Dreptatea se târăşte pe pământul pustiit,
îngenuncheată de rănile neputinţei;
strigă zadarnic spre cerul stăpânit de vulturi,
vocea i se izbeşte de ziduri!
Unde sunt locuitorii acelui tărâm de vis,
în care omenia era regina virtuţii?
Unde sunt îngerii căzuţi din Paradis,
care s-ocrotească până la final părinţii?
Dreptatea răsuflă cu greu,
pe câmpul înnegrit de promisiuni putrezite;
aerul lumii este otrăvit,
plin de speranţe neîmplinite.
Unde o fi conştiinţa-mpăcată,
care să-i vorbească societăţii?
Unde or fi oamenii cu inima curată,
care să-i întindă o mână Dreptăţii?
Vasile Cucu - Blog 