Tag Archives: divertisment

Dialog cu Fericirea

21 iul.

În viaţă, omul caută neîncetat fericirea. Neştiind cum arată, de foarte multe ori trece pe lângă ea şi devine frustrat că nu o găseşte:

–         De-ai şti cât te-am căutat! Greu te mai găseşte omul!

Fericirea: – Dacă m-ai găsit greu, înseamnă că n-ai căutat unde trebuie!

–         Păi de unde-ai vrea să ştiu unde să te caut? Te-am căutat prin toată lumea. Nu mi-a spus nimeni unde te afli, ca să vin direct la tine… Aşa că am căutat şi-am tot căutat!

F: – Mă miră faptul că nu ţi-a spus nimeni unde mă găseşti!

–         Probabil că toţi cei cu care am vorbit erau la fel de neştiutori ca şi mine. Dacă unul singur ar fi fost fericit, mi-ar fi spus „secretul” existenţei tale. Am dreptate sau nu?

F: – Nu ştiu! N-am făcut o statistică ca să ştiu câţi sunt fericiţi şi câţi nu sunt. Din ce spui tu, se pare că majoritatea nu m-au găsit. Poate că au fost şi unii care nu au vrut să-ţi spună despre mine!

–         Adică vor să fie numai ei fericiţi?

F: – Posibil!

–         Ce rost are să fii fericit dacă nu-ţi manifeşti această stare de spirit, dacă nu o împărtăşeşti celor din jur?

F: – Depinde de cum au ajuns să fie fericiţi, de caracterul lor, de educaţie, de valorile care-i călăuzesc în viaţă şi de multe altele. Eu nu sunt o fericire universală, ci una individuală. Înţelegi diferenţa?

–         Vrei să spui că tu eşti doar fericirea mea?

F: – Păi nu tu mă trăieşti? Poţi să te duci la vecini, la prieteni şi să-i rogi să-ţi dea un pic de fericire?

–         Dacă ar fi oameni generoşi, ar putea dărui şi altora, nu?

F: – Eşti amuzant! Eu sunt o stare sufletească ce se naşte în tine şi aparţine fiinţei tale. Nu mă miră faptul că ai căutat degeaba prin toată lumea.

–         Am făcut şi eu ce-am ştiut, sau am văzut că fac alţii!

F: – Ce fac alţii?!…Căutaţi cu toţii în afara voastră ceea ce se află în interiorul vostru?!

–         Da! De ce te miri? Societatea în care ne naştem şi care ne formează ca adulţi responsabili nu ne învaţă nimic despre fericire, ci doar cum să ai o meserie, cum să lucrezi ca să ai necesarul vieţii materiale şi cum să perpetuăm specia umană. N-am auzit ca în numeroşii ani de şcoală să se predea materia numită Fericirea. Dacă vrei să ajungi „vedetă”, de ce nu insişti pe la mai marii vremii să te facă ştiinţă de predat în şcoli?

F: – Pentru că eu sunt o stare sufletească, nu o acţiune! Acţiunea este făcută de corpul fizic şi doar prin acţiune se pot schimba lucrurile în societate, care aparţine lumii materiale.

–         Dar cei care sunt fericiţi de ce nu acţionează pentru propagarea fericirii în întreaga societate?

F: – Nu-i aşa de simplu cum crezi tu! Un om fericit nu este neapărat şi un om bun, corect, responsabil, adică un model de urmat…Ştii că şi prostia este o cale de-a ajunge la mine?

–         Asta-i bună! Ai văzut proşti fericiţi?

F: – Şi încă câţi! Ţi-am spus că nu sunt interesată de statistici, însă te asigur că sunt destui!

–         Asta da „surpriză”! Eu am învăţat peste 20 de ani şi am umblat prin lume ca să te  găsesc şi tu îmi spui că puteam fi prost, la locul meu, pentru a fi fericit?

F: – Încurcate şi nenumărate sunt căile Domnului!

–         Care-i morala? Nu mai înţeleg nimic!

F: – Tocmai asta-i morala! Încercând să înţelegi cât mai mult şi să vezi cât mai mult din lumea asta, pierzi esenţialul…

–         Care este…?

F: – Vezi că nu te-ai prins? Ziceai că eşti băiat deştept, umblat prin lume…

–         Din moment ce te-am găsit, înseamnă că sunt!

F: – După câtă osteneală? Îţi place să te chinui?

–         Hai, lasă ironiile! Care-i „esenţialul”?

F: – Nu pot să-ţi spun! Mă supun şi eu anumitor legi universale şi am secretele mele „profesionale”. Dar ca să vezi că vreau să „cooperăm” în viaţă, poate chiar şi după, îţi dau un indiciu: Liberul Arbitru.

–         Aha, m-am prins! Adică abia acum conştientizez ceea ce de fapt se întâmplase deja!

F: – Păi vezi? Hai că n-ai făcut şcoală degeaba! Toate-s bune la ceva în viaţă!

–         Te-am aflat, chiar pe tine!

F: – Bravo! Vezi să nu mă uiţi! Văd că ţi-ai îmbogăţit şi vocabularul: „te-am aflat”! Iar ca să nu te culci pe-o ureche, descoperă diferenţa între a mă găsi, a mă afla şi a mă trăi!…

Reclame

Dialog cu Televizorul

16 feb.

Televizorul a devenit „prietenul” nr.1 al omului, deoarece petrecem cu el mai mult timp decât cu oricare alt prieten:

Tv: –  Bine c-ai venit acasă, că am foarte multe să-ţi spun! Ia telecomanda şi porneşte-mă!

–  Sunt obosit, n-am chef de prostiile tale!

Tv: – Te-ajut eu să te relaxezi, porneşte-mă! Îţi ofer cel mai bun divertisment!

–         În locul divertismentului tău de doi bani, mai bine dorm sau citesc o carte! N-am nimic de câştigat dacă stau gură-cască şi mă uit la tine!

Tv: –  Tinere, nu-mi place atitudinea asta! În primul rând că nu sunt  “de doi bani”, ci plăteşti mult mai mult pentru programele mele, iar în al doilea rând ai de câştigat foarte multe dacă mă urmăreşti!

–         Cum ar fi?

–         Poţi câştiga bani, dacă participi la concursurile anunţate şi, mult mai important, obţii informaţii preţioase!

–         Serios? Asta-i cea mai bună glumă! Informaţii preţioase zici?

–         Da! Afli ce se-ntâmplă în societate, peste tot în lume şi eşti la curent cu tot!

–         Tu eşti cumva „la curent” cu curentul, gazul, întreţinerea şi alte lucruri din viaţa mea?

Tv: –  Din viaţa ta? Ce treabă am eu cu viaţa ta? Eu am fost inventat de oameni ca să se uite ei la mine, nu eu la ei! Ia odată telecomanda aia şi porneşte-mă, că sunt plin de „surprize”!

–         Nu mă bate la cap, că nu te mai aprind niciodată!

Tv: –  Auzi la el, „niciodată”! Fără mine nu poţi trăi, n-are rost să te amăgeşti…Sunt invenţia secolului 20!

–         Şi de ce-ai fost inventat?

–         Eram pasul logic şi necesar după inventarea radioului. Eu sunt „radioul cu imagini”! Am fost creat din nevoia oamenilor de a comunica fără limite în spaţiu şi timp!

–         Eu nu cred în scopul tău „nobil”, ci cred mai degrabă că eşti o „unealtă” care serveşte interesele unor oameni care vor să profite de pe urma celor mulţi, care stau gură-cască în faţa ta!

Tv: –   Nu fi paranoic! Ai libertatea de a alege la ce programe te uiţi!

–         Sau dacă mă uit! Uite de-aia nu vreau să te-aprind, ca să nu cad în capcana manipulării tale!

–         Ce capcană, omule? Ai libertatea de a alege la ce să te uiţi!

–         Am libertatea să aleg din ceea ce mi se oferă, nu din ceea ce mi-aş dori eu…E o mică-mare diferenţă! Aici este capcana: atrageţi oamenii cu aşa-zisul „divertisment” şi le „băgaţi pe gât” (ca să le-ajungă-n cap) dezinformarea, manipularea, incultura, etc.

Tv: –  Stop, stop, că nu-i chiar aşa! Ceea ce difuzăm pe ecran este creaţia oamenilor, deci îi reprezintă! Aşa este lumea, bună sau rea, n-avem nicio vină pentru ceea ce se vede pe ecran…

–         Zău!? Dar din tot ce se întâmplă în lumea asta, bine şi rău, cine decide ce se dă pe post? De ce-ar trebui să văd o ştire morbidă în loc de una veselă, de ce să văd filme făcute de poporul X şi nu de Y, de ce să văd partizanii de partid  şi nu oameni neutri, de ce şi iarăşi de ce?

–         Oricine e liber să-şi facă  Televiziune şi să transmită ce vrea oamenilor!

–         Hai s-o lăsăm baltă cu „libertatea” fiecăruia de a face ce vrea! Între libertatea cuiva  de a vrea „să facă ce vrea” şi „libertatea” de a putea „să facă ce vrea” este o mare deosebire! Aici vorbim de interese financiare şi politice! Atât televiziunile private, cât şi cele aşa-zise „publice” (adică finanţate de noi, „păcălicii” cei mulţi) urmăresc să mă „exploateze”, în ideea de a obţine de la mine ceea ce-şi doresc ele!

Tv: –   Vor doar să te informeze şi să te distreze!

–         Vor să mă „informeze”, adică să mă manipuleze sau să mă dezinformeze, sau vor să mă „distreze”, adică să-mi creeze o anumită dependenţă de ele, pentru a deveni „credibile” ( prin obişnuinţa cu ele) atunci când vor vrea să fac ce-şi doresc ele ( de ex.: la alegeri, la donaţii, la cumpărături,  la „revoluţii”, etc.).

–         Ştii ceva? Sunt doar un Televizor, mă depăşeşte discuţia!

–         Tu eşti unealta Televiziunii, care este „unealta” lor!

Tv: –   De ce-ţi baţi capul? Distrează-te şi gata! Te rog, uită-te la ce-ţi pofteşte inima!

–         Dacă mai insişti, te arunc pe fereastră! Nu vezi că încerc să-mi „recâştig” libertatea?

–         Zău c-ai luat-o razna! Ce vină am eu în toată povestea asta?

–         Ai dreptate!…Doar eu te-am cumpărat!

–         Păi vezi?

–         Bine, spune-mi ce avem azi „în meniu”!?

Tv: –  Criza medicilor din ţară, care pleacă în străinătate…Atentat sinucigaş într-un aeroport, 35 de morţi şi zeci de răniţi (să vezi ce imagini!)…Gheţarii din zona artică se topesc în mod accelerat şi dispar, după 5000 de ani (cum de-au rezistat atâta timp?)…Bugetul de pensii este deficitar şi nu se poate autosusţine (4,3 milioane de salariaţi susţin 5,4 milioane de pensionari)…O femeie a fost sfâşiată de maidanezi, un analfabet a furat 1 milion de euro (dacă ştia să numere, oare fura mai puţin?), un călugăr a vrut să se sinucidă…Un copil a furat un calculator, a fost certat şi a vrut apoi să se sinucidă…Căderea unei bănci foarte mari din SUA a declanşat criza acolo şi apoi în toată lumea…Pretenţiile salariale la prima angajare au scăzut cu 50% din cauza crizei şi…

–         Gata! Ajunge!Dacă mai continui aşa, ori intru în depresie ori te-arunc pe fereastră!…

–         Păi de ce?! Sunt ştiri interesante!… Vrei filme?

–         Nuuu!! M-am lămurit! N-am găsit nimic de valoare, care să merite timpul meu…

Tv: –   Timpul tău? Oricum trece fără rost! Mai bine nu te gândeşti la nimic, doar stai şi priveşti!

–         Mda…Să stau şi să privesc…Ai dreptate! O să stau şi o să te privesc stins, ascultând liniştea timpului care trece, nealterat de televiziune!