Alerg mereu pe culmile speranţei,
Sus, tot mai sus, se-ndreaptă paşii mei,
În braţe strâng văzduhul toleranţei
Şi las în urmă anii tot mai grei.
Apusul zilelor de vară mă încântă,
Pe creste verzi se culcă soarele flămând,
În urma lui doar liniştea mai cântă
Eternul vals al vieţii pe Pământ.
Pe vârf de buze simt răcoarea serii,
Uscate sunt frumoasele-amintiri;
Natura-mi dă uşor sărutul alinării,
Să uit de dorul marilor iubiri.
De-ai şti cât te iubesc, ah, minunată viaţă,
Pe culmile trăirii alerg să te respir;
Adorm cu tine-n suflet, tu, ultima mea soaţă,
În patul nemuririi, chemat de-al tău zefir!
(din volumul de poezii Sarutul vietii)
Vasile Cucu - Blog 