Tag Archives: ploi

Când vine toamna

19 nov.

Sunt călătorul toamnei de poveste,

Mă las sedus de timpul auriu,

Admir tăcut culorile terestre

Și caut armonia în tot ce este viu.

Natura mă-nconjoară cu-a sa melancolie,

Copacii se despart de frunzele pictate,

Resimt, privind în urmă, o dulce nostalgie,

Pentru oameni și locuri în inimă păstrate.

Străbat cu gândul lumea și lumea mă străbate,

Sub frunzele căzute se-ascund cărări de suflet,

Aleargă-n mine amintiri ce nu pot fi uitate,

Mă cheamă iar la joacă, dar le refuz c-un zâmbet.

Azi sunt adultul toamnei împlinite,

Mă bucur de belșugul ploilor tăcute,

Dar undeva, acolo, sunt clipe fericite,

Ce-așteaptă să renască din vremi demult trecute.

Mi-e dor

29 oct.

Mi-e dor de tine, mi-e dor de mine,

când amândoi zâmbeam pentru noi,

mi-e dor de-o privire, plină de iubire,

când toamna revine cu tristele ploi.

Mi-e dor de soare, mi-e dor de mare,

când pășeam desculți pe visele moi,

mi-e dor de visare, mi-e dor de uitare,

când Luna era puntea noastră spre zori.

Mi-e dor de plimbare, de-a ta chemare,

când parcurile verzi se umpleau de flori,

mi-e dor de lumină, de viața senină,

când pe cerul albastru pictam zeci de culori.

Mi-e dor de tăcere, de-a ta mângâiere,

când vorbele dormeau în liniștea noastră,

mi-e dor de iubire, de despărțire,

când, suspinând, mă priveai la fereastră.

Duet

13 nov.

ploaie-toamna

Noi doi, fugiţi din paradisul fără ploi,

Căzuţi în lumea cu anotimpuri efemere,

Ne-am aliat să facem pace, nu război,

Lăsând deoparte setea de putere.

 

Noi doi, îndrăgostiţi până la lacrimi,

Având sufletul plin de sentimente,

Am pus iubirea pe un rug de patimi,

Arzând în noi speranţe şi regrete.

 

Noi doi, pierduţi în propria cenuşă,

Cu chipuri înnegrite de uitare,

Întindem mâna după o mănuşă,

Crezând că aparenţa înseamnă şi salvare.

 

Noi doi, trâind în anotimpul plin de ploi,

Să salvăm cât putem din dragostea pereche,

Să nu lăsăm să curgă timpul fără noi,

Privind la alţii cum cântă duete!

Iubire fara cuvinte

18 mai

Soarele meu s-a ascuns printre nori,

Am nevoie de lumina din inima ta,

Amintirile noastre îmi dau mereu fiori,

Le văd în noapte sclipind ca o stea.

 

Cântecul nostru se-aude din nou,

Terasa-i goală, doar vânt şi ploi;

Aştept să mă strigi, ca-ntr-un ecou

În care să răsune iubirea din noi.

 

Întinde-mi mâna, râzând printre flori,

Să dansăm fericiţi pe-aleea tinereţii,

Zâmbetul tău are-atâtea culori,

Izvorând neîncetat din farmecul vieţii!

 

N-am cuvinte să-ţi spun cât te iubesc,

Sunt un strop de ploaie pe umărul tău,

În privirea ta doar raze găsesc,

Sunt nisipul de vară ce te-aşteaptă mereu!