Spune-mi, poet drag, cum e-n eternitate,
pe care stea din Univers ți s-a făcut dreptate?
Te iubesc îngerii mai mult ca noi,
cei ce-am rămas aici cu dorul poeziei,
sau ți-ai dori să simți, din nou,
fiorul dulce-al dragostei de glie?
Spune-mi, în cer cine ți-e muza,
cu ce trăiri îi împletești cununa?
Ți-e dor de floarea ta albastră,
de codrii verzi și graiul românesc,
sau te-ai obișnuit cu liniștea cerească,
în care să simți, veșnic, har dumnezeiesc?
Sursa foto: Google Images
Picură roua de pe frunzele trezite la viață,
Udă pământul și tălpile înfipte în timp,
Raze de soare ne-aduc din cer speranță,
Lumina dimineții ne-arată al lumii chip.
Picură stropii de ploaie pe seceta minții,
Gânduri uscate, din nou, înverzesc,
Vorbe de dor aprind făclia dorinței,
Priviri îndrăgostite sub pleoape-nfloresc.
Picură liniștea în noaptea senină,
Pe bolta întinsă doar aștrii clipesc,
Sufletul își caută armonia deplină,
Adormindu-și trupul cu visul ceresc.
Picură lumânarea, de veghe aprinsă,
Întărind credința în viața divină,
Picură lacrimi, pe durerea nestinsă,
Când în noaptea de Paște Dumnezeu suspină.
Alerg mereu pe culmile speranţei,
Sus, tot mai sus, se-ndreaptă paşii mei,
În braţe strâng văzduhul toleranţei
Şi las în urmă anii tot mai grei.
Apusul zilelor de vară mă încântă,
Pe creste verzi se culcă soarele flămând,
În urma lui doar liniştea mai cântă
Eternul vals al vieţii pe Pământ.
Pe vârf de buze simt răcoarea serii,
Uscate sunt frumoasele-amintiri;
Natura-mi dă uşor sărutul alinării,
Să uit de dorul marilor iubiri.
De-ai şti cât te iubesc, ah, minunată viaţă,
Pe culmile trăirii alerg să te respir;
Adorm cu tine-n suflet, tu, ultima mea soaţă,
În patul nemuririi, chemat de-al tău zefir!
(din volumul de poezii Sarutul vietii)
Vasile Cucu - Blog 