Etichetă: social
-
Fauna socială
Lupul cel rău își schimbă părul, petrece ore-ntregi la coafor, vrea să arate-a câine blând, ca să-și primească osul, și-apoi să-și bage colții-n mâna lor! Vulpea șireată nu-și mai înalță coada, așteaptă într-un colț să se elibereze ringul, mulți cocoșei viteji vor dispărea în noapte și-atunci, cu măiestrie, ea o să-și facă plinul! Berbecul prostovan…
-
Imaginatie
Merg fără să privesc înapoi, călcând peste florile mici şi mari, drepte sau strâmbe, crescute în calea omului grăbit să dea piept cu ultima coroană. N-ar fi trebuit să crească acolo unde talpa omului striveşte frumosul din gândurile nepervertite de urletele animalelor înfometate. Ar fi trebuit să încolţească doar în grădinile izolate de lume, în…
-
Omul modern
Omul modern, civilizat, cu „pretenţii” de la viaţă, a ajuns la concluzia că timpul trece prea repede şi, ceea ce este de neînţeles, el nu face nimic pentru a schimba ceva în modul lui de viaţă, pentru a schimba percepţia faţă de timpul trăit.