Tag Archives: anotimpuri

Visez

27 nov.

S-au împlinit 10 ani de când postez pe blogul meu și mult mai mulți de când scriu poezii!

Am publicat al treilea volum de poezii (Printre anotimpuri) și continui să visez:

Îmi place să visez, dincolo de ziua de mâine,

dincolo de bariere și restricții,

la lumea de dincolo de granițele neputinței.

Acolo, vor încolți boabele imaginarului,

vor înflori mlădițele creației,

vor înverzi arborii cunoașterii.

Fructul înțelepciunii are un gust aparte,

din tot și din toate își trage seva,

se lasă atins doar de mâini dibace.

Îmi place să visez, la farmecul vieții,

la tot ce ne unește, dincolo de diferențe,

la tot ce poate fi dincolo de aparențe.

Miracol

24 dec.

Copiii cresc, în lumea lor frumoasă,

Se strâng în buchete de flori nemuritoare,

De lumea celor mari nu prea le pasă,

Ei înfloresc la fiecare răsărit de soare!

Copiii se joacă, indiferent de vreme,

În zăpada pufoasă bucuria lor crește,

Pe anotimpuri albe desenează stele,

Pe foi imaculate scriu a lor poveste!

Copiii cântă veseli, în zi de sărbătoare,

Cu inima curată se duc din casă-n casă,

Transmit colindul vieții clipei următoare,

În care-o nouă lume-o să se nască!

Aniversare

12 mai

Coroana anilor trăiți se-mbogățește,

Pe piedestalul vieții urci agale,

În fața ta apusul strălucește,

În urma ta răsar alte vlăstare.

 

Pe scena lumii ai dansat adesea,

Ai transformat tristețea-n bucurie,

Cu grație ți-ai afișat noblețea

Și-ai răspândit în jur doar armonie.

 

Frumoasele-anotimpuri îți colorează trena,

Alaiul celor dragi te emoționează,

Cu flori și vorbe dulci tu uiți cum trece vremea,

În sufletul curat păstrezi tot ce contează.

 

Nu te uita în urmă, nu regreta vreo clipă,

Continuă-ți urcarea spre bolta omenirii!

În pași de vals, sublim, iubirea te ridică

Și îți îndrumă ochii spre farmecul luminii.

 

Duet

13 nov.

ploaie-toamna

Noi doi, fugiţi din paradisul fără ploi,

Căzuţi în lumea cu anotimpuri efemere,

Ne-am aliat să facem pace, nu război,

Lăsând deoparte setea de putere.

 

Noi doi, îndrăgostiţi până la lacrimi,

Având sufletul plin de sentimente,

Am pus iubirea pe un rug de patimi,

Arzând în noi speranţe şi regrete.

 

Noi doi, pierduţi în propria cenuşă,

Cu chipuri înnegrite de uitare,

Întindem mâna după o mănuşă,

Crezând că aparenţa înseamnă şi salvare.

 

Noi doi, trâind în anotimpul plin de ploi,

Să salvăm cât putem din dragostea pereche,

Să nu lăsăm să curgă timpul fără noi,

Privind la alţii cum cântă duete!