Ce frumoasă ești când zâmbești,
când clipești, când iubești!
Pășești ușor pe visele moi,
să nu trezești timpul adormit,
mă acoperi cu dragostea caldă,
strângând în brațe fiecare răsuflare.
Pășești desculță pe bolta înstelată,
culegi în fiecare noapte șoapte dulci,
în suflet știi s-aprinzi lumina diafană,
să-ți văd în ochi sclipirea de-nceput…
Ce frumoasă ești când iubești,
când dorești, când trăiești!
Întinde-mi mâna, să te trec peste puntea suspinelor,
călcând pe oglinda amintirilor,
privind înainte, spre un alt decor,
în care să se stingă năvalnicul dor!
Arată-mi un zâmbet, cât o întreagă viață,
când te trezesc în fiecare dimineață,
când sunt prea trist sau poate obosit,
când dorul de iubire în zori s-a risipit!
Oferă-mi un sărut, din suflet renăscut,
să uităm de trecutul în care ne-am pierdut,
să-mbrățișăm prezentul, cu a sa favoare,
știind că nouă viața ne-a rămas datoare!
Florile primăverii renasc în gândurile noastre,
își desfac petalele prin ochii dornici de lumină,
ne înmiresmează sufletul trezit din întuneric
și dorul de frumos ni-l alină.
Muguri de viață răsar din trunchiurile noastre,
se hrănesc cu dorința de a înverzi,
spațiul și timpul vor să ne-ocrotească,
lăsându-ne dreptul de a mai iubi.
Raze călduroase radiază din inimile noastre,
dezmorțesc sentimente și fapte;
cu brațele deschise și-un zâmbet pe față,
te-aștept să vii mai aproape!
Ne-am trezit cu soarele la masă,
cu flori de măr la tâmple
și vlăstare de timp renăscute,
ne-am trezit flămânzi de aer proaspăt,
de viața ce curge prin apa de munte.
Ne-am hrănit cu liniștea pădurii,
cu raze de primăvară
și frunze din nou înverzite,
ne-am hrănit cu cântecul naturii
și cu-ale noastre doruri împlinite.
Ne-am culcat cu Luna printre gânduri,
cu sentimente evadate din trup
și fiori cuibăriți într-un suflet,
ne-am culcat pe timpul mamut,
sperând să ne trezim pe-o clipă de zâmbet.
Vasile Cucu - Blog 