Întinde-mi mâna, să te trec peste puntea suspinelor,
călcând pe oglinda amintirilor,
privind înainte, spre un alt decor,
în care să se stingă năvalnicul dor!
Arată-mi un zâmbet, cât o întreagă viață,
când te trezesc în fiecare dimineață,
când sunt prea trist sau poate obosit,
când dorul de iubire în zori s-a risipit!
Oferă-mi un sărut, din suflet renăscut,
să uităm de trecutul în care ne-am pierdut,
să-mbrățișăm prezentul, cu a sa favoare,
știind că nouă viața ne-a rămas datoare!
Anii zboară, fără să ne-ntrebe,
Mai povestim, din când în când, la un pahar,
Ne bucurăm de fiecare revedere,
Sperând ca viața să nu treacă în zadar.
Ne-am dus pe căi necunoscute,
Ne-am despărțit de-atâtea ori,
În viață facem sacrificii multe,
Lăsând prietenia ascunsă printre nori.
Ne amintim prea rar ce-a fost odată,
Prezentul ne împinge de la spate,
Nu am găsit oglinda fermecată,
Care să ne arate clipele uitate.
Te-aștept, prietene, să ne privim în ochi,
Oglinda sufletului de odinioară,
Și chiar de timpul nu se-oprește-n loc,
Noi să ne bucurăm ca-ntâia oară!
Vasile Cucu - Blog 