Copiii desenează pe asfaltul Pieței,
acolo unde oamenii mari, răscoliți de prezent,
își amintesc de întunericul trecutului,
acolo unde luminițile speranței
străpung bezna decadenței și a infamiei,
acolo unde strigătul deznădejdii
se înalță către cerul izbăvitor.
Copiii respiră și cântă într-un aer viciat
de praful si pulberea de pe scena țării,
pe care figuranții îmbrâncesc actorii,
într-un ridicol spectacol despre incompetență,
pe care sar, de „bucurie”, țapi ispășitori,
iepuri de câmp minat și purceluși de logoree.
Copiii se duc la culcare, pentru a visa,
în timp ce părinții veghează
pentru a nu se stinge flacăra speranței,
pentru a nu lăsa Balaurul cu zeci de capete
să le înghită viitorul,
pentru a nu muri atunci când vor închide ochii.
Părinții veghează…și protestează!
Vasile Cucu - Blog 