Tag Archives: suflet

Spre cer

11 Feb

Cer, imensitatea ta mă umple de mister,

Atâția ani ți-am dăruit privirea mea senină,

De-atâtea ori ți-am trimis rugăciunea mea umilă,

Dar niciodată n-am primit vreun semn!

 

Cer, albastrul tău mă mângâie mereu,

Aș vrea să pot zbura spre steaua ta divină,

Să-ți cânt iubirea mea, ce mă alină,

Să simt mult mai aproape al tău Dumnezeu!

 

Cer, nu-mi săgeta ființa cu-al tău ger,

Așterne-ți fulgii albi în palma mea,

Sufletul meu va colinda la poarta ta,

Sperând să-nvingă timpul efemer!

 

Cer, sper să mă ierți că ți-am fost infidel,

Căci am iubit femeia mai mult decât al tău mister;

Zâmbetul ei e mai frumos decât un curcubeu,

Iar sărutul său mă transformă în zeu!

 

Anunțuri

Acum e vremea…

31 Dec

E vremea marilor speranțe, de timp adorate,

lăsate să zburde pe câmpul cu flori,

lăsate să-și întindă aripile primului zbor,

cu care s-atingă bolta imensului dor!

E vremea marilor iubiri, partajate,

lăsate să zboare spre cerul plin de culori,

lăsate să-și cânte minunatul fior,

cu care să oprească timpul în zori!

E vremea marilor dorințe, uitate,

lăsate într-un colț de suflet, umbros,

lăsate s-aștepte venirea unui timp luminos,

în care să strălucească nespus de frumos!

 

 

Decembrie

1 Dec

Vine decembrie peste țara noastră,

Să ne-mbrăcăm frumos și să sărbătorim,

Să ne-amintim de toți cei ce-au plecat de-acasă,

Să ne jelim eroii și să îi cinstim!

Cei rămași singuri să iasă la poartă,

Să le zâmbească trecătorilor pe drum,

Să-și amintească de viața lor frumoasă

Și de mărinimia sufletului bun!

Cei tineri să-și păstreze voioșia,

Să creadă cu tărie în dreptate,

Să nu abandoneze România,

Pământul unde s-au născut, pentru eternitate!

Vine decembrie, cu mantia sa albă, de zăpadă,

Cu inima deschisă s-o îmbrățișăm,

S-o invităm în fiecare zi la joacă

Și-n seara de Crăciun s-o colindăm!

Când vine toamna

19 Noi

Sunt călătorul toamnei de poveste,

Mă las sedus de timpul auriu,

Admir tăcut culorile terestre

Și caut armonia în tot ce este viu.

Natura mă-nconjoară cu-a sa melancolie,

Copacii se despart de frunzele pictate,

Resimt, privind în urmă, o dulce nostalgie,

Pentru oameni și locuri în inimă păstrate.

Străbat cu gândul lumea și lumea mă străbate,

Sub frunzele căzute se-ascund cărări de suflet,

Aleargă-n mine amintiri ce nu pot fi uitate,

Mă cheamă iar la joacă, dar le refuz c-un zâmbet.

Azi sunt adultul toamnei împlinite,

Mă bucur de belșugul ploilor tăcute,

Dar undeva, acolo, sunt clipe fericite,

Ce-așteaptă să renască din vremi demult trecute.

Prieteni

20 Aug

Anii zboară, fără să ne-ntrebe,

Mai povestim, din când în când, la un pahar,

Ne bucurăm de fiecare revedere,

Sperând ca viața să nu treacă în zadar.

Ne-am dus pe căi necunoscute,

Ne-am despărțit de-atâtea ori,

În viață facem sacrificii multe,

Lăsând prietenia ascunsă printre nori.

Ne amintim prea rar ce-a fost odată,

Prezentul ne împinge de la spate,

Nu am găsit oglinda fermecată,

Care să ne arate clipele uitate.

Te-aștept, prietene, să ne privim în ochi,

Oglinda sufletului de odinioară,

Și chiar de timpul nu se-oprește-n loc,

Noi să ne bucurăm ca-ntâia oară!

Zâmbetul primăverii

21 Mai

Ne-am trezit cu soarele la masă,

cu flori de măr la tâmple

și vlăstare de timp renăscute,

ne-am trezit flămânzi de aer proaspăt,

de viața ce curge prin apa de munte.

Ne-am hrănit cu liniștea pădurii,

cu raze de primăvară

și frunze din nou înverzite,

ne-am hrănit cu cântecul naturii

și cu-ale noastre doruri împlinite.

Ne-am culcat cu Luna printre gânduri,

cu sentimente evadate din trup

și fiori cuibăriți într-un suflet,

ne-am culcat pe timpul mamut,

sperând să ne trezim pe-o clipă de zâmbet.

Picuri de viata

14 Apr

Picură roua de pe frunzele trezite la viață,

Udă pământul și tălpile înfipte în timp,

Raze de soare ne-aduc din cer speranță,

Lumina dimineții ne-arată al lumii chip.

Picură stropii de ploaie pe seceta minții,

Gânduri uscate, din nou, înverzesc,

Vorbe de dor aprind făclia dorinței,

Priviri îndrăgostite sub pleoape-nfloresc.

Picură liniștea în noaptea senină,

Pe bolta întinsă doar aștrii clipesc,

Sufletul își caută armonia deplină,

Adormindu-și trupul cu visul ceresc.

Picură lumânarea, de veghe aprinsă,

Întărind credința în viața divină,

Picură lacrimi, pe durerea nestinsă,

Când în noaptea de Paște Dumnezeu suspină.