Acum e timpul pentru rugăciune,
Când gândurile tac și sufletul vibrează;
Acum e timpul pentru plecăciune,
Pentru credința care ne înnobilează.
Povestea noastră merge mai departe,
Cu fiecare Paști zidim templul iubirii,
Suntem atât de mulți și-atât de-aproape,
Veniți să-mpărtășim miracolul Luminii.
Flacăra vie ne sfințește locul,
Ne bucurăm de lume și de viață,
Pe-acest Pământ noi ne trăim sorocul
Și-n Ceruri timpul veșnic ne așteaptă!
Credința în mai bine e pusă la-ncercare,
Necazurile vieții ne copleșesc voința,
În noaptea rațiunii lumina nu răsare,
La poarta-nțelepciunii cerșește neputința!
Credința-n libertate călăuzește gândul,
Ne îndreaptă pașii spre un alt decor,
Cândva, la fericire, o să ne vină rândul,
Cândva, de viața asta, o să ne fie dor!
Credința în dreptate ne întărește trupul,
Determinarea noastră dă vieții un alt curs;
Pe cei ce ne-amăgesc o să-i doboare vântul,
Pe cei ce ne iubesc îi prețuim nespus!
Credința în iubire ne înflorește viața,
Muguri de suflet se desfac vioi,
Vlăstarele luminii așteaptă dimineața,
Să dezmorțească trupul și dragostea din noi!
Credința în iertare ne înnobilează,
Transformă omenirea într-un loc mai bun;
De Paști lumina sfântă ne eliberează,
Privind la lumânarea ce arde din străbuni!
100 de gânduri frumoase,
transmise la mii de copii,
vor duce peste ani omenia,
vor crea viitorul acestei națiuni,
în care să simțim bucuria.
100 de cărți dăruite-ntr-o viață,
îmbogățind cunoașterea lumii,
vor lărgi orizontul privirilor opace,
vor pune piedici în calea minciunii,
aducând lumina în mințile sărace.
100 de flori zâmbind la fereastră,
atrăgând privirea oricărui trecător,
vor aduce armonie în fiecare casă,
vor transmite-n lume petale de dor,
făcându-ne viața tot mai frumoasă.
100 de lacrimi pentru cei ce s-au dus,
pentru cei preschimbați prea devreme în îngeri,
vor stinge durerea ce strigă în noapte,
vor uda credința ce se înalță spre cer,
renăscând iubirea în sufletele noastre.
100 de ani pentru-o frumoasă țară,
presărați cu gânduri și visuri mărețe,
vor ține aprinse credința și dorul,
vor deschide calea spre o nouă poveste,
în care românii să-și continue zborul.
Oriunde pașii te-ar purta, pe căi necunoscute,
într-o lume străină, fără speranță,
din care-ai vrea să fii salvat în fiecare dimineață,
te rog, nu renunța!
Oriunde gândul ți-ar zbura, spre altă lume,
spre paradisul florilor și-al inimilor duse,
în care să-ți îmbrățișezi iubirile apuse,
te rog, nu renunța!
Oriunde sufletul te-ar îndrepta, spre altă viață,
spre liniștea credinței sau clipa amoroasă,
în care să trăiești povestea ta frumoasă,
te rog, nu renunța!
Oriunde-ai fi și orice-ai face,
eu cred în tine, chiar și când destinul nu te place…
și-ți voi striga din toată inima mea:
te rog, nu renunța!
Căzut din cer, într-o lume necunoscută,
învăț cum să trăiesc printre străini,
învăț răbdarea și iubirea ascunsă,
deghizat în trupul efemer.
Alungat din paradis, pe-o planetă albastră,
învăț să înot într-un ocean de vise,
învăț să respir, privind pe fereastră,
închis în propriul abis.
Pierdut în acest Univers, fără speranță,
învăț cum să accept și să iert,
învăț credința într-o altă viață,
trimițându-Ți al meu S.O.S.
(n.a.: S.O.S. = Save Our Souls)
Picură roua de pe frunzele trezite la viață,
Udă pământul și tălpile înfipte în timp,
Raze de soare ne-aduc din cer speranță,
Lumina dimineții ne-arată al lumii chip.
Picură stropii de ploaie pe seceta minții,
Gânduri uscate, din nou, înverzesc,
Vorbe de dor aprind făclia dorinței,
Priviri îndrăgostite sub pleoape-nfloresc.
Picură liniștea în noaptea senină,
Pe bolta întinsă doar aștrii clipesc,
Sufletul își caută armonia deplină,
Adormindu-și trupul cu visul ceresc.
Picură lumânarea, de veghe aprinsă,
Întărind credința în viața divină,
Picură lacrimi, pe durerea nestinsă,
Când în noaptea de Paște Dumnezeu suspină.
Râuri dezgheţate inundă inimile îngheţate,
Descătuşând sentimentele preschimbate în flori,
Ghioceii-nfloresc pe chipuri de oameni pictate,
Amintindu-ne viaţa trăită-n culori.
Raze dezgolite inundă trupurile învelite,
Pătrunzând în sufletele însetate de lumină,
Zâmbetele apar pe buzele de frig amorţite,
Renăscând credinţa în iubirea divină.
Gânduri trezite inundă minţi adormite,
Hrănind viitorul ieşit din hibernare,
Planuri măreţe aşteaptă să fie-mplinite,
Pentru-o lume care nu mai are răbdare.
Păsări călătoare zboară peste lumi muritoare,
Ducând cu ele visul evadării;
Timpul ne-arată faţa sa schimbătoare,
Dăruindu-ne, iarăşi, farmecul primăverii!
La Mulți Ani! Hai, că se poate,
Un An Nou mai bun în toate:
Cu mai multă omenie și fără-atâta gălăgie,
Cu mai multă dăruire și fără dezamăgire,
Cu mai multe fapte bune și fără să facem „spume”,
Cu mai multă veselie, dar fără „paranghelie”!
La Mulți Ani și sus paharu‘,
Să ne vedem și la Anu‘,
Sănătoși și plini de viață,
Cu glas bun și cutezanță,
Cu inima mereu curată
Și cu credința păstrată!
La Mulți Ani! Hai, că se poate,
Mergem veseli mai departe,
Chiar dacă „winter is coming”,
Haideți să rămânem Oameni,
Să nu devenim „stafii”,
Luând-o razna pe câmpii,
Alergând după himere
Și strigând „Așa mai mere!”;
Poate merge „într-un fel”,
Dacă ești din Winterfell,
Dar aici, la „Românica”,
Încă n-ai văzut „nimica”!
La Mulți Ani, cu sănătate,
Să vă dea Domnul de toate,
Domnul cel adevărat,
Nu în „roșu” îmbrăcat :)!
Să aveți un an mai bun,
Fără ca să dați vreun „tun”,
Să trăiți în armonie,
Nu un an, măcar vreo mie!
Sus paharul, să cinstim și de bine s-auzim!
La Anu‘ și La Mulți Ani!
Vreau doar să fiu român, în ţara mea natală,
Să nu mai bat la porţile străine,
Din viaţa mea să nu fiu dat afară,
În nopţile durerii, să fac pace cu mine!
Vreau doar să fiu copil, în casa părintească,
Să nu mă plimb prin lume ca un orfelin,
Să mă hrănesc cu doine din vatra strămoşească,
De har şi bucurie să am sufletul plin!
Vreau doar să fiu părinte, alături de părinţi,
Să nu-mi abandonez credinţa şi onoarea,
Să mă închin când vreau în faţa celor sfinţi,
Să transmit mai departe virtutea şi candoarea!
Vreau doar să mai fiu eu, în ţara mult iubită,
Să simt aproape muntele şi marea,
Să trăiesc cum ştiu, o viaţă liniştită,
Să-mi urmez destinul şi chemarea!
Dragostea înfloreşte în inimi timpurii,
Când soarele străluceşte mai tare,
Când frumoase culori răsar pe câmpii,
Când cerul albastru se-odihneşte pe mare.
Dragostea înfloreşte în inimi târzii,
Când lumina lunii te vrăjeşte,
Când pe bolta lumii ard stele pustii,
Când sufletul de dor se-ofileşte.
Dragostea înfloreşte în inimi rănite,
Când lacrimi de ploaie udă pământul,
Când plugul minţii îngroapă dorinţe,
Când vorbe-ascuţite rup legământul.
Dragostea înfloreşte în inimi curate,
Când verdele crud ne cheamă-n natură,
Când credinţa în bine în suflet renaşte,
Când primăvara de cântec răsună.
Vasile Cucu - Blog 