Visurile înmuguresc primăvara,
dezgheață în noi optimismul,
ne trezesc zâmbetele adormite.
Ne încărcăm sufletul la soare,
traversăm punțile dintre noi,
pentru a descoperi cealaltă jumătate.
Vibrația naturii ne străbate simțurile,
adie în noi fiorul iubirii,
ne picură în vene dragostea de viață.
Primăvara ne cucerește din nou,
ca pe-o iubire părăsită în toamnă,
lăsată să simtă frigul singurătății.
De Paști, în Ceruri, liniștea-i totală,
Îngerii stau tăcuți și-ascultă omenirea,
Cum lui Hristos i-aducem slavă
Și ne rugăm să ne aducă mântuirea!
De Paști, o lume-ntreagă cântă,
Despre viața veșnică și Înviere,
Copiii-nvață despre Sărbătoarea Sfântă,
Despre iertare, dragoste și mângâiere!
De Paști, Pământul strălucește,
Cerul se oglindește în sufletul curat,
În noaptea lungă doar lumina ne călăuzește
Și ne-amintește că Hristos a Înviat!
Copilăria, cea mai frumoasă dintre toate,
plină de bucurie și speranță,
chiar și cu mască, tot ne râde-n față!
Nimeni nu-i poate lua exuberanța,
te-ncântă cu seducătoarea-i inocență,
chemându-ți inima pe-a ei frecvență!
Cu energia ei ne colorează viața,
sărim de zor pe curcubeul moale,
având întreaga lume la picioare!
Cu multă dragoste ne-așteaptă la culcare,
ne învelește visele în fericire
și ne oferă-n dar ziua de mâine!
Spune-mi, poet drag, cum e-n eternitate,
pe care stea din Univers ți s-a făcut dreptate?
Te iubesc îngerii mai mult ca noi,
cei ce-am rămas aici cu dorul poeziei,
sau ți-ai dori să simți, din nou,
fiorul dulce-al dragostei de glie?
Spune-mi, în cer cine ți-e muza,
cu ce trăiri îi împletești cununa?
Ți-e dor de floarea ta albastră,
de codrii verzi și graiul românesc,
sau te-ai obișnuit cu liniștea cerească,
în care să simți, veșnic, har dumnezeiesc?
Sursa foto: Google Images
Dorul meu de tine nu se stinge,
Arde mocnit în candela iubirii,
Scântei neînfricate zboară către tine,
Dispar în zare, pradă rătăcirii.
Prefă-te ziua într-o pasăre măiastră
Și prinde-n zbor scânteia rătăcită,
Pe-o aripă de dor să se topească,
Să reaprindă-n tine iubirea infinită!
Prefă-te-n noapte într-o stea cuceritoare,
Călătorește-n voie printre alte stele,
De pe Pământ, te voi considera nemuritoare
Și voi închide ochii, cu visurile mele!
Prefă-te-n zori într-o rază de soare,
Trezește-mă din amorțeala vieții,
Arată-mi fața ta strălucitoare,
Redă-mi, în suflet, lumina tinereții!
Astăzi Anul se-noiește,
Cu țoale de la mall, firește,
Și începe a umbla,
Pe Facebook a se lăuda;
Merge țanțoș, pe călcâie,
În gură cu o lămâie,
Ca să îi mai treacă greața,
Când îl plictisește viața,
Se uită de sus la lume:
Cum de uită al său nume?
Cum de nu îi fac pe plac,
Nimeni să nu-i dea un Like?
Astăzi Anul ia avânt,
Prima dată pe pământ…
Stă un pic și se gândește,
Oare ce-l neliniștește?
De ce-ar trebui să zbori,
Dacă ai putea să dormi?
Ce-i cu-atâta vânzoleală,
Mai ales pe burta goală,
Nu mai bine stai în fund
Și tragi tare din tutun?
Nu mai bine tragi o dușcă,
Iar apoi să pleci ”din pușcă”?
Și dacă nu vei pleca,
Oare cin‘ s-o supăra?
Că doar anul ăsta-i lung,
Mai este pân‘ la Crăciun,
Este timp și de muncit,
Dar mai ales de chefuit!
Anul ăsta nu-i de glumă,
Treaba o să meargă strună:
O s-avem șosele bune,
Ca să nu mai facem glume,
O s-avem autostrăzi,
Pe hârtia de pe lăzi,
O s-avem lapte și miere,
Să hrănim caii cu ele…
Ăia verzi de pe pereți,
Că-s ai noștri geți-begeți!
Să nu vină-aici Străinul,
Să ne facă nouă plinul,
Căci noi ne vom descurca,
Chiar de n-avem ce mânca,
Vom vota planuri mărețe,
Scoase de niște minți crețe,
Vom da votul și-unui hoț,
Doar să ne mintă frumos!
Astăzi Anul se pornește,
Pe la toți el poposește,
Să ne-aducă daruri bune,
Mai multă înțelepciune,
Gând senin și cumpătare,
Dragoste și alinare,
Sănătate și dreptate,
Curaj și prosperitate!
LA MULȚI ANI!
Privesc în gol, atunci când nu ești tu,
Din cer zăpada-mi umple sufletul;
În mine viscolul acoperă cărări,
Să șteargă urmele atâtor supărări.
Privesc în sus, spre steaua dimineții,
Să nu mai văd în noapte umbrele tristeții;
Aștept lumina soarelui tăcut,
Să reaprindă-n mine chipul tău pierdut.
Privesc cu ochii umezi Omul de Zăpadă,
Din pieptul meu i-aș da o inimă să bată,
L-aș strânge-n brațe, ca pe-un ultim dor,
Să simt, încă o dată, dragostea de om!
Privesc colindătorii, cum cântă la fereastră,
Cât de plăcut e să te simți acasă,
Răsună-n mine glasul lor umil,
Ah, ce n-aș da să fiu din nou copil!
Ce frumoasă ești când zâmbești,
când clipești, când iubești!
Pășești ușor pe visele moi,
să nu trezești timpul adormit,
mă acoperi cu dragostea caldă,
strângând în brațe fiecare răsuflare.
Pășești desculță pe bolta înstelată,
culegi în fiecare noapte șoapte dulci,
în suflet știi s-aprinzi lumina diafană,
să-ți văd în ochi sclipirea de-nceput…
Ce frumoasă ești când iubești,
când dorești, când trăiești!
Noi doi, fugiţi din paradisul fără ploi,
Căzuţi în lumea cu anotimpuri efemere,
Ne-am aliat să facem pace, nu război,
Lăsând deoparte setea de putere.
Noi doi, îndrăgostiţi până la lacrimi,
Având sufletul plin de sentimente,
Am pus iubirea pe un rug de patimi,
Arzând în noi speranţe şi regrete.
Noi doi, pierduţi în propria cenuşă,
Cu chipuri înnegrite de uitare,
Întindem mâna după o mănuşă,
Crezând că aparenţa înseamnă şi salvare.
Noi doi, trâind în anotimpul plin de ploi,
Să salvăm cât putem din dragostea pereche,
Să nu lăsăm să curgă timpul fără noi,
Privind la alţii cum cântă duete!
În visul meu, tu erai fără nume,
Ca o străină apărută-n viaţa mea,
Păreai pierdută în această lume,
Cu gândul rătăcind pe nu ştiu care stea.
Privirea ta absentă îşi aştepta chemarea,
Ecoul despărţirii îţi răsuna în suflet,
Pe buzele-amorţite se risipea candoarea
Ce te-a făcut să crezi că dragostea-i un cântec.
Iubirea, uneori, nu ţine cont de nimeni,
Nu-ntreabă mintea când să înflorească,
Îşi face singură buchetul său de inimi,
Pe care timpul va vrea să le-ofilească.
În viaţa mea, tu vei fi fără nume,
Un chip frumos, iubit doar în tăcere,
Distanţa dintre noi încă mai are urme,
Pe care dorul nostru le şterge cu durere.
Vasile Cucu - Blog 