Caii verzi nu mai aleargă pe pereți,
Și-au frânt picioarele în gropile imaginației,
Au nevoie de aripi pentru a-și trăi libertatea,
Au nevoie de curaj ca să-și înfrunte soarta.
De coamele-argintii nu se mai prind copiii,
În șaua inocenței acum se-așterne praful,
Dau din copite anii, uitându-se în spate,
Sperând să rupă lanțul de amintiri sudate.
Caii verzi nu mai aleargă prin livezi,
Pomii înfloriți nu le mai taie calea,
Acum stau priponiți de un anost ecran,
Uitându-se cum viața li se scurge-n van.
În herghelii urbane își pierd identitatea,
Visează la câmpii cu flori și iarbă verde,
Visează să-și ia zborul, să scape de-ntuneric,
Sperând s-ajungă liberi, pe un tărâm feeric.
Vasile Cucu - Blog 