Picură roua de pe frunzele trezite la viață,
Udă pământul și tălpile înfipte în timp,
Raze de soare ne-aduc din cer speranță,
Lumina dimineții ne-arată al lumii chip.
Picură stropii de ploaie pe seceta minții,
Gânduri uscate, din nou, înverzesc,
Vorbe de dor aprind făclia dorinței,
Priviri îndrăgostite sub pleoape-nfloresc.
Picură liniștea în noaptea senină,
Pe bolta întinsă doar aștrii clipesc,
Sufletul își caută armonia deplină,
Adormindu-și trupul cu visul ceresc.
Picură lumânarea, de veghe aprinsă,
Întărind credința în viața divină,
Picură lacrimi, pe durerea nestinsă,
Când în noaptea de Paște Dumnezeu suspină.
Vasile Cucu - Blog 