Tag Archives: gand

Uitare

10 iul.

A mai trecut un an de când nu ne-am văzut,

În lumea asta mică nu-i loc pentru-amândoi,

Rămânem cu-amintiri dintr-un frumos trecut,

Când bucuria vieţii o împărţeam la doi.

 

A mai trecut un val peste nisipul rece,

Păşesc tăcut pe ţărm, fără să las vreo urmă,

Peste furia mării doar soarele mai trece,

Peste uitarea noastră doar dorul mai răsună.

 

A mai trecut un gând prin clipe efemere,

S-a stins încet pe bolta nepăsării,

La tine-a mai ajuns doar pulbere de stele,

Cu care să îţi vindeci rănile uitării.

 

A mai trecut un dor, printre atât de multe,

Rămâne doar ecoul strigătului său,

Păstrez o scoică-n suflet cu vuietele mute

Şi sper să te revăd, când o vrea Dumnezeu!

Reclame

Zboara

20 sept.

Zboară, copile, întinde-ţi mâinile către cer,

Pământul şi cerul sunt aripile tale,

Înalţă-te deasupra tuturor,

Viitorul lumii îţi stă la picioare.

Priveşte, cu ochii tăi mari, răsăritul,

Când zâmbeşti, soarele străluceşte mai tare,

Prinde-ţi de mână părinţii, când vine-asfinţitul,

În braţele lor, trecutul nu doare…

Zboară, suflet curat, zboară departe,

Du-te, în tărâmul de vis al iubirii,

Acolo unde toate fructele lumii sunt coapte,

Primind, în tăcere, armonia luminii.

Lasă-ţi bunătatea să zburde prin ceruri,

Primeşte-i cu drag pe cei ce vin la tine;

Au renunţat cu toţii la dueluri,

Căutând acum împăcarea cu sine.

Zboară, gând frumos, zboară către lume,

Copiii planetei te-aşteaptă de zor,

Nu contează în viaţă dacă ai vreun nume,

Continuă-ţi paşnic minunatul tău zbor!

Imaginatie

4 mai

Merg fără să privesc înapoi, călcând peste florile mici şi mari, drepte sau strâmbe, crescute în calea omului grăbit să dea piept cu ultima coroană. N-ar fi trebuit să crească acolo unde talpa omului striveşte frumosul din gândurile nepervertite de urletele animalelor înfometate. Ar fi trebuit să încolţească doar în grădinile izolate de lume, în paradisul negăsit de ochii căutătorilor de comori. Există, undeva, un astfel de loc, unde fiecare om îşi are colţul său de grădină, în care sămânţa frumosului refuzat de realitate rodeşte pentru sine. Nevrând să fie călcată-n picioare de către uriaşii furnicilor de pe Pământ, grădina fermecată şi-a găsit locul în tărâmul imaginaţiei, acolo unde visele devin realitate şi unde imposibilul este doar o barieră a materiei…

Continui să merg, călcând prin noroiul în care dispar gânduri, sentimente şi oameni, ridic tot mai greu fiecare talpă, de care mi se lipeşte trecutul. Mă străduiesc să avansez prin glodul lipicios, desprind talpa şi o înfig acolo unde mi se pare că nu mă scufund prea adânc. Pas cu pas, gând cu gând, mă îndrept către necunoscut, către speranţă, către viitor, către „înainte”, sau către bariera materiei. Există, oare, un drum mai puţin anevoios, cu paşi mai puţin greoi? Nu cred, din moment ce rolul picioarelor este să meargă pe pământ, aşa cum o fi el! Aşa cum rolul aripilor este acela de a zbura, deasupra noroiului plin de gânduri, sentimente şi oameni. Există un loc în care aripile sufletului te înalţă peste toate grădinile ascunse, purtându-te lin peste tot frumosul imaginat şi neimaginat de ochii înfometaţi de viaţă. Există o viaţă în care poţi să zbori peste bariere, să speri fără teama de a fi dezamăgit, să visezi fără teama de a fi trezit, în care poţi crea lumea ta! Ce poate fi mai frumos decât gândul frumos, liber, hrănit cu seva adevărului şi a iubirii necondiţionate, purtat pe aripile sufletului evadat din materie?

Gândul şi sufletul se îmbrăţişează pe covorul transcedental al sentimentelor născute pentru eternitate, se învelesc cu lumina aştrilor ce radiază fericire, se abandonează în liniştea eternă a spaţiului cosmic. Gândul frumos zburdă prin spaţiul infinit, trecând peste fiecare barieră a spaţiului cunoaşterii limitate, lăsând în urmă planete şi galaxii, lăsând în urmă Timpul…Fără timp, tălpile noastre nu ar mai avea niciun rol, ar sta înfipte în vidul eternităţii, iar omul nu ar mai putea avansa către viitor sau către bariera cunoaşterii materiale. Omul ar sta nemişcat în increatul de sub tălpile sale, iar nemişcarea sa ar lăsa netulburată liniştea păcii universale. El, singur deasupra întregului Univers, fără Timp, s-ar simţi Atotputernic, Stăpânul Eternităţii şi al întregului Univers…Ar fi posibil, poate, dacă ar fi Unul Singur!

Miliarde de fiinţe de pe Pământ şi de pe alte planete visează frumos! Locul mult râvnit, fiind deja ocupat,  mai poate fi doar replicat în imaginaţia fiecăruia. Fiecare îşi poate crea propriul loc, propriul Colţ de Rai, în care să se simtă Atotputernic, în care să se simtă liber. În tot acest timp, miliardele de tălpi continuă să se înfigă în noroiul drumului de parcurs, din lumea uriaşilor pentru furnici, iar Singurul cocoţat în vârf de Univers, îndeasă talpa în acceleraţia Timpului…El stăpâneşte Timpul, iar noi stăpânim Imaginaţia!