Tag Archives: unire

Centenar

12 dec.

Să lăsăm trecutul să se odihnească

Și să-i mulțumim pentru ce-am ajuns,

Să-i cinstim fruntașii și a lor povață,

Dar să nu uităm ce mult ne-a durut!

Să fim mândri-i bine, într-o lume dreaptă,

În care poporul să-și urmeze calea,

În care distinșii doar să construiască,

Nu să ne aducă-n suflet dezbinarea!

Să fim patrioți este lucru mare,

Mai ales când soarta pe noi ne-a lovit,

Nu-i o vorbă-n vânt, la o Adunare,

Spusă de cei care mereu ne-au mințit!

Să fim un popor nu-i o întâmplare,

Multe generații s-au sacrificat;

Pentru acest secol de determinare,

Să păstrăm în inimi visul lor curat!

100

1 dec.

100 de gânduri frumoase,

transmise la mii de copii,

vor duce peste ani omenia,

vor crea viitorul acestei națiuni,

în care să simțim bucuria.

100 de cărți dăruite-ntr-o viață,

îmbogățind cunoașterea lumii,

vor lărgi orizontul privirilor opace,

vor pune piedici în calea minciunii,

aducând lumina în mințile sărace.

100 de flori zâmbind la fereastră,

atrăgând privirea oricărui trecător,

vor aduce armonie în fiecare casă,

vor transmite-n lume petale de dor,

făcându-ne viața tot mai frumoasă.

100 de lacrimi pentru cei ce s-au dus,

pentru cei preschimbați prea devreme în îngeri,

vor stinge durerea ce strigă în noapte,

vor uda credința ce se înalță spre cer,

renăscând iubirea în sufletele noastre.

100 de ani pentru-o frumoasă țară,

presărați cu gânduri și visuri mărețe,

vor ține aprinse credința și dorul,

vor deschide calea spre o nouă poveste,

în care românii să-și continue zborul.

Peste generații

24 nov.

Acum un secol se nășteau bunicii noștri,

Într-o lume decimată de războaie;

Au primit în dar o țară mare,

Pe care s-o păstreze cu onoare.

 

Părinții noștri au trăit sub dictatură,

Au văzut cum se slăvește impostura,

Sufletul lor s-a ofilit de-atâta ură

Și doar revolta sângeroasă le-a adus izbânda.

 

Copilăria noastră s-a pătat de sânge,

Cu fiecare an sperăm să ne albim,

Să nu mai auzim în noi copilul care plânge,

Ci să ne bucurăm de tot ce mai iubim.

 

Noi suntem cei aleși, la Centenar,

Să luăm în brațe țara și s-o înălțăm,

S-o punem mai presus de oricare altar

Și, celor ce se nasc, cu drag să le-o-nchinăm!