Tag Archives: Romania

Decembrie

1 Dec

Vine decembrie peste țara noastră,

Să ne-mbrăcăm frumos și să sărbătorim,

Să ne-amintim de toți cei ce-au plecat de-acasă,

Să ne jelim eroii și să îi cinstim!

Cei rămași singuri să iasă la poartă,

Să le zâmbească trecătorilor pe drum,

Să-și amintească de viața lor frumoasă

Și de mărinimia sufletului bun!

Cei tineri să-și păstreze voioșia,

Să creadă cu tărie în dreptate,

Să nu abandoneze România,

Pământul unde s-au născut, pentru eternitate!

Vine decembrie, cu mantia sa albă, de zăpadă,

Cu inima deschisă s-o îmbrățișăm,

S-o invităm în fiecare zi la joacă

Și-n seara de Crăciun s-o colindăm!

Anunțuri

La Multi Ani!

31 Dec

La Mulți Ani! Hai, că se poate,

Un An Nou mai bun în toate:

Cu mai multă omenie și fără-atâta gălăgie,

Cu mai multă dăruire și fără dezamăgire,

Cu mai multe fapte bune și fără să facem „spume”,

Cu mai multă veselie, dar fără „paranghelie”!

La Mulți Ani și sus paharu,

Să ne vedem și la Anu,

Sănătoși și plini de viață,

Cu glas bun și cutezanță,

Cu inima mereu curată

Și cu credința păstrată!

La Mulți Ani! Hai, că se poate,

Mergem veseli mai departe,

Chiar dacă „winter is coming”,

Haideți să rămânem Oameni,

Să nu devenim „stafii”,

Luând-o razna pe câmpii,

Alergând după himere

Și strigând „Așa mai mere!”;

Poate merge „într-un fel”,

Dacă ești din Winterfell,

Dar aici, la „Românica”,

Încă n-ai văzut „nimica”!

La Mulți Ani, cu sănătate,

Să vă dea Domnul de toate,

Domnul cel adevărat,

Nu în „roșu” îmbrăcat :)!

Să aveți un an mai bun,

Fără ca să dați vreun „tun”,

Să trăiți în armonie,

Nu un an, măcar vreo mie!

Sus paharul, să cinstim și de bine s-auzim!

La Anu și La Mulți Ani!

 

Identitate

1 Dec

Vreau doar să fiu român, în ţara mea natală,

Să nu mai bat la porţile străine,

Din viaţa mea să nu fiu dat afară,

În nopţile durerii, să fac pace cu mine!

 

Vreau doar să fiu copil, în casa părintească,

Să nu mă plimb prin lume ca un orfelin,

Să mă hrănesc cu doine din vatra strămoşească,

De har şi bucurie să am sufletul plin!

 

Vreau doar să fiu părinte, alături de părinţi,

Să nu-mi abandonez credinţa şi onoarea,

Să mă închin când vreau în faţa celor sfinţi,

Să transmit mai departe virtutea şi candoarea!

 

Vreau doar să mai fiu eu, în ţara mult iubită,

Să simt aproape muntele şi marea,

Să trăiesc cum ştiu, o viaţă liniştită,

Să-mi urmez destinul şi chemarea!

 

Plugusorul „Sperantei”

31 Dec

Aho, aho, copii şi fraţi,

Părinţi, rude şi cumnaţi,

Oameni simpli adunaţi,

Staţi puţin şi nu plecaţi,

Pe site-uri nu navigaţi,

Ci cuvântul mi-ascultaţi!

 

Mâine anul se-înnoieşte,

Pluguşorul se porneşte

Şi începe a umbla,

Pe la case-a colinda:

Iarna-i grea? Ce glumă bună! 🙂

Aştept să ningă de vreo lună,

Cică iarna nu-i ca vara,

Dar pare ca primăvara!

Am avut un an nebun,

Cu 15 grade de Crăciun,

Câmpuri pline de mioare

Şi ciobani râzând la soare!

 

Ia mai mânaţi măi flăcăi,

Să se-audă peste văi,

S-o trezim pe Iarna Grea,

S-arunce cu fulgi de nea!

Sunaţi măi din zurgălăi,

Hăăăi, Hăăăi!!!

 

Anul ce s-a încheiat,

Mare lucru ne-a `nvăţat:

Cu speranţa de mai bine,

Vreme trece, vreme vine!

Pentru „sfânta” Lamentare,

S-aprindem o lumânare,

S-aşteptăm cuminţi Potopul,

Să cadă din cer Norocul!

Da, să terminăm cu munca,

Să rămânem doar cu ţuica,

Să sperăm că va fi bine,

Într-o altă Românie,

Fără hoţi şi şarlatani,

Fără fiţe şi golani,

Fără iarnă „pe uscat”

Şi cu gâtul însetat! 🙂

 

Ia mai mânaţi măi flăcăi,

Să se-audă peste văi,

Să trezim Apocalipsa,

Ca să nu-i mai simţim lipsa!

Sunaţi măi din zurgălăi,

Hăăăi, Hăăăi!!!

 

Anul Nou la uşă bate,

O să vină cu de toate,

Mai ales cu veselie

Şi cu multă „nebunie”,

C-aşa-i Românul, măi frate,

Bun la tot şi prost în toate,

Când ceva-l nemulţumeşte,

Iese-n stradă şi răcneşte,

Iar dacă e frig afară,

Stă în pat şi se „răscoală”! 🙂

Hai să nu ne agităm,

Că nimic nu rezolvăm,

Mai bine să cugetăm,

Din greşeli să învăţăm!

Să ne fie casa Casă,

Să ne fie masa Masă,

Să ne fie ţara Ţară,

Să n-o iubim doar „de-afară”,

Să ne fie viaţa Viaţă,

Daţi-o naibii de speranţă,

Căci e ultima ce moare,

De oameni în cot o doare!

Să-i facem cu toţi în ciudă,

Să nu-i mai suflăm în strună,

Să-i zicem o urătură,

Toţi, în cor, cu voie bună! 🙂

 

Ia mai mânaţi măi flăcăi,

Să se-audă peste văi,

Să trezim în noi Credinţa

De a ne-ntări Voinţa!

Sunaţi măi din zurgălăi,

Hăăăi, Hăăăi!!!

Viaţă scumpă, nu în bani,

La Anu’ şi La Mulţi Ani!

Dialog cu Fericirea

21 Iul

În viaţă, omul caută neîncetat fericirea. Neştiind cum arată, de foarte multe ori trece pe lângă ea şi devine frustrat că nu o găseşte:

–         De-ai şti cât te-am căutat! Greu te mai găseşte omul!

Fericirea: – Dacă m-ai găsit greu, înseamnă că n-ai căutat unde trebuie!

–         Păi de unde-ai vrea să ştiu unde să te caut? Te-am căutat prin toată lumea. Nu mi-a spus nimeni unde te afli, ca să vin direct la tine… Aşa că am căutat şi-am tot căutat!

F: – Mă miră faptul că nu ţi-a spus nimeni unde mă găseşti!

–         Probabil că toţi cei cu care am vorbit erau la fel de neştiutori ca şi mine. Dacă unul singur ar fi fost fericit, mi-ar fi spus „secretul” existenţei tale. Am dreptate sau nu?

F: – Nu ştiu! N-am făcut o statistică ca să ştiu câţi sunt fericiţi şi câţi nu sunt. Din ce spui tu, se pare că majoritatea nu m-au găsit. Poate că au fost şi unii care nu au vrut să-ţi spună despre mine!

–         Adică vor să fie numai ei fericiţi?

F: – Posibil!

–         Ce rost are să fii fericit dacă nu-ţi manifeşti această stare de spirit, dacă nu o împărtăşeşti celor din jur?

F: – Depinde de cum au ajuns să fie fericiţi, de caracterul lor, de educaţie, de valorile care-i călăuzesc în viaţă şi de multe altele. Eu nu sunt o fericire universală, ci una individuală. Înţelegi diferenţa?

–         Vrei să spui că tu eşti doar fericirea mea?

F: – Păi nu tu mă trăieşti? Poţi să te duci la vecini, la prieteni şi să-i rogi să-ţi dea un pic de fericire?

–         Dacă ar fi oameni generoşi, ar putea dărui şi altora, nu?

F: – Eşti amuzant! Eu sunt o stare sufletească ce se naşte în tine şi aparţine fiinţei tale. Nu mă miră faptul că ai căutat degeaba prin toată lumea.

–         Am făcut şi eu ce-am ştiut, sau am văzut că fac alţii!

F: – Ce fac alţii?!…Căutaţi cu toţii în afara voastră ceea ce se află în interiorul vostru?!

–         Da! De ce te miri? Societatea în care ne naştem şi care ne formează ca adulţi responsabili nu ne învaţă nimic despre fericire, ci doar cum să ai o meserie, cum să lucrezi ca să ai necesarul vieţii materiale şi cum să perpetuăm specia umană. N-am auzit ca în numeroşii ani de şcoală să se predea materia numită Fericirea. Dacă vrei să ajungi „vedetă”, de ce nu insişti pe la mai marii vremii să te facă ştiinţă de predat în şcoli?

F: – Pentru că eu sunt o stare sufletească, nu o acţiune! Acţiunea este făcută de corpul fizic şi doar prin acţiune se pot schimba lucrurile în societate, care aparţine lumii materiale.

–         Dar cei care sunt fericiţi de ce nu acţionează pentru propagarea fericirii în întreaga societate?

F: – Nu-i aşa de simplu cum crezi tu! Un om fericit nu este neapărat şi un om bun, corect, responsabil, adică un model de urmat…Ştii că şi prostia este o cale de-a ajunge la mine?

–         Asta-i bună! Ai văzut proşti fericiţi?

F: – Şi încă câţi! Ţi-am spus că nu sunt interesată de statistici, însă te asigur că sunt destui!

–         Asta da „surpriză”! Eu am învăţat peste 20 de ani şi am umblat prin lume ca să te  găsesc şi tu îmi spui că puteam fi prost, la locul meu, pentru a fi fericit?

F: – Încurcate şi nenumărate sunt căile Domnului!

–         Care-i morala? Nu mai înţeleg nimic!

F: – Tocmai asta-i morala! Încercând să înţelegi cât mai mult şi să vezi cât mai mult din lumea asta, pierzi esenţialul…

–         Care este…?

F: – Vezi că nu te-ai prins? Ziceai că eşti băiat deştept, umblat prin lume…

–         Din moment ce te-am găsit, înseamnă că sunt!

F: – După câtă osteneală? Îţi place să te chinui?

–         Hai, lasă ironiile! Care-i „esenţialul”?

F: – Nu pot să-ţi spun! Mă supun şi eu anumitor legi universale şi am secretele mele „profesionale”. Dar ca să vezi că vreau să „cooperăm” în viaţă, poate chiar şi după, îţi dau un indiciu: Liberul Arbitru.

–         Aha, m-am prins! Adică abia acum conştientizez ceea ce de fapt se întâmplase deja!

F: – Păi vezi? Hai că n-ai făcut şcoală degeaba! Toate-s bune la ceva în viaţă!

–         Te-am aflat, chiar pe tine!

F: – Bravo! Vezi să nu mă uiţi! Văd că ţi-ai îmbogăţit şi vocabularul: „te-am aflat”! Iar ca să nu te culci pe-o ureche, descoperă diferenţa între a mă găsi, a mă afla şi a mă trăi!…

Imaginatie

4 Mai

Merg fără să privesc înapoi, călcând peste florile mici şi mari, drepte sau strâmbe, crescute în calea omului grăbit să dea piept cu ultima coroană. N-ar fi trebuit să crească acolo unde talpa omului striveşte frumosul din gândurile nepervertite de urletele animalelor înfometate. Ar fi trebuit să încolţească doar în grădinile izolate de lume, în paradisul negăsit de ochii căutătorilor de comori. Există, undeva, un astfel de loc, unde fiecare om îşi are colţul său de grădină, în care sămânţa frumosului refuzat de realitate rodeşte pentru sine. Nevrând să fie călcată-n picioare de către uriaşii furnicilor de pe Pământ, grădina fermecată şi-a găsit locul în tărâmul imaginaţiei, acolo unde visele devin realitate şi unde imposibilul este doar o barieră a materiei…

Continui să merg, călcând prin noroiul în care dispar gânduri, sentimente şi oameni, ridic tot mai greu fiecare talpă, de care mi se lipeşte trecutul. Mă străduiesc să avansez prin glodul lipicios, desprind talpa şi o înfig acolo unde mi se pare că nu mă scufund prea adânc. Pas cu pas, gând cu gând, mă îndrept către necunoscut, către speranţă, către viitor, către „înainte”, sau către bariera materiei. Există, oare, un drum mai puţin anevoios, cu paşi mai puţin greoi? Nu cred, din moment ce rolul picioarelor este să meargă pe pământ, aşa cum o fi el! Aşa cum rolul aripilor este acela de a zbura, deasupra noroiului plin de gânduri, sentimente şi oameni. Există un loc în care aripile sufletului te înalţă peste toate grădinile ascunse, purtându-te lin peste tot frumosul imaginat şi neimaginat de ochii înfometaţi de viaţă. Există o viaţă în care poţi să zbori peste bariere, să speri fără teama de a fi dezamăgit, să visezi fără teama de a fi trezit, în care poţi crea lumea ta! Ce poate fi mai frumos decât gândul frumos, liber, hrănit cu seva adevărului şi a iubirii necondiţionate, purtat pe aripile sufletului evadat din materie?

Gândul şi sufletul se îmbrăţişează pe covorul transcedental al sentimentelor născute pentru eternitate, se învelesc cu lumina aştrilor ce radiază fericire, se abandonează în liniştea eternă a spaţiului cosmic. Gândul frumos zburdă prin spaţiul infinit, trecând peste fiecare barieră a spaţiului cunoaşterii limitate, lăsând în urmă planete şi galaxii, lăsând în urmă Timpul…Fără timp, tălpile noastre nu ar mai avea niciun rol, ar sta înfipte în vidul eternităţii, iar omul nu ar mai putea avansa către viitor sau către bariera cunoaşterii materiale. Omul ar sta nemişcat în increatul de sub tălpile sale, iar nemişcarea sa ar lăsa netulburată liniştea păcii universale. El, singur deasupra întregului Univers, fără Timp, s-ar simţi Atotputernic, Stăpânul Eternităţii şi al întregului Univers…Ar fi posibil, poate, dacă ar fi Unul Singur!

Miliarde de fiinţe de pe Pământ şi de pe alte planete, visează frumos! Locul mult râvnit, fiind deja ocupat,  mai poate fi doar replicat în imaginaţia fiecăruia. Fiecare îşi poate crea propriul loc, propriul colţ de Rai, în care să se simtă Atotputernic, în care să se simtă liber. În tot acest timp, miliardele de tălpi continuă să se infigă în noroiul drumului de parcurs, din lumea uriaşilor pentru furnici, iar Singurul cocoţat în vârf de Univers, îndeasă talpa în acceleraţia Timpului…El stăpâneşte Timpul, iar noi stăpânim Imaginaţia!

Omul modern

11 Apr

Privesc această Lume de Azi, în care am privilegiul să trăiesc şi mă întreb dacă aceasta este lumea pe care mi-aş fi dorit-o! Ceea ce înseamnă Prezentul aici, unde mă aflu, pentru majoritatea ţărilor de pe glob înseamnă Viitorul, adică vor trece foarte mulţi ani pentru a atinge acest nivel de dezvoltare şi de civilizaţie.  Oare schimbă această diferenţă de dezvoltare a societăţilor, mai mică sau mai mare, percepţia oamenilor faţă de timpul trăit, faţă de modul de viaţă? Putem pretinde că sunt mai fericiţi cei care trăiesc într-o societate mai dezvoltată, că au o percepţie diferită faţă de timp?

Dezvoltarea, progresul, standardele înalte de civilizaţie se ating prin muncă şi iar muncă… A munci înseamnă a fi ocupat, iar atunci când eşti ocupat timpul trece fără să-ţi dai seama! Când spunem că timpul a trecut foarte repede înseamnă că am avut multe lucruri de făcut şi nu am avut timp şi pentru altceva: pentru introspecţie, pentru judecăţi de valoare, pentru conştientizarea clipelor trăite sau, pur şi simplu, pentru a trăi pentru noi înşine…

Ceea ce văd de la înălţimea acestei coline este un oraş dezvoltat, modern, un oraş civilizat, în care oamenii sunt foarte ocupaţi, muncesc pentru a se putea bucura de acest standard ridicat de civilizaţie şi pentru care timpul trece foarte repede! Înclin să cred că percepţia  oamenilor faţă de timp este diferită de la o ţară la alta, de la un oraş la altul, de la un loc la altul şi, poate cel mai important, de la un om la altul. Chiar dacă oamenii ar trăi la fel de mult, percepţia faţă de acest timp trăit ar fi diferită: cineva ar spune că viaţa sa a fost lungă, altcineva ar spune că a fost scurtă, altcineva nu ar spune nimic! Mă întreb: într-o ţară foarte săracă, unde foarte mulţi oameni stau şi nu fac mare lucru toată ziua, ba mai şi rabdă de foame, cum o fi ziua, scurtă sau lungă? Tot 24 de ore are o zi, dar mă întreb dacă percepţia oamenilor faţă de timpul unei zile este aceeaşi cu cea a celor din lumea dezvoltată, din lumea unde timpul înseamnă bani! Aceştia din urmă sunt foarte ocupaţi, orice secundă contează pentru ei şi trebuie valorificată, cuantificată în bani şi, la sfârşitul zilei, când vor fi satisfăcuţi de câţi bani au câştigat, vor spune: „Ce repede a trecut timpul, parcă abia a început săptămâna că s-a şi terminat!” Da, aşa este: parcă abia a început saptămâna, anul, viaţa, că s-a şi terminat!

Omul modern, civilizat, cu „pretenţii” de la viaţă, a ajuns la concluzia că timpul trece  prea repede şi, ceea ce este de neînţeles, el nu face nimic pentru a schimba ceva în modul lui de viaţă, pentru a schimba percepţia faţă de timpul trăit.  Omul modern acceptă cu bună ştiinţă să fie sclavul propriului confort, propriilor nevoi din ce în ce mai diversificate, propriilor frustrări, propriului orgoliu, propriei vanităţi şi chiar propriei laşităţi! Omului modern îi este frică! Îi este mult mai mult frică de a pierde ceva decât îi este frică unui om simplu, adesea sărac şi trecut prin multe încercări, care ştie că nu are mare lucru de pierdut.  Omul modern, civilizat, crede că poate plăti pentru a câştiga, sau cel puţin pentru a nu pierde, iar în schimbul banilor necesari pentru a face acest lucru va da propriul timp!

Continui să privesc tăcut spre oraş, acolo unde oamenii se grăbesc către nicăieri, doar se grăbesc pentru a-şi spune la sfârşitul zilei: „Ce repede a trecut timpul!”. Vor avea satisfacţia de a nu fi pierdut şi , poate chiar mai mult, de a fi câştigat ceva, de a-şi fi satisfăcut nevoile tot mai diversificate…

N-am timp

Mi-e capul plin de planuri ce-aşteaptă împlinire,

Trăiesc imaginar într-o lume mai bună,

Prezentu-i doar o treaptă spre tot ce se cuvine

A fi răsplata vieţii ce-mi stă la îndemână.

Văd doar cununi de lauri şi multă bogăţie,

Păşesc prin lumea mea cu nespusă mândrie;

Am luat tot ce-i mai bun de la democraţie,

Căci am crezut în ea cu atâta tărie!

Efortu-i trecător atunci când ai voinţă,

Iar timpul te-a născut ca să munceşti de zor;

Durerile se sting într-o mare dorinţă:

De-a fi mereu în viaţă un învingător!

N-am timp de prietenie sau de filosofie,

Sunt un robot organic c-un singur interes:

Îmi vreau răsplata-n viaţă, nu cred în nemurire,

Căci nu am cum să scap după atâta stres!…

Trăiesc imaginar în lumea avuţiei

Şi nu-mi salvez prezentul, de trudă sufocat,

Sacrific sănătatea pe altarul prostiei

Ce-ndeamnă pe tot omul să devină bogat!