Arșița verii topește în noi gândurile,
sufletul încins își caută umbrele,
în care să se-ascundă de viață.
Păsările obosite strâng rândurile,
își lasă pe nisipul fierbinte urmele
și zboară către creasta semeață.
Munții golași aprind către cer rugurile,
pe care să ardă aripile
celor înșelați de propria speranță.
Natura uscată își alungă vânturile,
la capătul lumii așteaptă tăcerile,
în care să se stingă durerea rămasă.
Soarele meu s-a ascuns printre nori,
Am nevoie de lumina din inima ta,
Amintirile noastre îmi dau mereu fiori,
Le văd în noapte sclipind ca o stea.
Cântecul nostru se-aude din nou,
Terasa-i goală, doar vânt şi ploi;
Aştept să mă strigi, ca-ntr-un ecou
În care să răsune iubirea din noi.
Întinde-mi mâna, râzând printre flori,
Să dansăm fericiţi pe-aleea tinereţii,
Zâmbetul tău are-atâtea culori,
Izvorând neîncetat din farmecul vieţii!
N-am cuvinte să-ţi spun cât te iubesc,
Sunt un strop de ploaie pe umărul tău,
În privirea ta doar raze găsesc,
Sunt nisipul de vară ce te-aşteaptă mereu!
Vasile Cucu - Blog 