Tag Archives: inima

Condamnat

11 aug.

Am vrut să zbor, dar m-au ținut legat,

mi-au închis visele în întuneric,

mi-au ars gândurile cu nepăsare,

mi-au ucis speranțele cu clipe otrăvite!

Am vrut să cânt, dar mi-au lipit buzele,

mi-au alungat notele de pe portativ,

mi-au sufocat ecoul sufletului,

m-au asurzit cu țipetele lumii!

Am vrut să te iubesc, dar te-au răpit,

mi-au răstignit sentimentele,

mi-au străpuns inima într-un apus

și m-au lăsat să mor, fără răspuns!

Reclame

Farmecul iubirii

13 oct.

Poza_Farmecul iubirii

Când zorii vin, luna dispare,

Farmecul ei se stinge încet,

Parcă ar fi o stea căzătoare

Ce fuge grăbită din propriul concert.

 

Îmi pierd privirea pe bolta întinsă,

Iubirea din noapte-o aud în ecou,

Dorinţa din mine e încă nestinsă,

Oricând, pentru tine, m-aş naşte din nou.

 

Când norii vin, bucuria dispare,

Lumina se-ascunde în inima ta;

În braţe te strâng şi soarele-apare,

Doar zâmbetul tău are formă de stea.

 

În ochii tăi, văd mereu chemarea,

Sunt râul sălbatic ce fuge spre mare;

Te-aştept, iubito, s-aduci evadarea,

Când noaptea se lasă şi luna răsare!

Poza_Farmecul iubirii

Femeie minunata

22 mart.

Cine eşti tu, de lumea-ţi mulţumeşte,

Prin cântece şi daruri mai alese?

Mereu tu vei fi floarea ce nu se ofileşte,

Împodobind cununa frumoaselor mirese!

Tu eşti regina nopţii, dar străluceşti la soare,

Nopţile tale albe hrănesc inimi curate,

Prin viaţa dăruită, vei fi nemuritoare,

Frumoasele-amintiri vor fi pe veci păstrate.

Tu eşti liantul vieţii ce nu se întrerupe,

Prin tine curge harul iubirii omeneşti,

Îţi datorăm curajul lacrimilor mute

Şi-ţi spunem, în tăcere, ce minunată eşti!

Dreptatea

15 nov.

Dreptatea se târăşte pe pământul pustiit,

îngenuncheată de rănile neputinţei;

strigă zadarnic spre cerul stăpânit de vulturi,

vocea i se izbeşte de ziduri!

Unde sunt locuitorii acelui tărâm de vis,

în care omenia era regina virtuţii?

Unde sunt îngerii căzuţi din Paradis,

care s-ocrotească până la final părinţii?

Dreptatea răsuflă cu greu,

pe câmpul înnegrit de promisiuni putrezite;

aerul lumii este otrăvit,

plin de speranţe neîmplinite.

Unde o fi conştiinţa-mpăcată,

care să-i vorbească societăţii?

Unde or fi oamenii cu inima curată,

care să-i întindă o mână Dreptăţii?

La revedere

6 iul.

Prietene, mâinile noastre s-au strâns de despărţire,

în clipa în care timpul respira tăcut,

înghiţând cu greu tristeţea.

Prietene, ticăitul de ceas se auzea doar în inimă,

bătând tot mai puternic,

vrând să ascundă emoţia vorbelor iscusite.

Câte vorbe nespuse au rămas

ascunse după priviri neclintite?

Câte vorbe de duh, venite de Sus,

s-au oprit în văzduh înlemnite?

Doar mâna mai simte

căldura sufletului tău, învăluit în tăcere,

doar ea mai poate strânge în palmă

inevitabilul „La Revedere!”.

Iubire fara cuvinte

18 mai

Soarele meu s-a ascuns printre nori,

Am nevoie de lumina din inima ta,

Amintirile noastre îmi dau mereu fiori,

Le văd în noapte sclipind ca o stea.

 

Cântecul nostru se-aude din nou,

Terasa-i goală, doar vânt şi ploi;

Aştept să mă strigi, ca-ntr-un ecou

În care să răsune iubirea din noi.

 

Întinde-mi mâna, râzând printre flori,

Să dansăm fericiţi pe-aleea tinereţii,

Zâmbetul tău are-atâtea culori,

Izvorând neîncetat din farmecul vieţii!

 

N-am cuvinte să-ţi spun cât te iubesc,

Sunt un strop de ploaie pe umărul tău,

În privirea ta doar raze găsesc,

Sunt nisipul de vară ce te-aşteaptă mereu!

Emotie

1 feb.

Se apropia momentul în care copilul trebuia să intre pe scenă, pentru a recita poezia. Aştepta cuminte, aşezat pe scaunul său, privind la colegul care era în centrul atenţiei. Toţi cei din sală priveau „actorul” principal, îi sorbeau fiecare cuvânt, fiecare răsuflare… Văzând ceea ce se petrece în sală şi cât de greu îi este colegului său să ducă la bun sfârşit momentul artistic, începu să devină neliniştit: îşi mişca frecvent mâinile şi picioarele, vrând parcă să se ridice în picioare şi să iasă afară. Inima începuse să-i bată mai repede, simţea furnicături în tot corpul şi trăgea tare aer în piept. Clipele care se scurgeau, până să-i vină rândul, le simţea în zvâcnirile tâmplelor sale şi ar fi vrut să poată fugi de ele. Nu putea, momentul său venise.

În timp ce publicul aplauda pe cel care tocmai terminase, el se ridică de pe scaun şi începu să păşească spre centrul scenei. Paşii erau greoi, parcă i se muiaseră picioarele şi nu mai avea puterea de a ajunge în locul stabilit. Inima îi bătea cu putere, vrând parcă să-i sară din piept! Se gândea necontenit la primul vers, îl repeta întruna pentru a nu-l uita, fiindcă de el depindea succesul sau eşecul său. Îi era frică să nu rateze începutul poeziei, să nu se facă de râs în faţa atâtor oameni. Deodată se făcu linişte în sală, toate privirile fiind aţintite asupra sa.

Copilul respira cu putere, fiind parcă gata să izbucnească în plâns. Înghiţi în sec şi începu să recite: la început mai nervos, repede, apoi din ce în ce mai liniştit, cu intonaţie, transmiţând din ce în ce mai mult emoţia poeziei. Emoţia mesajului din versuri lua încet locul emoţiei micului artist. Versurile curgeau de la sine, dornice să nu mai fie spuse doar la repetiţie ci în faţa publicului.

Cu obrajii roşii de emoţie, cu sufletul în gât şi cu privirea aceea nevinovată, copilul rostea fiecare cuvânt ca şi cum de asta ar fi depins viaţa lui, ca şi cum  de acest moment ar fi depins fericirea sa în viaţă… La final, când toată sala a început să aplaude, toate emoţiile sale s-au transformat în lacrimi, de bucurie sau de eliberare din tensiunea care-l măcina în interior.

Cât de greu a fost, însă cât de frumos! Oamenii din sală au trăit împreună cu el emoţia purităţii, a sincerităţii şi  a bucuriei de a duce cu bine până la final un lucru, oricât de neînsemnat ar părea el. Emoţia te face să trăieşti altfel clipa, într-un mod cu totul diferit faţă de celelalte clipe, obişnuite. Emoţia înseamnă o altfel de viaţă, mai intensă, mai frumoasă…Ce poate fi mai frumos decât un copil emoţionat spunând o poezie?