Etichetă: versuri
-
Savoarea anilor

Cununa anilor trecuți se-mbogățește, Devine tot mai grea și mai frumoasă, Pe capetele-ncărunțite strălucește, Arătând lumii ce contează-n viață: Gândul senin și vorbele de duh, Cuvintele alese drept povață, O caldă-mbrățișare la apus, Când razele se sting încet pe față; Iubirea sinceră, necondiționată, Calea cea dreaptă înspre împlinire, Recunoștința pentru cei ce-au fost odată Și…
-
Rapsodia

M-am întâlnit, din întâmplare, cu frumoasa Rapsodie, În parcul cu sufletele înflorite, Luminat de razele privirilor îndrăgite. M-am îndrăgostit de farmecul său, De ochii dulci ai creației, De chemările inspirației. Am petrecut împreună ani și ani, Într-o continuă confesiune, Într-o admirabilă comuniune. Am râs și am plâns împreună, Într-o minunată comunitate, Pentru elogiul zilei de…
-
Nimic sau totul

Am încercat să-mi imaginez cum arată Nimicul și am văzut doar negru, deși aș fi preferat albul, pentru a putea crea ceva. Creația înseamnă diferite culori, puse pe o pânză albă, luminată, pentru a le face vizibile, pentru a le evidenția frumusețea. Fiind negru, din nimic nu se poate crea, va înghiți orice pată de…
-
Izvorul

La izvorul sufletului vin sentimentele, să-și potolească setea de viață, să se revigoreze în fiecare dimineață. Cântecul naturii le cheamă departe, în poienița plină cu flori, în care să culeagă sublimii fiori. Razele de soare le înfloresc trăirile, desfac către oameni petale de inimi, invitându-i să simtă mireasma iubirii. La izvorul sufletului se adună oamenii,…
-
Răsare iubirea

Primăvara răsare iubirea, în ochii celor dornici de lumină, în sufletul amorțit de prea multă odihnă. Își înalță spre cer tulpina firavă, răzbate prin crusta de gheață a minții, străbate prin colțurile umbroase ale ființei.
-
Ignatul

De Ignat voi tăia Cerul, în două, să curgă din el sângele albit de credință, să ningă din sufletele celor trecuți în neființă! Voi scotoci prin măruntaiele Infinitului, în căutarea inimii nemuritoare, ce se hrănește cu viața trecătoare.
-
Împărăția naturii

Pictează-mă, toamnă, c-un pastel aromat, Fă-mă să simt noblețea naturii, Aș vrea să fiu măcar o zi împărat, Să port pe umeri bogăția lumii!
-
Rădăcini

Rădăcinile trecutului mă trag în jos, spre adâncul sufletului, unde mă așteaptă amintirile. Mă întorc în timp, undeva departe, în locul cu flori adolescentine, în care să resimt fiorii inocenței. Revăd chipuri dragi, prietenoase, cu care-am împărțit, cândva, timpul și ne-am bucurat de fiecare clipă. Revăd grădinarii cultivării înțelepciunii, împovărați de anii tot mai grei,…

