Tag Archives: educatie

Dialog cu Fericirea

21 iul.

În viaţă, omul caută neîncetat fericirea. Neştiind cum arată, de foarte multe ori trece pe lângă ea şi devine frustrat că nu o găseşte:

–         De-ai şti cât te-am căutat! Greu te mai găseşte omul!

Fericirea: – Dacă m-ai găsit greu, înseamnă că n-ai căutat unde trebuie!

–         Păi de unde-ai vrea să ştiu unde să te caut? Te-am căutat prin toată lumea. Nu mi-a spus nimeni unde te afli, ca să vin direct la tine… Aşa că am căutat şi-am tot căutat!

F: – Mă miră faptul că nu ţi-a spus nimeni unde mă găseşti!

–         Probabil că toţi cei cu care am vorbit erau la fel de neştiutori ca şi mine. Dacă unul singur ar fi fost fericit, mi-ar fi spus „secretul” existenţei tale. Am dreptate sau nu?

F: – Nu ştiu! N-am făcut o statistică ca să ştiu câţi sunt fericiţi şi câţi nu sunt. Din ce spui tu, se pare că majoritatea nu m-au găsit. Poate că au fost şi unii care nu au vrut să-ţi spună despre mine!

–         Adică vor să fie numai ei fericiţi?

F: – Posibil!

–         Ce rost are să fii fericit dacă nu-ţi manifeşti această stare de spirit, dacă nu o împărtăşeşti celor din jur?

F: – Depinde de cum au ajuns să fie fericiţi, de caracterul lor, de educaţie, de valorile care-i călăuzesc în viaţă şi de multe altele. Eu nu sunt o fericire universală, ci una individuală. Înţelegi diferenţa?

–         Vrei să spui că tu eşti doar fericirea mea?

F: – Păi nu tu mă trăieşti? Poţi să te duci la vecini, la prieteni şi să-i rogi să-ţi dea un pic de fericire?

–         Dacă ar fi oameni generoşi, ar putea dărui şi altora, nu?

F: – Eşti amuzant! Eu sunt o stare sufletească ce se naşte în tine şi aparţine fiinţei tale. Nu mă miră faptul că ai căutat degeaba prin toată lumea.

–         Am făcut şi eu ce-am ştiut, sau am văzut că fac alţii!

F: – Ce fac alţii?!…Căutaţi cu toţii în afara voastră ceea ce se află în interiorul vostru?!

–         Da! De ce te miri? Societatea în care ne naştem şi care ne formează ca adulţi responsabili nu ne învaţă nimic despre fericire, ci doar cum să ai o meserie, cum să lucrezi ca să ai necesarul vieţii materiale şi cum să perpetuăm specia umană. N-am auzit ca în numeroşii ani de şcoală să se predea materia numită Fericirea. Dacă vrei să ajungi „vedetă”, de ce nu insişti pe la mai marii vremii să te facă ştiinţă de predat în şcoli?

F: – Pentru că eu sunt o stare sufletească, nu o acţiune! Acţiunea este făcută de corpul fizic şi doar prin acţiune se pot schimba lucrurile în societate, care aparţine lumii materiale.

–         Dar cei care sunt fericiţi de ce nu acţionează pentru propagarea fericirii în întreaga societate?

F: – Nu-i aşa de simplu cum crezi tu! Un om fericit nu este neapărat şi un om bun, corect, responsabil, adică un model de urmat…Ştii că şi prostia este o cale de-a ajunge la mine?

–         Asta-i bună! Ai văzut proşti fericiţi?

F: – Şi încă câţi! Ţi-am spus că nu sunt interesată de statistici, însă te asigur că sunt destui!

–         Asta da „surpriză”! Eu am învăţat peste 20 de ani şi am umblat prin lume ca să te  găsesc şi tu îmi spui că puteam fi prost, la locul meu, pentru a fi fericit?

F: – Încurcate şi nenumărate sunt căile Domnului!

–         Care-i morala? Nu mai înţeleg nimic!

F: – Tocmai asta-i morala! Încercând să înţelegi cât mai mult şi să vezi cât mai mult din lumea asta, pierzi esenţialul…

–         Care este…?

F: – Vezi că nu te-ai prins? Ziceai că eşti băiat deştept, umblat prin lume…

–         Din moment ce te-am găsit, înseamnă că sunt!

F: – După câtă osteneală? Îţi place să te chinui?

–         Hai, lasă ironiile! Care-i „esenţialul”?

F: – Nu pot să-ţi spun! Mă supun şi eu anumitor legi universale şi am secretele mele „profesionale”. Dar ca să vezi că vreau să „cooperăm” în viaţă, poate chiar şi după, îţi dau un indiciu: Liberul Arbitru.

–         Aha, m-am prins! Adică abia acum conştientizez ceea ce de fapt se întâmplase deja!

F: – Păi vezi? Hai că n-ai făcut şcoală degeaba! Toate-s bune la ceva în viaţă!

–         Te-am aflat, chiar pe tine!

F: – Bravo! Vezi să nu mă uiţi! Văd că ţi-ai îmbogăţit şi vocabularul: „te-am aflat”! Iar ca să nu te culci pe-o ureche, descoperă diferenţa între a mă găsi, a mă afla şi a mă trăi!…

Reclame

Despre prostie: vizionare sau viziune?

1 dec.

Toţi oamenii au calităţi şi defecte, însă omul prost, pe lângă adjectivul care-l califică, are un mare defect: nu-şi dă seama că este prost! Dacă ar fi cât de cât conştient de prostia sa, omul în cauză nu şi-ar mai da în petec cu atâta dezinvoltură, confirmând ori de câte ori are prilejul zicala din popor – „Prostul, dacă nu-i fudul, parcă nu e prost destul!”. Aşadar, în inconştienţa sa, acesta se crede chiar deştept, capabil să abordeze subiecte „interesante”, care necesită gândire logică şi cunoştinţe de cultură generală, astfel încât să se poată umfla în pene, arătând celorlaţi cât de „deştept” este el, adică un prost inconştient. Cum să abordezi un astfel de specimen al naturii atunci când soarta ţi-l scoate în cale? Iată o întrebare de baraj! În funcţie de răspunsul pe care ţi-l dai, treci sau pici „examenul”  prostiei! Cheia răspunsului se află în capacitatea intelectuală de a face o evaluare corectă şi rapidă a interlocutorului, dar şi în capacitatea extrasenzorială, care să-ţi trezească imediat conştiinţa că ai în faţa ta „unul dintr-ăia mulţi”.  Aşadar, dacă reuşeşti rapid să te poziţionezi vizavi de prostia sa, adică dacă realizezi că eşti mai deştept decât el (nici n-ai avea cum să-ţi dai seama că eşti mai prost, deoarece ai contrazice „teoria”  inconştienţei prostului), rezolvi problema din prima, dat fiind faptul că cel mai deştept cedează primul! Nu are niciun rost să continui o luptă grea, de uzură, în care să arunci idei „ascuţite” către prost, crezând în naivitatea ta că i-ai dat lovitura de graţie, deoarece vei avea parte de surprize, poate chiar foarte neplăcute! Poţi să fii convins că lupta lungă a contrazicerilor va fi câştigată de către cel cu mintea odihnită, adică de către prost! În loc să fii un „bun contrazicător”, pierzând energie şi timp, mai bine să fii un bun ascultător (nu înseamnă un aprobator), un fel de spectator ca la teatru, bucurându-te de „spectacolul” necenzurat al prostiei omeneşti. Atenţie! Nu trebuie să dai dovadă de pasivitate totală, pentru a nu bloca aşa-zisul dialog, transformat de fapt în monologul prostiei! Trebuie să intervii din când în când pentru a „stimula” prostia celuilalt să dea dovadă de imaginaţie, să-şi descopere noi argumente şi noi valenţe! Astfel, îl poţi determina pe interlocutor să ajungă la acel punct culminant, de conştientizare a propriilor aberaţii, prostii, în momentul în care se autocontrazice !!! Victoria omului deştept asupra celui prost constă în trăirea momentului penibil în care cel din urmă realizează (dacă realizează într-un final) că tocmai a spus ceva care contrazice „strălucitele” sale idei, irefutabile, enunţate anterior!…Şi ce crezi că se poate întâmpla într-un astfel de moment „solemn”? În funcţie de cât de adânc este înfiptă prostia în mintea sa, „specimenul” în cauză poate avea sau nu revelaţia că ar fi bine să tacă, pentru că şi-a găsit  „naşul”, adică pe unul mai deştept ca el (cum de există, oare?)! Cei care ajung să conştientizeze acest lucru mai au o şansă să evolueze, însă cei care cu obstinenţă vor să meargă până la capătul Prostiei trebuie lăsaţi singuri în demersul lor, deoarece prostia este nemărginită…Faptul că prostul nu ştie acest lucru, îl face să se mişte cu tenacitate în spaţiul său şi să treacă adesea de limita imposibilului, perfecţionându-se continuu în arta de a fi prost. De asemenea, imaginaţia omului este nemărginită, o combinaţie între prostie şi imaginaţie fiind letală pentru orice „guru” anti-prostie!

Totuşi, cei care vor să fie portdrapelul înţelepciunii în societate nu trebuie să se descurajeze, ci să dea şi ei dovadă de tenacitate, dar şi de tact şi multă răbdare, deoarece şi proştii sunt tot oameni şi, mai devreme sau mai târziu, vor obosi să se autocontrazică! Biologic vorbind, corpul omului ce vrea cu orice preţ să ajungă la capătul universului infinit al prostiei,  va ceda mai repede decât un corp cu o minte sănătoasă, care nu pune preţ pe lupta de uzură cu prostul! Cred că ar trebui evitate „luptele” individuale cu prostul, dar ar trebui aplicată strategia câştigătoare în „războiul” cu prostia! Dacă omul ajunge la maturitate să fie prost, nu prea mai ai ce să-i faci, decât să-l laşi în pace să se autoconsume… Însă „războiul” cu Prostia Omenească trebuie câştigat neapărat, prin educaţie, cultură şi religie! Sistemul educaţional trebuie să „livreze” societăţii cât mai puţini proşti adulţi, cultura trebuie să lupte în mod continuu cu incultura proştilor maturi şi cu bani, care vor să se autopromoveze ca modele de urmat în societate, iar religia trebuie să lupte cu Răul din oameni, mai ales din oamenii care sunt proşti inconştienţi, pentru că aceştia sunt un pericol social! Să fii prost, neam prost şi să fii şi rău la suflet poate fi tragic pentru cei din jur!

Am auzit o ştire în care prostia, combinată cu răutatea şi cu imaginaţia, a dat foc unei case, pentru a nu fi împărţită cu ceilalţi moştenitori de drept. În cazul amintit, prostul n-a calculat că-i mai bine să moştenească ceva (o parte din casă) decât nimic, ba mai mult decât atât, acum trebuind să-i despăgubească pe ceilalţi din cauza faptei sale! Fiind prost inconştient, nu-l doare prostia şi devine un pericol la adresa celor din jurul său.

În concluzie, oameni buni şi înţelepţi, nu vă consumaţi resursele principale în lupta cu prostul, ci folosiţi-le în eradicarea prostiei de la rădăcină, investind în educaţia, cultura şi buna credinţă a generaţiilor viitoare! Iar când vă veţi întâlni (din nou, bineînţeles) cu prostul, gândiţi-vă că aţi intrat gratuit la un spectacol, de la care veţi ieşi plângând sau râzând, în funcţie de cât de înţelepţi sunteţi!Vă doresc „vizionare” plăcută şi, mai ales, viziune plăcută!

Cea fără de margini

Cât de solemn se plimbă ea prin lume,

Cu aroganţa-i demnă de un film regesc,

Nimic nu reuşeşte să strice-al său renume,

Virtuţile mereu în faţa sa pălesc!

Se simte împlinită când se exprimă liber,

Când cel care-o ascultă îşi lasă capu’-n jos,

Părerile contrarii sunt combătute sincer,

Iar rezultatul lor e fără de folos!

Îi place să se-audă când singură vorbeşte,

Când dialogul surd se schimbă-n monolog,

Dreptatea-i un cuvânt ce o nedreptăţeşte,

Iar logica, în faţa Ei, nu îşi găseşte loc!

Cu calm şi îndrăzneală, ea lumea  stăpâneşte,

Practică zi de zi discurs de orator,

Al omului Bun Simţ mereu îl umileşte,

Vrea să devină lege pentr-un întreg popor!

În lumea ignoranţei a devenit o Divă,

Cu toţii o admiră şi vor ca ea să fie,

Prestigiul său tot creşte, căci mulţi i se închină…

Ea, cea fără de margini şi veşnică Prostie!