În viaţă, omul caută neîncetat fericirea. Neştiind cum arată, de foarte multe ori trece pe lângă ea şi devine frustrat că nu o găseşte:
– De-ai şti cât te-am căutat! Greu te mai găseşte omul!
Fericirea: – Dacă m-ai găsit greu, înseamnă că n-ai căutat unde trebuie!
– Păi de unde-ai vrea să ştiu unde să te caut? Te-am căutat prin toată lumea. Nu mi-a spus nimeni unde te afli, ca să vin direct la tine… Aşa că am căutat şi-am tot căutat!
F: – Mă miră faptul că nu ţi-a spus nimeni unde mă găseşti!
– Probabil că toţi cei cu care am vorbit erau la fel de neştiutori ca şi mine. Dacă unul singur ar fi fost fericit, mi-ar fi spus „secretul” existenţei tale. Am dreptate sau nu?
F: – Nu ştiu! N-am făcut o statistică ca să ştiu câţi sunt fericiţi şi câţi nu sunt. Din ce spui tu, se pare că majoritatea nu m-au găsit. Poate că au fost şi unii care nu au vrut să-ţi spună despre mine!
– Adică vor să fie numai ei fericiţi?
F: – Posibil!
– Ce rost are să fii fericit dacă nu-ţi manifeşti această stare de spirit, dacă nu o împărtăşeşti celor din jur?
F: – Depinde de cum au ajuns să fie fericiţi, de caracterul lor, de educaţie, de valorile care-i călăuzesc în viaţă şi de multe altele. Eu nu sunt o fericire universală, ci una individuală. Înţelegi diferenţa?
– Vrei să spui că tu eşti doar fericirea mea?
F: – Păi nu tu mă trăieşti? Poţi să te duci la vecini, la prieteni şi să-i rogi să-ţi dea un pic de fericire?
– Dacă ar fi oameni generoşi, ar putea dărui şi altora, nu?
F: – Eşti amuzant! Eu sunt o stare sufletească ce se naşte în tine şi aparţine fiinţei tale. Nu mă miră faptul că ai căutat degeaba prin toată lumea.
– Am făcut şi eu ce-am ştiut, sau am văzut că fac alţii!
F: – Ce fac alţii?!…Căutaţi cu toţii în afara voastră ceea ce se află în interiorul vostru?!
– Da! De ce te miri? Societatea în care ne naştem şi care ne formează ca adulţi responsabili nu ne învaţă nimic despre fericire, ci doar cum să ai o meserie, cum să lucrezi ca să ai necesarul vieţii materiale şi cum să perpetuăm specia umană. N-am auzit ca în numeroşii ani de şcoală să se predea materia numită Fericirea. Dacă vrei să ajungi „vedetă”, de ce nu insişti pe la mai marii vremii să te facă ştiinţă de predat în şcoli?
F: – Pentru că eu sunt o stare sufletească, nu o acţiune! Acţiunea este făcută de corpul fizic şi doar prin acţiune se pot schimba lucrurile în societate, care aparţine lumii materiale.
– Dar cei care sunt fericiţi de ce nu acţionează pentru propagarea fericirii în întreaga societate?
F: – Nu-i aşa de simplu cum crezi tu! Un om fericit nu este neapărat şi un om bun, corect, responsabil, adică un model de urmat…Ştii că şi prostia este o cale de-a ajunge la mine?
– Asta-i bună! Ai văzut proşti fericiţi?
F: – Şi încă câţi! Ţi-am spus că nu sunt interesată de statistici, însă te asigur că sunt destui!
– Asta da „surpriză”! Eu am învăţat peste 20 de ani şi am umblat prin lume ca să te găsesc şi tu îmi spui că puteam fi prost, la locul meu, pentru a fi fericit?
F: – Încurcate şi nenumărate sunt căile Domnului!
– Care-i morala? Nu mai înţeleg nimic!
F: – Tocmai asta-i morala! Încercând să înţelegi cât mai mult şi să vezi cât mai mult din lumea asta, pierzi esenţialul…
– Care este…?
F: – Vezi că nu te-ai prins? Ziceai că eşti băiat deştept, umblat prin lume…
– Din moment ce te-am găsit, înseamnă că sunt!
F: – După câtă osteneală? Îţi place să te chinui?
– Hai, lasă ironiile! Care-i „esenţialul”?
F: – Nu pot să-ţi spun! Mă supun şi eu anumitor legi universale şi am secretele mele „profesionale”. Dar ca să vezi că vreau să „cooperăm” în viaţă, poate chiar şi după, îţi dau un indiciu: Liberul Arbitru.
– Aha, m-am prins! Adică abia acum conştientizez ceea ce de fapt se întâmplase deja!
F: – Păi vezi? Hai că n-ai făcut şcoală degeaba! Toate-s bune la ceva în viaţă!
– Te-am aflat, chiar pe tine!
F: – Bravo! Vezi să nu mă uiţi! Văd că ţi-ai îmbogăţit şi vocabularul: „te-am aflat”! Iar ca să nu te culci pe-o ureche, descoperă diferenţa între a mă găsi, a mă afla şi a mă trăi!…
Vasile Cucu - Blog 