţară la alta, de la un oraş la altul, de la un loc la altul şi, poate cel mai important, de la un om la altul. Chiar dacă oamenii ar trăi la fel de mult, percepţia faţă de acest timp trăit ar fi diferită: cineva ar spune că viaţa sa a fost lungă, altcineva ar spune că a fost scurtă, altcineva nu ar spune nimic! Mă întreb: într-o ţară foarte săracă, unde foarte mulţi oameni stau şi nu fac mare lucru toată ziua, ba mai şi rabdă de foame, cum o fi ziua, scurtă sau lungă? Tot 24 de ore are o zi, dar mă întreb dacă percepţia oamenilor faţă de timpul unei zile este aceeaşi cu cea a celor din lumea dezvoltată, din lumea unde timpul înseamnă bani! Aceştia din urmă sunt foarte ocupaţi, orice secundă contează pentru ei şi trebuie valorificată, cuantificată în bani şi, la sfârşitul zilei, când vor fi satisfăcuţi de câţi bani au câştigat, vor spune: „Ce repede a trecut timpul, parcă abia a început săptămâna că s-a şi terminat!” Da, aşa este: parcă abia a început saptămâna, anul, viaţa, că s-a şi terminat!

Omul modern, civilizat, cu „pretenţii” de la viaţă, a ajuns la concluzia că timpul trece  prea repede şi, ceea ce este de neînţeles, el nu face nimic pentru a schimba ceva în modul lui de viaţă, pentru a schimba percepţia faţă de timpul trăit.  Omul modern acceptă cu bună ştiinţă să fie sclavul propriului confort, propriilor nevoi din ce în ce mai diversificate, propriilor frustrări, propriului orgoliu, propriei vanităţi şi chiar propriei laşităţi! Omului modern îi este frică! Îi este mult mai mult frică de a pierde ceva decât îi este frică unui om simplu, adesea sărac şi trecut prin multe încercări, care ştie că nu are mare lucru de pierdut.  Omul modern, civilizat, crede că poate plăti pentru a câştiga, sau cel puţin pentru a nu pierde, iar în schimbul banilor necesari pentru a face acest lucru va da propriul timp!

Continui să privesc tăcut spre oraş, acolo unde oamenii se grăbesc către nicăieri, doar se grăbesc pentru a-şi spune la sfârşitul zilei: „Ce repede a trecut timpul!”. Vor avea satisfacţia de a nu fi pierdut şi , poate chiar mai mult, de a fi câştigat ceva, de a-şi fi satisfăcut nevoile tot mai diversificate…

N-am timp

Mi-e capul plin de planuri ce-aşteaptă împlinire,

Trăiesc imaginar într-o lume mai bună,

Prezentu-i doar o treaptă spre tot ce se cuvine

A fi răsplata vieţii ce-mi stă la îndemână.

Văd doar cununi de lauri şi multă bogăţie,

Păşesc prin lumea mea cu nespusă mândrie;

Am luat tot ce-i mai bun de la democraţie,

Căci am crezut în ea cu atâta tărie!

Efortu-i trecător atunci când ai voinţă,

Iar timpul te-a născut ca să munceşti de zor;

Durerile se sting într-o mare dorinţă:

De-a fi mereu în viaţă un învingător!

N-am timp de prietenie sau de filosofie,

Sunt un robot organic c-un singur interes:

Îmi vreau răsplata-n viaţă, nu cred în nemurire,

Căci nu am cum să scap după atâta stres!…

Trăiesc imaginar în lumea avuţiei

Şi nu-mi salvez prezentul, de trudă sufocat,

Sacrific sănătatea pe altarul prostiei

Ce-ndeamnă pe tot omul să devină bogat!

Despre prostie: vizionare sau viziune?

1 Dec

Toţi oamenii au calităţi şi defecte, însă omul prost, pe lângă adjectivul care-l califică, are un mare defect: nu-şi dă seama că este prost! Dacă ar fi cât de cât conştient de prostia sa, omul în cauză nu şi-ar mai da în petec cu atâta dezinvoltură, confirmând ori de câte ori are prilejul zicala din popor – „Prostul, dacă nu-i fudul, parcă nu e prost destul!”. Aşadar, în inconştienţa sa, acesta se crede chiar deştept, capabil să abordeze subiecte „interesante”, care necesită gândire logică şi cunoştinţe de cultură generală, astfel încât să se poată umfla în pene, arătând celorlaţi cât de „deştept” este el, adică un prost inconştient. Cum să abordezi un astfel de specimen al naturii atunci când soarta ţi-l scoate în cale? Iată o întrebare de baraj! În funcţie de răspunsul pe care ţi-l dai, treci sau pici „examenul”  prostiei! Cheia răspunsului se află în capacitatea intelectuală de a face o evaluare corectă şi rapidă a interlocutorului, dar şi în capacitatea extrasenzorială, care să-ţi trezească imediat conştiinţa că ai în faţa ta „unul dintr-ăia mulţi”.  Aşadar, dacă reuşeşti rapid să te poziţionezi vizavi de prostia sa, adică dacă realizezi că eşti mai deştept decât el (nici n-ai avea cum să-ţi dai seama că eşti mai prost, deoarece ai contrazice „teoria”  inconştienţei prostului), rezolvi problema din prima, dat fiind faptul că cel mai deştept cedează primul! Nu are niciun rost să continui o luptă grea, de uzură, în care să arunci idei „ascuţite” către prost, crezând în naivitatea ta că i-ai dat lovitura de graţie, deoarece vei avea parte de surprize, poate chiar foarte neplăcute! Poţi să fii convins că lupta lungă a contrazicerilor va fi câştigată de către cel cu mintea odihnită, adică de către prost! În loc să fii un „bun contrazicător”, pierzând energie şi timp, mai bine să fii un bun ascultător (nu înseamnă un aprobator), un fel de spectator ca la teatru, bucurându-te de „spectacolul” necenzurat al prostiei omeneşti. Atenţie! Nu trebuie să dai dovadă de pasivitate totală, pentru a nu bloca aşa-zisul dialog, transformat de fapt în monologul prostiei! Trebuie să intervii din când în când pentru a „stimula” prostia celuilalt să dea dovadă de imaginaţie, să-şi descopere noi argumente şi noi valenţe! Astfel, îl poţi determina pe interlocutor să ajungă la acel punct culminant, de conştientizare a propriilor aberaţii, prostii, în momentul în care se autocontrazice !!! Victoria omului deştept asupra celui prost constă în trăirea momentului penibil în care cel din urmă realizează (dacă realizează într-un final) că tocmai a spus ceva care contrazice „strălucitele” sale idei, irefutabile, enunţate anterior!…Şi ce crezi că se poate întâmpla într-un astfel de moment „solemn”? În funcţie de cât de adânc este înfiptă prostia în mintea sa, „specimenul” în cauză poate avea sau nu revelaţia că ar fi bine să tacă, pentru că şi-a găsit  „naşul”, adică pe unul mai deştept ca el (cum de există, oare?)! Cei care ajung să conştientizeze acest lucru mai au o şansă să evolueze, însă cei care cu obstinenţă vor să meargă până la capătul Prostiei trebuie lăsaţi singuri în demersul lor, deoarece prostia este nemărginită…Faptul că prostul nu ştie acest lucru, îl face să se mişte cu tenacitate în spaţiul său şi să treacă adesea de limita imposibilului, perfecţionându-se continuu în arta de a fi prost. De asemenea, imaginaţia omului este nemărginită, o combinaţie între prostie şi imaginaţie fiind letală pentru orice „guru” anti-prostie!

Totuşi, cei care vor să fie portdrapelul înţelepciunii în societate nu trebuie să se descurajeze, ci să dea şi ei dovadă de tenacitate, dar şi de tact şi multă răbdare, deoarece şi proştii sunt tot oameni şi, mai devreme sau mai târziu, vor obosi să se autocontrazică! Biologic vorbind, corpul omului ce vrea cu orice preţ să ajungă la capătul universului infinit al prostiei,  va ceda mai repede decât un corp cu o minte sănătoasă, care nu pune preţ pe lupta de uzură cu prostul! Cred că ar trebui evitate „luptele” individuale cu prostul, dar ar trebui aplicată strategia câştigătoare în „războiul” cu prostia! Dacă omul ajunge la maturitate să fie prost, nu prea mai ai ce să-i faci, decât să-l laşi în pace să se autoconsume… Însă „războiul” cu Prostia Omenească trebuie câştigat neapărat, prin educaţie, cultură şi religie! Sistemul educaţional trebuie să „livreze” societăţii cât mai puţini proşti adulţi, cultura trebuie să lupte în mod continuu cu incultura proştilor maturi şi cu bani, care vor să se autopromoveze ca modele de urmat în societate, iar religia trebuie să lupte cu Răul din oameni, mai ales din oamenii care sunt proşti inconştienţi, pentru că aceştia sunt un pericol social! Să fii prost, neam prost şi să fii şi rău la suflet poate fi tragic pentru cei din jur!

Am auzit o ştire în care prostia, combinată cu răutatea şi cu imaginaţia, a dat foc unei case, pentru a nu fi împărţită cu ceilalţi moştenitori de drept. În cazul amintit, prostul n-a calculat că-i mai bine să moştenească ceva (o parte din casă) decât nimic, ba mai mult decât atât, acum trebuind să-i despăgubească pe ceilalţi din cauza faptei sale! Fiind prost inconştient, nu-l doare prostia şi devine un pericol la adresa celor din jurul său.

În concluzie, oameni buni şi înţelepţi, nu vă consumaţi resursele principale în lupta cu prostul, ci folosiţi-le în eradicarea prostiei de la rădăcină, investind în educaţia, cultura şi buna credinţă a generaţiilor viitoare! Iar când vă veţi întâlni (din nou, bineînţeles) cu prostul, gândiţi-vă că aţi intrat gratuit la un spectacol, de la care veţi ieşi plângând sau râzând, în funcţie de cât de înţelepţi sunteţi!Vă doresc „vizionare” plăcută şi, mai ales, viziune plăcută!

Cea fără de margini

Cât de solemn se plimbă ea prin lume,

Cu aroganţa-i demnă de un film regesc,

Nimic nu reuşeşte să strice-al său renume,

Virtuţile mereu în faţa sa pălesc!

Se simte împlinită când se exprimă liber,

Când cel care-o ascultă îşi lasă capu’-n jos,

Părerile contrarii sunt combătute sincer,

Iar rezultatul lor e fără de folos!

Îi place să se-audă când singură vorbeşte,

Când dialogul surd se schimbă-n monolog,

Dreptatea-i un cuvânt ce o nedreptăţeşte,

Iar logica, în faţa Ei, nu îşi găseşte loc!

Cu calm şi îndrăzneală, ea lumea  stăpâneşte,

Practică zi de zi discurs de orator,

Al omului Bun Simţ mereu îl umileşte,

Vrea să devină lege pentr-un întreg popor!

În lumea ignoranţei a devenit o Divă,

Cu toţii o admiră şi vor ca ea să fie,

Prestigiul său tot creşte, căci mulţi i se închină…

Ea, cea fără de margini şi veşnică Prostie!