Se lasă seara peste umbra noastră,
Încet, încet, rămânem singuri,
Senini la gând ne retragem în casă
Și așteptăm, cuminți, tăcerea lumii.
Ne învelim cu bolta înstelată,
Lumina lunii ne veghează visul,
În somn uităm de viața zbuciumată,
Sufletul nostru își recapătă surâsul.
Iubirea noastră-și caută-mplinirea,
Prin întuneric își croiește calea,
Așteaptă-n fiecare noapte o rază de lumină,
Cu care să străbată depărtarea.
Dorul meu de tine nu se stinge,
Arde mocnit în candela iubirii,
Scântei neînfricate zboară către tine,
Dispar în zare, pradă rătăcirii.
Prefă-te ziua într-o pasăre măiastră
Și prinde-n zbor scânteia rătăcită,
Pe-o aripă de dor să se topească,
Să reaprindă-n tine iubirea infinită!
Prefă-te-n noapte într-o stea cuceritoare,
Călătorește-n voie printre alte stele,
De pe Pământ, te voi considera nemuritoare
Și voi închide ochii, cu visurile mele!
Prefă-te-n zori într-o rază de soare,
Trezește-mă din amorțeala vieții,
Arată-mi fața ta strălucitoare,
Redă-mi, în suflet, lumina tinereții!
De dorul tău tai noaptea în fâșii,
Să învelesc cu ele clipele pustii;
În patul gol doar Luna-și face cuib,
Lumina ei îmi arde inima de plumb!
Cu gândurile reci îmi încălzesc speranța,
Aștept, ca un năuc, să vină dimineața,
Doar glasul tău mi-ar dezmorți tăcerea,
Doar un sărut mi-ar alunga durerea!
Te-aștept să vii, ca pe un ultim tren,
În care să-mi urc trupul și sufletul rebel,
Să-mi duci iubirea pe căi necunoscute,
Să reaprinzi în mine dorințele pierdute!
De dragul tău tai viața în fâșii,
Să leg cu ele amintiri târzii,
În păr să-ți prind o ultimă visare,
Pe buzele fierbinți să-ți dau o sărutare!
Pe cărări de toamnă îmi duc dorul,
Să-i arăt splendoarea de culori,
Să mai simt o dată-n piept fiorul
Timpului ce trece-n grabă peste noi.
Bogăția vieții mă-nconjoară,
Vii și livezi coapte-și strigă darul,
Oameni fericiți, la ceas de seară,
Se adună-n piețe, să-nchine paharul.
Noaptea se întinde, cu a sa răcoare,
Razele de lună împletesc povești…
Te aștept, iubito, să-ți cad la picioare
Și să-ți spun, în șoaptă, ce frumoasă ești!
Ce frumoasă ești când zâmbești,
când clipești, când iubești!
Pășești ușor pe visele moi,
să nu trezești timpul adormit,
mă acoperi cu dragostea caldă,
strângând în brațe fiecare răsuflare.
Pășești desculță pe bolta înstelată,
culegi în fiecare noapte șoapte dulci,
în suflet știi s-aprinzi lumina diafană,
să-ți văd în ochi sclipirea de-nceput…
Ce frumoasă ești când iubești,
când dorești, când trăiești!
Picură roua de pe frunzele trezite la viață,
Udă pământul și tălpile înfipte în timp,
Raze de soare ne-aduc din cer speranță,
Lumina dimineții ne-arată al lumii chip.
Picură stropii de ploaie pe seceta minții,
Gânduri uscate, din nou, înverzesc,
Vorbe de dor aprind făclia dorinței,
Priviri îndrăgostite sub pleoape-nfloresc.
Picură liniștea în noaptea senină,
Pe bolta întinsă doar aștrii clipesc,
Sufletul își caută armonia deplină,
Adormindu-și trupul cu visul ceresc.
Picură lumânarea, de veghe aprinsă,
Întărind credința în viața divină,
Picură lacrimi, pe durerea nestinsă,
Când în noaptea de Paște Dumnezeu suspină.
Când zorii vin, luna dispare,
Farmecul ei se stinge încet,
Parcă ar fi o stea căzătoare
Ce fuge grăbită din propriul concert.
Îmi pierd privirea pe bolta întinsă,
Iubirea din noapte-o aud în ecou,
Dorinţa din mine e încă nestinsă,
Oricând, pentru tine, m-aş naşte din nou.
Când norii vin, bucuria dispare,
Lumina se-ascunde în inima ta;
În braţe te strâng şi soarele-apare,
Doar zâmbetul tău are formă de stea.
În ochii tăi, văd mereu chemarea,
Sunt râul sălbatic ce fuge spre mare;
Te-aştept, iubito, s-aduci evadarea,
Când noaptea se lasă şi luna răsare!
Vasile Cucu - Blog 