Tag Archives: poet

Când vine toamna

19 Noi

Sunt călătorul toamnei de poveste,

Mă las sedus de timpul auriu,

Admir tăcut culorile terestre

Și caut armonia în tot ce este viu.

Natura mă-nconjoară cu-a sa melancolie,

Copacii se despart de frunzele pictate,

Resimt, privind în urmă, o dulce nostalgie,

Pentru oameni și locuri în inimă păstrate.

Străbat cu gândul lumea și lumea mă străbate,

Sub frunzele căzute se-ascund cărări de suflet,

Aleargă-n mine amintiri ce nu pot fi uitate,

Mă cheamă iar la joacă, dar le refuz c-un zâmbet.

Azi sunt adultul toamnei împlinite,

Mă bucur de belșugul ploilor tăcute,

Dar undeva, acolo, sunt clipe fericite,

Ce-așteaptă să renască din vremi demult trecute.

Anunțuri

Trubadurul

30 Iul

Iubito, aș cânta pentru tine în fiecare seară,

Prin parcuri și baruri aș merge tot mai des,

M-aș așeza în fața celor ce așteaptă

Să vină cineva și să le-nchine-un vers!

Le-aș dedica iubirea, de tine părăsită,

S-o toarne-ntr-un pahar, cu gheață înăuntru,

S-o soarbă-ncet, cu paiul, până devine mută,

Să stingă-n ei dorința de-a mai dansa cu vântul!

Iubito, vocea nu mă mai ascultă,

Din gânduri nerostite creează melodii,

Tot ce n-ai vrut s-auzi acum își ia avântul

Și zboară peste locuri pe care nu le știi!

Oricine-ar fi acolo, privind în ochi nebunul,

Va ști că lumea asta-i prea mică pentru mine

Și, oriunde m-aș duce, aș fi doar trubadurul

Ce cântă neîncetat, gândindu-se la tine!

Prea putini

30 Apr

lumanare

Iubirea se îmbracă în roşu sângeriu,

Jertfind pe cruce dragostea de oameni;

Sunt prea puţini cei care strigă în pustiu,

Sunt mult prea mulţi cei transformaţi în vameşi.

Iertarea şi-a dat ultima suflare,

A obosit să-nfrunte nedreptatea;

Sunt prea puţini cei ce-au urmat a sa chemare,

Sunt mult prea mulţi cei înfrăţiţi cu răutatea.

Sufletul lumii strigă după mântuire,

Credinţa a fost pusă la-ncercare;

Sunt prea puţini cei ce-şi doresc iubire,

Sunt mult prea mulţi cei plini de răzbunare.

Lumina izbăvirii se stinge-n visul morţii,

Ducând cu ea şi sfânta rugăciune…

Sunt prea puţine lumânări aprinse-n toiul nopţii,

Sunt mult prea mulţi cei ce aşteaptă o minune!

Vis de iarna

14 Feb

Iarna3

Visăm frumos cum fulgii ne-nconjoară,

Căzuţi din albul paradisului din cer,

Visăm la timpul de odinioară,

Când ne-ncălzeam cu râsete în ger.

 

Visăm la fericirea în amintiri uitată,

Când timpul ne-aştepta să fim copii,

Visăm la bucuria de Sărbători redată,

Când la fereastră ascultam colindele târzii.

 

Visăm la noi, fără singurătate,

La începutul vorbelor de-amor,

Visăm la dialoguri spuse-n şoapte,

Când inimile noastre fremătau de dor.

 

Visăm la îngeri rechemaţi de soartă,

Veniţi pe lume ca să îi iubim,

Visăm la oameni înălţaţi prin faptă,

Veniţi să ne înveţe cum să dăruim.

 

Visăm frumos la fulgii ce coboară,

Cum se aşează peste noi cuminţi,

Simţim cum sufletul se înfioară,

Când se topesc în palmele fierbinţi!

Plugusorul „Sperantei”

31 Dec

Aho, aho, copii şi fraţi,

Părinţi, rude şi cumnaţi,

Oameni simpli adunaţi,

Staţi puţin şi nu plecaţi,

Pe site-uri nu navigaţi,

Ci cuvântul mi-ascultaţi!

 

Mâine anul se-înnoieşte,

Pluguşorul se porneşte

Şi începe a umbla,

Pe la case-a colinda:

Iarna-i grea? Ce glumă bună! 🙂

Aştept să ningă de vreo lună,

Cică iarna nu-i ca vara,

Dar pare ca primăvara!

Am avut un an nebun,

Cu 15 grade de Crăciun,

Câmpuri pline de mioare

Şi ciobani râzând la soare!

 

Ia mai mânaţi măi flăcăi,

Să se-audă peste văi,

S-o trezim pe Iarna Grea,

S-arunce cu fulgi de nea!

Sunaţi măi din zurgălăi,

Hăăăi, Hăăăi!!!

 

Anul ce s-a încheiat,

Mare lucru ne-a `nvăţat:

Cu speranţa de mai bine,

Vreme trece, vreme vine!

Pentru „sfânta” Lamentare,

S-aprindem o lumânare,

S-aşteptăm cuminţi Potopul,

Să cadă din cer Norocul!

Da, să terminăm cu munca,

Să rămânem doar cu ţuica,

Să sperăm că va fi bine,

Într-o altă Românie,

Fără hoţi şi şarlatani,

Fără fiţe şi golani,

Fără iarnă „pe uscat”

Şi cu gâtul însetat! 🙂

 

Ia mai mânaţi măi flăcăi,

Să se-audă peste văi,

Să trezim Apocalipsa,

Ca să nu-i mai simţim lipsa!

Sunaţi măi din zurgălăi,

Hăăăi, Hăăăi!!!

 

Anul Nou la uşă bate,

O să vină cu de toate,

Mai ales cu veselie

Şi cu multă „nebunie”,

C-aşa-i Românul, măi frate,

Bun la tot şi prost în toate,

Când ceva-l nemulţumeşte,

Iese-n stradă şi răcneşte,

Iar dacă e frig afară,

Stă în pat şi se „răscoală”! 🙂

Hai să nu ne agităm,

Că nimic nu rezolvăm,

Mai bine să cugetăm,

Din greşeli să învăţăm!

Să ne fie casa Casă,

Să ne fie masa Masă,

Să ne fie ţara Ţară,

Să n-o iubim doar „de-afară”,

Să ne fie viaţa Viaţă,

Daţi-o naibii de speranţă,

Căci e ultima ce moare,

De oameni în cot o doare!

Să-i facem cu toţi în ciudă,

Să nu-i mai suflăm în strună,

Să-i zicem o urătură,

Toţi, în cor, cu voie bună! 🙂

 

Ia mai mânaţi măi flăcăi,

Să se-audă peste văi,

Să trezim în noi Credinţa

De a ne-ntări Voinţa!

Sunaţi măi din zurgălăi,

Hăăăi, Hăăăi!!!

Viaţă scumpă, nu în bani,

La Anu’ şi La Mulţi Ani!

Magia iernii

20 Dec

Iarna1

Fulgii de nea se-ntorc acasă,

În anotimpul plin de bucurie,

Ar vrea să-i invităm cu noi la masă,

Ca să ne-aducă har şi armonie.

Să îmbrăcăm în alb căsuţa noastră,

S-aprindem focul şi să povestim,

Să aşteptăm copiii la fereastră,

Colinda magică în suflet s-o primim!

Fulgii credinţei se întorc acasă,

Cei rătăciţi revin la vatra lor,

Povara-nstrăinării pe umeri îi apasă,

Departe de cei dragi s-ar fi topit de dor.

Brăduţul de Crăciun să strălucească,

S-adune-n jurul său copiii fericiţi,

Cu zâmbete să-mpodobim întreaga viaţă

Şi să simţim magia de a fi iubiţi!

Sarutul vietii

30 Noi

Poza sarutul vietii

Alerg mereu pe culmile speranţei,

Sus, tot mai sus, se-ndreaptă paşii mei,

În braţe strâng văzduhul toleranţei

Şi las în urmă anii tot mai grei.

 

Apusul zilelor de vară mă încântă,

Pe creste verzi se culcă soarele flămând,

În urma lui doar liniştea mai cântă

Eternul vals al vieţii pe Pământ.

 

Pe vârf de buze simt răcoarea serii,

Uscate sunt frumoasele-amintiri;

Natura-mi dă uşor sărutul alinării,

Să uit de dorul marilor iubiri.

 

De-ai şti cât te iubesc, ah, minunată viaţă,

Pe culmile trăirii alerg să te respir;

Adorm cu tine-n suflet, tu, ultima mea soaţă,

În patul nemuririi, chemat de-al tău zefir!

 

(din volumul de poezii Sarutul vietii)