Tag Archives: soarta

Resemnare

21 Ian

Acest popor nici lacrimi nu mai are,

Nici de tristețe, nici de voie bună,

Îngenunchiat, se-nchină la altare,

Sătul de-atâta ură și minciună.

Așteaptă o minune, care să-i schimbe soarta,

Anchilozat de-atâta resemnare;

Privește-n gol și își ascunde fața,

De teamă că Destinul îi va cere-o favoare.

Acest popor nici gânduri nu mai are,

Nici vorbe dulci și nici blesteme;

Cu dinții încleștați de întristare,

Își duce soarta într-un car cu lemne…

Mai mână boii, câteodată, pe drumul desfundat,

Mai taie-un lemn, pe înserat, să-l facă cruce,

Mai urlă, noaptea, de durere că nu e ascultat

Și tace ziua…chiar în ziua de răscruce!

 

Reclame

Vis de iarna

14 Feb

Iarna3

Visăm frumos cum fulgii ne-nconjoară,

Căzuţi din albul paradisului din cer,

Visăm la timpul de odinioară,

Când ne-ncălzeam cu râsete în ger.

 

Visăm la fericirea în amintiri uitată,

Când timpul ne-aştepta să fim copii,

Visăm la bucuria de Sărbători redată,

Când la fereastră ascultam colindele târzii.

 

Visăm la noi, fără singurătate,

La începutul vorbelor de-amor,

Visăm la dialoguri spuse-n şoapte,

Când inimile noastre fremătau de dor.

 

Visăm la îngeri rechemaţi de soartă,

Veniţi pe lume ca să îi iubim,

Visăm la oameni înălţaţi prin faptă,

Veniţi să ne înveţe cum să dăruim.

 

Visăm frumos la fulgii ce coboară,

Cum se aşează peste noi cuminţi,

Simţim cum sufletul se înfioară,

Când se topesc în palmele fierbinţi!

Ţară de poveste

16 Feb

Te iubesc prea mult, ţară de poveste,

Oriunde m-aş duce, în suflet te port,

Lumea te compară, de rău te vorbeşte

Că nu poţi să fii ceea ce n-ai fost!

 

N-ai fost niciodată harnică femeie,

Care să trudească pentru bunăstare,

N-ai fost nici regină, ca să ţii sub cheie

Tot ce servitorii ţi-aduc la picioare!

 

N-ai fost tu aleasa  de la Balul Sorţii,

Ca să vină Prinţul şi să te iubească,

Nu ai fost nici Crucea, de pe Dealul Morţii,

Pe care creştinii să o ocrotească!…

 

Ai fost doar Frumoasa ce umbla în zdrenţe,

Aşteptând umilă al său Făt-Frumos,

Mulţi te-au păcălit cu planuri măreţe,

Ce-au rămas doar vorbe fără de folos!

 

Cum de n-ai găsit, din poporul tău,

Pe cineva care să te înflorească?

S-au îmbătat toţi chiar atât de rău,

Încât nu-s în stare nici să te privească?