Tag Archives: inima

Fricile

23 mart.

Aleargă-n mintea noastră fricile nebune,

Calcă-n picioare câmpul cu gânduri înflorite;

Prin praful ridicat, lumina nu pătrunde,

Se-ntunecă privirea cu clipele strivite.

Nu se oprește hoarda la poarta rațiunii,

Dărâmă gardul viu, născut din sentimente,

În inima iubirii înfig cuțite hunii,

Ca să ucidă timpul hrănit cu frumusețe.

Sufletul trist își caută salvarea,

Se-nchide-n sine, refuzând gândirea,

Nu vrea s-audă fricile ce-i taie evadarea,

Vrea doar să fie liber, simțind din nou iubirea.

Visare

17 feb.

În nopțile de iarnă, prea pline de tăcere,

Ascult în gând cum cântă primăvara,

Visez la câmpuri verzi și forme de himere,

Cu care să-mi pictez în suflet evadarea.

 

Afară ninge liniștit, privesc la marea albă,

Sunt prizonierul timpului de-odinioară,

Când alergam înfrigurat spre inima ta caldă,

În care să-mi topesc, încet, iubirea hibernală.

 

Văd pașii tăi întroieniți în tinereți apuse,

Când amândoi pășeam desculți pe sentimente;

Azi doar repet, în gând, din vorbele nespuse,

Ce-ar fi putut să schimbe o viață de regrete.

 

Fereastra înghețată ascunde chipul tău,

Mi-apropii răsuflarea, să-i încălzesc surâsul,

Te văd așa cum te-am iubit doar eu:

Zâmbind cu ochii-n lacrimi și alungând trecutul.

 

Dor nebun

20 ian.

De dorul tău tai noaptea în fâșii,

Să învelesc cu ele clipele pustii;

În patul gol doar Luna-și face cuib,

Lumina ei îmi arde inima de plumb!

 

Cu gândurile reci îmi încălzesc speranța,

Aștept, ca un năuc, să vină dimineața,

Doar glasul tău mi-ar dezmorți tăcerea,

Doar un sărut mi-ar alunga durerea!

 

Te-aștept să vii, ca pe un ultim tren,

În care să-mi urc trupul și sufletul rebel,

Să-mi duci iubirea pe căi necunoscute,

Să reaprinzi în mine dorințele pierdute!

 

De dragul tău tai viața în fâșii,

Să leg cu ele amintiri târzii,

În păr să-ți prind o ultimă visare,

Pe buzele fierbinți să-ți dau o sărutare!

 

Privește-mă

22 dec.

Privesc în gol, atunci când nu ești tu,

Din cer zăpada-mi umple sufletul;

În mine viscolul acoperă cărări,

Să șteargă urmele atâtor supărări.

 

Privesc în sus, spre steaua dimineții,

Să nu mai văd în noapte umbrele tristeții;

Aștept lumina soarelui tăcut,

Să reaprindă-n mine chipul tău pierdut.

 

Privesc cu ochii umezi Omul de Zăpadă,

Din pieptul meu i-aș da o inimă să bată,

L-aș strânge-n brațe, ca pe-un ultim dor,

Să simt, încă o dată, dragostea de om!

 

Privesc colindătorii, cum cântă la fereastră,

Cât de plăcut e să te simți acasă,

Răsună-n mine glasul lor umil,

Ah, ce n-aș da să fiu din nou copil!

 

Condamnat

11 aug.

Am vrut să zbor, dar m-au ținut legat,

mi-au închis visele în întuneric,

mi-au ars gândurile cu nepăsare,

mi-au ucis speranțele cu clipe otrăvite!

Am vrut să cânt, dar mi-au lipit buzele,

mi-au alungat notele de pe portativ,

mi-au sufocat ecoul sufletului,

m-au asurzit cu țipetele lumii!

Am vrut să te iubesc, dar te-au răpit,

mi-au răstignit sentimentele,

mi-au străpuns inima într-un apus

și m-au lăsat să mor, fără răspuns!

Farmecul iubirii

13 oct.

Poza_Farmecul iubirii

Când zorii vin, luna dispare,

Farmecul ei se stinge încet,

Parcă ar fi o stea căzătoare

Ce fuge grăbită din propriul concert.

 

Îmi pierd privirea pe bolta întinsă,

Iubirea din noapte-o aud în ecou,

Dorinţa din mine e încă nestinsă,

Oricând, pentru tine, m-aş naşte din nou.

 

Când norii vin, bucuria dispare,

Lumina se-ascunde în inima ta;

În braţe te strâng şi soarele-apare,

Doar zâmbetul tău are formă de stea.

 

În ochii tăi, văd mereu chemarea,

Sunt râul sălbatic ce fuge spre mare;

Te-aştept, iubito, s-aduci evadarea,

Când noaptea se lasă şi luna răsare!

Poza_Farmecul iubirii

Femeie minunata

22 mart.

Cine eşti tu, de lumea-ţi mulţumeşte,

Prin cântece şi daruri mai alese?

Mereu tu vei fi floarea ce nu se ofileşte,

Împodobind cununa frumoaselor mirese!

Tu eşti regina nopţii, dar străluceşti la soare,

Nopţile tale albe hrănesc inimi curate,

Prin viaţa dăruită, vei fi nemuritoare,

Frumoasele-amintiri vor fi pe veci păstrate.

Tu eşti liantul vieţii ce nu se întrerupe,

Prin tine curge harul iubirii omeneşti,

Îţi datorăm curajul lacrimilor mute

Şi-ţi spunem, în tăcere, ce minunată eşti!