Tag Archives: oameni

Dor de toamnă

13 oct.

Pe cărări de toamnă îmi duc dorul,

Să-i arăt splendoarea de culori,

Să mai simt o dată-n piept fiorul

Timpului ce trece-n grabă peste noi.

Bogăția vieții mă-nconjoară,

Vii și livezi coapte-și strigă darul,

Oameni fericiți, la ceas de seară,

Se adună-n piețe, să-nchine paharul.

Noaptea se întinde, cu a sa răcoare,

Razele de lună împletesc povești…

Te aștept, iubito, să-ți cad la picioare

Și să-ți spun, în șoaptă, ce frumoasă ești!

Reclame

Când vine toamna

19 nov.

Sunt călătorul toamnei de poveste,

Mă las sedus de timpul auriu,

Admir tăcut culorile terestre

Și caut armonia în tot ce este viu.

Natura mă-nconjoară cu-a sa melancolie,

Copacii se despart de frunzele pictate,

Resimt, privind în urmă, o dulce nostalgie,

Pentru oameni și locuri în inimă păstrate.

Străbat cu gândul lumea și lumea mă străbate,

Sub frunzele căzute se-ascund cărări de suflet,

Aleargă-n mine amintiri ce nu pot fi uitate,

Mă cheamă iar la joacă, dar le refuz c-un zâmbet.

Azi sunt adultul toamnei împlinite,

Mă bucur de belșugul ploilor tăcute,

Dar undeva, acolo, sunt clipe fericite,

Ce-așteaptă să renască din vremi demult trecute.

Dansul nostru

19 mart.

Dansează cu mine, printre muguri de ramuri,

printre raze de oameni și brațe de lanuri,

printre stoluri de flori si buchete de grauri,

printre stropi de apus și vuiete de valuri!

Dansează cu mine, pe câmpul cu vise,

pe-un tărâm fermecat de dorințe aprinse,

pe luciul de Lună, pe stele nestinse,

pe bolta întinsă peste inimi încinse!

Dansează cu mine, printre vorbe nespuse,

printre gânduri uitate și doruri ascunse,

printre chipuri mascate și priviri nepătrunse,

printre vieți picurate cu clipele smulse!

Dezmortire

5 mart.

ghiocei-padure

Râuri dezgheţate inundă inimile îngheţate,

Descătuşând sentimentele preschimbate în flori,

Ghioceii-nfloresc pe chipuri de oameni pictate,

Amintindu-ne viaţa trăită-n culori.

Raze dezgolite inundă trupurile învelite,

Pătrunzând în sufletele însetate de lumină,

Zâmbetele apar pe buzele de frig amorţite,

Renăscând credinţa în iubirea divină.

Gânduri trezite inundă minţi adormite,

Hrănind viitorul ieşit din hibernare,

Planuri măreţe aşteaptă să fie-mplinite,

Pentru-o lume care nu mai are răbdare.

Păsări călătoare zboară peste lumi muritoare,

Ducând cu ele visul evadării;

Timpul ne-arată faţa sa schimbătoare,

Dăruindu-ne, iarăşi, farmecul primăverii!

Printre anotimpuri

9 oct.

poza-toamna1

Alerg pe covorul de frunze ruginii,

Tresar sub talpa mea culorile căzute,

Rămân în urmă clipele pustii,

Mă suflă-n faţă vântul gândurilor mute.

Pictez în mine chipuri îndrăgite,

Le-agăţ pe bolta sufletului meu,

Resimt atâtea doruri neîmplinite,

Oriunde aş fugi, mă urmăresc mereu.

Alerg spre armonia toamnei aromate,

Cu fructe coapte să-mi hrănesc răbdarea,

Aş vrea să mai revăd privirile uitate,

Să strâng în braţe oamenii şi marea!

Îmi caut încă locul printre anotimpuri,

Aş vrea să m-odihnesc la porţile tăcerii,

Să retrăiesc, în vis, acele timpuri

În care nu-mi păsa de ghearele uitării!

Prea putini

30 apr.

lumanare

Iubirea se îmbracă în roşu sângeriu,

Jertfind pe cruce dragostea de oameni;

Sunt prea puţini cei care strigă în pustiu,

Sunt mult prea mulţi cei transformaţi în vameşi.

Iertarea şi-a dat ultima suflare,

A obosit să-nfrunte nedreptatea;

Sunt prea puţini cei ce-au urmat a sa chemare,

Sunt mult prea mulţi cei înfrăţiţi cu răutatea.

Sufletul lumii strigă după mântuire,

Credinţa a fost pusă la-ncercare;

Sunt prea puţini cei ce-şi doresc iubire,

Sunt mult prea mulţi cei plini de răzbunare.

Lumina izbăvirii se stinge-n visul morţii,

Ducând cu ea şi sfânta rugăciune…

Sunt prea puţine lumânări aprinse-n toiul nopţii,

Sunt mult prea mulţi cei ce aşteaptă o minune!

Vis de iarna

14 feb.

Iarna3

Visăm frumos cum fulgii ne-nconjoară,

Căzuţi din albul paradisului din cer,

Visăm la timpul de odinioară,

Când ne-ncălzeam cu râsete în ger.

 

Visăm la fericirea în amintiri uitată,

Când timpul ne-aştepta să fim copii,

Visăm la bucuria de Sărbători redată,

Când la fereastră ascultam colindele târzii.

 

Visăm la noi, fără singurătate,

La începutul vorbelor de-amor,

Visăm la dialoguri spuse-n şoapte,

Când inimile noastre fremătau de dor.

 

Visăm la îngeri rechemaţi de soartă,

Veniţi pe lume ca să îi iubim,

Visăm la oameni înălţaţi prin faptă,

Veniţi să ne înveţe cum să dăruim.

 

Visăm frumos la fulgii ce coboară,

Cum se aşează peste noi cuminţi,

Simţim cum sufletul se înfioară,

Când se topesc în palmele fierbinţi!