Noi doi, fugiţi din paradisul fără ploi,
Căzuţi în lumea cu anotimpuri efemere,
Ne-am aliat să facem pace, nu război,
Lăsând deoparte setea de putere.
Noi doi, îndrăgostiţi până la lacrimi,
Având sufletul plin de sentimente,
Am pus iubirea pe un rug de patimi,
Arzând în noi speranţe şi regrete.
Noi doi, pierduţi în propria cenuşă,
Cu chipuri înnegrite de uitare,
Întindem mâna după o mănuşă,
Crezând că aparenţa înseamnă şi salvare.
Noi doi, trâind în anotimpul plin de ploi,
Să salvăm cât putem din dragostea pereche,
Să nu lăsăm să curgă timpul fără noi,
Privind la alţii cum cântă duete!
Vasile Cucu - Blog 