Arșița verii topește în noi gândurile,
sufletul încins își caută umbrele,
în care să se-ascundă de viață.
Păsările obosite strâng rândurile,
își lasă pe nisipul fierbinte urmele
și zboară către creasta semeață.
Munții golași aprind către cer rugurile,
pe care să ardă aripile
celor înșelați de propria speranță.
Natura uscată își alungă vânturile,
la capătul lumii așteaptă tăcerile,
în care să se stingă durerea rămasă.
Te-aştept iubito, când toamna se întoarce,
Să mă-nveleşti cu plete ruginii,
În pat să mă hrăneşti cu mere coapte,
Iar setea să mi-o stingi cu struguri aurii.
Covor de frunze-ţi voi întinde la picioare,
Desculţă să păşeşti spre inima-mi deschisă,
Îţi voi turna în cupă o magică licoare,
Din care să sorbi zilnic dragostea promisă.
Te-aştept iubito, când păsările pleacă,
De mână ne vom ţine, privind în urma lor;
Vom rămâne tăcuţi, sperând să se întoarcă
Iubirea de-altădată şi-al tinereţii zbor.
Cu paşi mărunţi vom merge prin parcul dezgolit,
Să ne-amintim de vara frumoasei tinereţi,
Iar toamna-mi va şopti cât de mult ne-am iubit,
Când am pornit pe drumul comunei noastre vieţi.
Vasile Cucu - Blog 