Tag Archives: fericire

Credință

26 apr.

Credința în mai bine e pusă la-ncercare,

Necazurile vieții ne copleșesc voința,

În noaptea rațiunii lumina nu răsare,

La poarta-nțelepciunii cerșește neputința!

 

Credința-n libertate călăuzește gândul,

Ne îndreaptă pașii spre un alt decor,

Cândva, la fericire, o să ne vină rândul,

Cândva, de viața asta, o să ne fie dor!

 

Credința în dreptate ne întărește trupul,

Determinarea noastră dă vieții un alt curs;

Pe cei ce ne-amăgesc o să-i doboare vântul,

Pe cei ce ne iubesc îi prețuim nespus!

 

Credința în iubire ne înflorește viața,

Muguri de suflet se desfac vioi,

Vlăstarele luminii așteaptă dimineața,

Să dezmorțească trupul și dragostea din noi!

 

Credința în iertare ne înnobilează,

Transformă omenirea într-un loc mai bun;

De Paști lumina sfântă ne eliberează,

Privind la lumânarea ce arde din străbuni!

 

Reclame

Vis de iarna

14 feb.

Iarna3

Visăm frumos cum fulgii ne-nconjoară,

Căzuţi din albul paradisului din cer,

Visăm la timpul de odinioară,

Când ne-ncălzeam cu râsete în ger.

 

Visăm la fericirea în amintiri uitată,

Când timpul ne-aştepta să fim copii,

Visăm la bucuria de Sărbători redată,

Când la fereastră ascultam colindele târzii.

 

Visăm la noi, fără singurătate,

La începutul vorbelor de-amor,

Visăm la dialoguri spuse-n şoapte,

Când inimile noastre fremătau de dor.

 

Visăm la îngeri rechemaţi de soartă,

Veniţi pe lume ca să îi iubim,

Visăm la oameni înălţaţi prin faptă,

Veniţi să ne înveţe cum să dăruim.

 

Visăm frumos la fulgii ce coboară,

Cum se aşează peste noi cuminţi,

Simţim cum sufletul se înfioară,

Când se topesc în palmele fierbinţi!

Locul iubirii

8 dec.

Cât de departe am fost? Nu mai departe de cât m-au putut duce picioarele, maşina sau avionul, în locuri nevăzute de mine, dar cunoscute de mulţi alţii. Am mers în căutarea acelui loc de vis, pământul făgăduinţei, unde visele să devină realitate. Am crezut că există un astfel de loc, ca un Colţ de Rai, unde să stai şi să stai, pentru a fi împlinit,  pentru a fi fericit. Pentru a fi iubit? Aşa ar fi trebuit, pentru a putea fi fericit. Mi-am zis că mai întâi ar trebui să iubesc eu, să dau înainte să primesc, pentru că lucrurile nu se întâmplă pur şi simplu pe lumea asta, orice efect având o cauză. Aşadar, am dorit să devin o cauză a iubirii şi-apoi să-i simt efectul: ofer iubire-primesc iubire-ofer iubire şi aşa mai departe. Şi chiar dacă nu primesc, tot e important să ofer, pentru că fără iubire nu rezistă nicio fericire! Cum să fii fericit fără să iubeşti şi să fii iubit? Pentru ce folos? Doar pentru a fi? Sună prea egoist!

În locul mult visat, al mult doritei fericiri, m-am întrebat, aşadar,  ce să iubesc? Orice, mi-am zis, important fiind să iubesc ceva pentru a-mi „asigura” fericirea pe viaţă. Locul ideal, societatea ideală, fericirea plutind în aer, respirabilă, lipsind doar acel „ceva” de iubit. Atunci, i-am dat „poruncă” sufletului meu:

–         Iubeşte! Ai atâtea lucruri minunate în jurul tău şi atâţia oameni…Iubeşte!

–         Nu pot aşa, la comandă! Totul mi-e străin, am nevoie de timp ca să creez o legătură emoţională.

–         Sufleţelule, n-avem timp de pierdut, trebuie să iubeşti! Eu mă ocup cu respiratul fericirii, iar tu cu găsitul iubirii!

–         Este nevoie de timp. Nu mă presa, te rog, mai întâi trebuie să trec peste despărţirile recente, care m-au afectat!

–         Te-au afectat? Ca să uiţi dezamăgirea, găseşte repede iubirea!

–         Nu despre dezamăgire e vorba! Mi-e dor de tot ce-am lăsat în urma paşilor tăi grăbiţi să plece într-o altă lume!

–         Am făcut-o pentru binele nostru…Să nu-mi porţi pică! Vei iubi din nou şi, atunci, fericirea va fi deplină: pentru trup şi pentru suflet, deopotrivă.

–         Poate, însă acum am nevoie de timp. Mi-e dor de-acasă!

–         Cât timp?

–         Nu ştiu…O viaţă?

Cât de aproape am fost? Fericirea căutată părea atât de aproape, însă era departe. Era departe de sufletul meu, de locul unde ar fi trebuit să fie. Am văzut-o, aproape că am atins-o, însă era o iluzie. Cum poţi să iubeşti o Fata Morgana? Chiar dacă raţiunea îţi spune că trebuie s-o iubeşti, sufletul nu te ascultă. El simte ce este bine pentru tine şi doar ascultându-i dorinţa poţi fi împăcat cu tine însuţi, poţi fi fericit.

Departe sau aproape, nu contează! Oricum aş spune, de fapt nu am fost exact în locul în care trebuia să fiu. Acela este locul „ales”, în care îmi doresc să trăiesc: exact în el, nici departe şi nici aproape. Vreau doar să fiu mereu acolo unde este locul sufletului meu, acolo unde el poate iubi. Ce poate fi mai frumos decât să iubeşti?

În ochii tăi

1 sept.

În ochii tăi privesc iubirea,

Senină ca un cer de vară,

În largul său mă pierd cu firea

Şi-aştept ca luna să răsară.

 

În ochii tăi se oglindeşte asfinţitul,

Un soare sângeriu îmi fierbe-n vene,

Câmpul cu flori de mac îşi invită iubitul

S-adoarmă-n patul clipelor eterne.

 

În ochii tăi se scurge-o noapte albă,

Sclipiri de stele ne înfierbântă gândul,

Inima ta-i o dulce mare caldă,

Prin care dragostea inundă tot pământul.

 

În ochii tăi văd cum e casa plină:

Copiii fericiţi se joacă-n voie,

Noi, doi îndrăgostiţi ţinându-ne de mână,

Purtăm în suflet tot ce-avem nevoie.

 

În ochii tăi se naşte dimineaţa,

Rămân un prizonier al fericirii,

Cu tine mi-aş petrece toată viaţa,

Trăind frumos un vis al nemuririi!

Întrebările

15 aug.

De mii de ani, aceleaşi întrebări frământă omenirea,

Indiferent de neam, ne răscolesc gândirea,

Ne-mping spre-al vieţii ţărm, abis sau paradis,

Ne-adorm în miezul zilei şi ne trezesc din vis,

Ne-alungă fericirea, când o simţim aproape,

Ne-alină suferinţa, când ne-ndreptăm spre moarte,

Ne cheamă din trecutul unui suflet curat,

Ne poartă-n viitorul de adevăr trădat,

Ne scot din ignoranţă şi ne cufundă-n studii,

Ne vindecă de teamă, atunci când avem dubii!

Deschid o poartă nouă pe un tărâm de veci,

Te ţin în aşteptare, atunci când vrei să pleci,

Nu îţi arată calea, doar întăresc curajul,

Îţi dau gustul tăcerii, când nu găseşti finalul,

Ţi-ascund iubirea-n gânduri, când vrei ca să o simţi,

De-ţi doreşti nemurirea, te-alungă dintre sfinţi!

Te-ndeamnă să fii rege, dar te ţin în sclavie,

Te pun pe tronul lumii, ca ele sus să fie,

Nu vor să trăieşti liber, lipsit de judecată,

Căci mintea ta doreşte să fie adulată,

Vor chipul să ţi-l lase încercănat de lacrimi,

Iar sufletul să-ţi fie împovărat de patimi!

–––––––––––––––––-

Cu întrebări eterne ne înălţăm pe creste,

Privim a noastră lume cu capul către cer,

Sfidăm înţelepciunea, care ne joacă feste,

Şi-o ultimă-ntrebare o ducem în eter!

Dialog cu Fericirea

21 iul.

În viaţă, omul caută neîncetat fericirea. Neştiind cum arată, de foarte multe ori trece pe lângă ea şi devine frustrat că nu o găseşte:

–         De-ai şti cât te-am căutat! Greu te mai găseşte omul!

Fericirea: – Dacă m-ai găsit greu, înseamnă că n-ai căutat unde trebuie!

–         Păi de unde-ai vrea să ştiu unde să te caut? Te-am căutat prin toată lumea. Nu mi-a spus nimeni unde te afli, ca să vin direct la tine… Aşa că am căutat şi-am tot căutat!

F: – Mă miră faptul că nu ţi-a spus nimeni unde mă găseşti!

–         Probabil că toţi cei cu care am vorbit erau la fel de neştiutori ca şi mine. Dacă unul singur ar fi fost fericit, mi-ar fi spus „secretul” existenţei tale. Am dreptate sau nu?

F: – Nu ştiu! N-am făcut o statistică ca să ştiu câţi sunt fericiţi şi câţi nu sunt. Din ce spui tu, se pare că majoritatea nu m-au găsit. Poate că au fost şi unii care nu au vrut să-ţi spună despre mine!

–         Adică vor să fie numai ei fericiţi?

F: – Posibil!

–         Ce rost are să fii fericit dacă nu-ţi manifeşti această stare de spirit, dacă nu o împărtăşeşti celor din jur?

F: – Depinde de cum au ajuns să fie fericiţi, de caracterul lor, de educaţie, de valorile care-i călăuzesc în viaţă şi de multe altele. Eu nu sunt o fericire universală, ci una individuală. Înţelegi diferenţa?

–         Vrei să spui că tu eşti doar fericirea mea?

F: – Păi nu tu mă trăieşti? Poţi să te duci la vecini, la prieteni şi să-i rogi să-ţi dea un pic de fericire?

–         Dacă ar fi oameni generoşi, ar putea dărui şi altora, nu?

F: – Eşti amuzant! Eu sunt o stare sufletească ce se naşte în tine şi aparţine fiinţei tale. Nu mă miră faptul că ai căutat degeaba prin toată lumea.

–         Am făcut şi eu ce-am ştiut, sau am văzut că fac alţii!

F: – Ce fac alţii?!…Căutaţi cu toţii în afara voastră ceea ce se află în interiorul vostru?!

–         Da! De ce te miri? Societatea în care ne naştem şi care ne formează ca adulţi responsabili nu ne învaţă nimic despre fericire, ci doar cum să ai o meserie, cum să lucrezi ca să ai necesarul vieţii materiale şi cum să perpetuăm specia umană. N-am auzit ca în numeroşii ani de şcoală să se predea materia numită Fericirea. Dacă vrei să ajungi „vedetă”, de ce nu insişti pe la mai marii vremii să te facă ştiinţă de predat în şcoli?

F: – Pentru că eu sunt o stare sufletească, nu o acţiune! Acţiunea este făcută de corpul fizic şi doar prin acţiune se pot schimba lucrurile în societate, care aparţine lumii materiale.

–         Dar cei care sunt fericiţi de ce nu acţionează pentru propagarea fericirii în întreaga societate?

F: – Nu-i aşa de simplu cum crezi tu! Un om fericit nu este neapărat şi un om bun, corect, responsabil, adică un model de urmat…Ştii că şi prostia este o cale de-a ajunge la mine?

–         Asta-i bună! Ai văzut proşti fericiţi?

F: – Şi încă câţi! Ţi-am spus că nu sunt interesată de statistici, însă te asigur că sunt destui!

–         Asta da „surpriză”! Eu am învăţat peste 20 de ani şi am umblat prin lume ca să te  găsesc şi tu îmi spui că puteam fi prost, la locul meu, pentru a fi fericit?

F: – Încurcate şi nenumărate sunt căile Domnului!

–         Care-i morala? Nu mai înţeleg nimic!

F: – Tocmai asta-i morala! Încercând să înţelegi cât mai mult şi să vezi cât mai mult din lumea asta, pierzi esenţialul…

–         Care este…?

F: – Vezi că nu te-ai prins? Ziceai că eşti băiat deştept, umblat prin lume…

–         Din moment ce te-am găsit, înseamnă că sunt!

F: – După câtă osteneală? Îţi place să te chinui?

–         Hai, lasă ironiile! Care-i „esenţialul”?

F: – Nu pot să-ţi spun! Mă supun şi eu anumitor legi universale şi am secretele mele „profesionale”. Dar ca să vezi că vreau să „cooperăm” în viaţă, poate chiar şi după, îţi dau un indiciu: Liberul Arbitru.

–         Aha, m-am prins! Adică abia acum conştientizez ceea ce de fapt se întâmplase deja!

F: – Păi vezi? Hai că n-ai făcut şcoală degeaba! Toate-s bune la ceva în viaţă!

–         Te-am aflat, chiar pe tine!

F: – Bravo! Vezi să nu mă uiţi! Văd că ţi-ai îmbogăţit şi vocabularul: „te-am aflat”! Iar ca să nu te culci pe-o ureche, descoperă diferenţa între a mă găsi, a mă afla şi a mă trăi!…