Cât de departe am fost? Nu mai departe de cât m-au putut duce picioarele, maşina sau avionul, în locuri nevăzute de mine, dar cunoscute de mulţi alţii. Am mers în căutarea acelui loc de vis, pământul făgăduinţei, unde visele să devină realitate. Am crezut că există un astfel de loc, ca un Colţ de Rai, unde să stai şi să stai, pentru a fi împlinit, pentru a fi fericit. Pentru a fi iubit? Aşa ar fi trebuit, pentru a putea fi fericit. Mi-am zis că mai întâi ar trebui să iubesc eu, să dau înainte să primesc, pentru că lucrurile nu se întâmplă pur şi simplu pe lumea asta, orice efect având o cauză. Aşadar, am dorit să devin o cauză a iubirii şi-apoi să-i simt efectul: ofer iubire-primesc iubire-ofer iubire şi aşa mai departe. Şi chiar dacă nu primesc, tot e important să ofer, pentru că fără iubire nu rezistă nicio fericire! Cum să fii fericit fără să iubeşti şi să fii iubit? Pentru ce folos? Doar pentru a fi? Sună prea egoist!
În locul mult visat, al mult doritei fericiri, m-am întrebat, aşadar, ce să iubesc? Orice, mi-am zis, important fiind să iubesc ceva pentru a-mi „asigura” fericirea pe viaţă. Locul ideal, societatea ideală, fericirea plutind în aer, respirabilă, lipsind doar acel „ceva” de iubit. Atunci, i-am dat „poruncă” sufletului meu:
– Iubeşte! Ai atâtea lucruri minunate în jurul tău şi atâţia oameni…Iubeşte!
– Nu pot aşa, la comandă! Totul mi-e străin, am nevoie de timp ca să creez o legătură emoţională.
– Sufleţelule, n-avem timp de pierdut, trebuie să iubeşti! Eu mă ocup cu respiratul fericirii, iar tu cu găsitul iubirii!
– Este nevoie de timp. Nu mă presa, te rog, mai întâi trebuie să trec peste despărţirile recente, care m-au afectat!
– Te-au afectat? Ca să uiţi dezamăgirea, găseşte repede iubirea!
– Nu despre dezamăgire e vorba! Mi-e dor de tot ce-am lăsat în urma paşilor tăi grăbiţi să plece într-o altă lume!
– Am făcut-o pentru binele nostru…Să nu-mi porţi pică! Vei iubi din nou şi, atunci, fericirea va fi deplină: pentru trup şi pentru suflet, deopotrivă.
– Poate, însă acum am nevoie de timp. Mi-e dor de-acasă!
– Cât timp?
– Nu ştiu…O viaţă?
Cât de aproape am fost? Fericirea căutată părea atât de aproape, însă era departe. Era departe de sufletul meu, de locul unde ar fi trebuit să fie. Am văzut-o, aproape că am atins-o, însă era o iluzie. Cum poţi să iubeşti o Fata Morgana? Chiar dacă raţiunea îţi spune că trebuie s-o iubeşti, sufletul nu te ascultă. El simte ce este bine pentru tine şi doar ascultându-i dorinţa poţi fi împăcat cu tine însuţi, poţi fi fericit.
Departe sau aproape, nu contează! Oricum aş spune, de fapt nu am fost exact în locul în care trebuia să fiu. Acela este locul „ales”, în care îmi doresc să trăiesc: exact în el, nici departe şi nici aproape. Vreau doar să fiu mereu acolo unde este locul sufletului meu, acolo unde el poate iubi. Ce poate fi mai frumos decât să iubeşti?
Etichete:aproape, departe, despartiri, dezamagire, fericire, inima, iubire, iubit, loc, oameni, pamant, realitate, suflet, viata, vis
Vasile Cucu - Blog 