Copiii cresc, în lumea lor frumoasă,
Se strâng în buchete de flori nemuritoare,
De lumea celor mari nu prea le pasă,
Ei înfloresc la fiecare răsărit de soare!
Copiii se joacă, indiferent de vreme,
În zăpada pufoasă bucuria lor crește,
Pe anotimpuri albe desenează stele,
Pe foi imaculate scriu a lor poveste!
Copiii cântă veseli, în zi de sărbătoare,
Cu inima curată se duc din casă-n casă,
Transmit colindul vieții clipei următoare,
În care-o nouă lume-o să se nască!
Se lasă seara peste umbra noastră,
Încet, încet, rămânem singuri,
Senini la gând ne retragem în casă
Și așteptăm, cuminți, tăcerea lumii.
Ne învelim cu bolta înstelată,
Lumina lunii ne veghează visul,
În somn uităm de viața zbuciumată,
Sufletul nostru își recapătă surâsul.
Iubirea noastră-și caută-mplinirea,
Prin întuneric își croiește calea,
Așteaptă-n fiecare noapte o rază de lumină,
Cu care să străbată depărtarea.
Dintre-atâtea locuri dragi pe lume,
Dintre multele ferestre către cer,
Sufletul te-alege doar pe tine,
Casă părintească, dulce univers!
Printre-atâtea flori înmiresmate,
Printre-atâtea splendide culori,
Ochii mei te văd, prin umedele pleoape,
Magică grădină, ce îmi dai fiori!
Dintre-atâția oameni cumsecade
Dintre-atâtea suflete-ndrăgite,
Dorul meu pe voi vă strigă-n noapte,
Dragi părinți, rămași în locuri sfinte!
Cu flori de măr mă-mbie primăvara,
Sclipesc în ochii mei razele calde,
Natura renăscută își înverzește iarba,
Sufletul meu își prinde-n păr florile dalbe.
Pe dealuri line mieii zburdă-n voie,
În vale-i cheamă apa la oglindă;
Pământul gol de plug are nevoie,
Sămânța roditoare sub brazdă se alintă.
La asfințit se-ntorc copiii-n casă,
Se-aprind pe cer steluțele iubirii;
O lumânare-aprinsă stă pe masă,
În noaptea-n care El s-a jertfit omenirii.
100 de gânduri frumoase,
transmise la mii de copii,
vor duce peste ani omenia,
vor crea viitorul acestei națiuni,
în care să simțim bucuria.
100 de cărți dăruite-ntr-o viață,
îmbogățind cunoașterea lumii,
vor lărgi orizontul privirilor opace,
vor pune piedici în calea minciunii,
aducând lumina în mințile sărace.
100 de flori zâmbind la fereastră,
atrăgând privirea oricărui trecător,
vor aduce armonie în fiecare casă,
vor transmite-n lume petale de dor,
făcându-ne viața tot mai frumoasă.
100 de lacrimi pentru cei ce s-au dus,
pentru cei preschimbați prea devreme în îngeri,
vor stinge durerea ce strigă în noapte,
vor uda credința ce se înalță spre cer,
renăscând iubirea în sufletele noastre.
100 de ani pentru-o frumoasă țară,
presărați cu gânduri și visuri mărețe,
vor ține aprinse credința și dorul,
vor deschide calea spre o nouă poveste,
în care românii să-și continue zborul.
Vreau doar să fiu român, în ţara mea natală,
Să nu mai bat la porţile străine,
Din viaţa mea să nu fiu dat afară,
În nopţile durerii, să fac pace cu mine!
Vreau doar să fiu copil, în casa părintească,
Să nu mă plimb prin lume ca un orfelin,
Să mă hrănesc cu doine din vatra strămoşească,
De har şi bucurie să am sufletul plin!
Vreau doar să fiu părinte, alături de părinţi,
Să nu-mi abandonez credinţa şi onoarea,
Să mă închin când vreau în faţa celor sfinţi,
Să transmit mai departe virtutea şi candoarea!
Vreau doar să mai fiu eu, în ţara mult iubită,
Să simt aproape muntele şi marea,
Să trăiesc cum ştiu, o viaţă liniştită,
Să-mi urmez destinul şi chemarea!
Aho, aho, copii şi fraţi,
Părinţi, rude şi cumnaţi,
Oameni simpli adunaţi,
Staţi puţin şi nu plecaţi,
Pe site-uri nu navigaţi,
Ci cuvântul mi-ascultaţi!
Mâine anul se-înnoieşte,
Pluguşorul se porneşte
Şi începe a umbla,
Pe la case-a colinda:
Iarna-i grea? Ce glumă bună! 🙂
Aştept să ningă de vreo lună,
Cică iarna nu-i ca vara,
Dar pare ca primăvara!
Am avut un an nebun,
Cu 15 grade de Crăciun,
Câmpuri pline de mioare
Şi ciobani râzând la soare!
Ia mai mânaţi măi flăcăi,
Să se-audă peste văi,
S-o trezim pe Iarna Grea,
S-arunce cu fulgi de nea!
Sunaţi măi din zurgălăi,
Hăăăi, Hăăăi!!!
Anul ce s-a încheiat,
Mare lucru ne-a `nvăţat:
Cu speranţa de mai bine,
Vreme trece, vreme vine!
Pentru „sfânta” Lamentare,
S-aprindem o lumânare,
S-aşteptăm cuminţi Potopul,
Să cadă din cer Norocul!
Da, să terminăm cu munca,
Să rămânem doar cu ţuica,
Să sperăm că va fi bine,
Într-o altă Românie,
Fără hoţi şi şarlatani,
Fără fiţe şi golani,
Fără iarnă „pe uscat”
Şi cu gâtul însetat! 🙂
Ia mai mânaţi măi flăcăi,
Să se-audă peste văi,
Să trezim Apocalipsa,
Ca să nu-i mai simţim lipsa!
Sunaţi măi din zurgălăi,
Hăăăi, Hăăăi!!!
Anul Nou la uşă bate,
O să vină cu de toate,
Mai ales cu veselie
Şi cu multă „nebunie”,
C-aşa-i Românul, măi frate,
Bun la tot şi prost în toate,
Când ceva-l nemulţumeşte,
Iese-n stradă şi răcneşte,
Iar dacă e frig afară,
Stă în pat şi se „răscoală”! 🙂
Hai să nu ne agităm,
Că nimic nu rezolvăm,
Mai bine să cugetăm,
Din greşeli să învăţăm!
Să ne fie casa Casă,
Să ne fie masa Masă,
Să ne fie ţara Ţară,
Să n-o iubim doar „de-afară”,
Să ne fie viaţa Viaţă,
Daţi-o naibii de speranţă,
Căci e ultima ce moare,
De oameni în cot o doare!
Să-i facem cu toţi în ciudă,
Să nu-i mai suflăm în strună,
Să-i zicem o urătură,
Toţi, în cor, cu voie bună! 🙂
Ia mai mânaţi măi flăcăi,
Să se-audă peste văi,
Să trezim în noi Credinţa
De a ne-ntări Voinţa!
Sunaţi măi din zurgălăi,
Hăăăi, Hăăăi!!!
Viaţă scumpă, nu în bani,
La Anu’ şi La Mulţi Ani!
Sunt vârful aisbergului plutitor pe apă,
Frânturi din multele cuvinte spuse-n şoaptă,
Un colţ dintr-o pictură încă neterminată,
Iluzia de mintea ta imaginată.
Sunt o potecă strâmbă dintr-o pădure deasă,
Un ciripit de păsări ce nu se-aude-n casă,
Privirea din adâncuri ce nu se vede-n faţă,
Un zâmbet de final dintr-o frumoasă farsă.
Sunt picătura ploii pe faţa ta prelinsă,
Un nor purtat de vânt pe bolta necuprinsă,
O rază de lumină în casa ta pătrunsă,
Un strop din fericirea în inimă ascunsă.
Sunt personajul tău din cartea cu poveşti,
O jucărie vie, pe care s-o iubeşti,
Un chip care se pierde printre atâtea măşti,
Sunt cel pe care tu doar crezi că îl cunoşti!
Vasile Cucu - Blog 