Visurile înmuguresc primăvara,
dezgheață în noi optimismul,
ne trezesc zâmbetele adormite.
Ne încărcăm sufletul la soare,
traversăm punțile dintre noi,
pentru a descoperi cealaltă jumătate.
Vibrația naturii ne străbate simțurile,
adie în noi fiorul iubirii,
ne picură în vene dragostea de viață.
Primăvara ne cucerește din nou,
ca pe-o iubire părăsită în toamnă,
lăsată să simtă frigul singurătății.
A răsărit un ghiocel, în prag de primăvară,
Să-i spună lumii c-o iubește;
Se scutură de frig și de zăpadă,
Căldura mâinilor îl înflorește.
A răsărit un gând, din noaptea lungă,
Să-i spună lumii c-o privește;
O singură persoană de-l ascultă,
Va deveni vedetă-ntr-o poveste.
A răsărit un dor, din sufletul uitat,
Să-i spună vieții ce-și dorește:
Câmpuri cu flori și-un loc de neuitat,
În care să-ntâlnească sufletul pereche!
Cu flori de măr mă-mbie primăvara,
Sclipesc în ochii mei razele calde,
Natura renăscută își înverzește iarba,
Sufletul meu își prinde-n păr florile dalbe.
Pe dealuri line mieii zburdă-n voie,
În vale-i cheamă apa la oglindă;
Pământul gol de plug are nevoie,
Sămânța roditoare sub brazdă se alintă.
La asfințit se-ntorc copiii-n casă,
Se-aprind pe cer steluțele iubirii;
O lumânare-aprinsă stă pe masă,
În noaptea-n care El s-a jertfit omenirii.
Se topește-n mine iarna-ntunecoasă,
Din suflet ghioceii se-înalță spre lumină,
Petale albe se desfac spre inima aleasă,
Frunzele verzi iubirii se închină!
Se avântă-n zbor mii de păsărele,
Cerul primitor le-ncălzește glasul,
Cântecul naturii răsună prin ele,
Primăvara vieții le admiră valsul!
Câmpiile fade se îmbujorează,
Munți încărunțiți își refac podoaba,
Tabloul naturii iar se colorează,
Pânza omenirii își dezgheață apa!
Se topește-n palmă clipa răcoroasă,
Se aprinde-n suflet dorul de frumos,
Raze de lumină se preling pe față,
Ne umezesc ochii, dându-le un rost!
Florile primăverii renasc în gândurile noastre,
își desfac petalele prin ochii dornici de lumină,
ne înmiresmează sufletul trezit din întuneric
și dorul de frumos ni-l alină.
Muguri de viață răsar din trunchiurile noastre,
se hrănesc cu dorința de a înverzi,
spațiul și timpul vor să ne-ocrotească,
lăsându-ne dreptul de a mai iubi.
Raze călduroase radiază din inimile noastre,
dezmorțesc sentimente și fapte;
cu brațele deschise și-un zâmbet pe față,
te-aștept să vii mai aproape!
Ne-am trezit cu soarele la masă,
cu flori de măr la tâmple
și vlăstare de timp renăscute,
ne-am trezit flămânzi de aer proaspăt,
de viața ce curge prin apa de munte.
Ne-am hrănit cu liniștea pădurii,
cu raze de primăvară
și frunze din nou înverzite,
ne-am hrănit cu cântecul naturii
și cu-ale noastre doruri împlinite.
Ne-am culcat cu Luna printre gânduri,
cu sentimente evadate din trup
și fiori cuibăriți într-un suflet,
ne-am culcat pe timpul mamut,
sperând să ne trezim pe-o clipă de zâmbet.
Râuri dezgheţate inundă inimile îngheţate,
Descătuşând sentimentele preschimbate în flori,
Ghioceii-nfloresc pe chipuri de oameni pictate,
Amintindu-ne viaţa trăită-n culori.
Raze dezgolite inundă trupurile învelite,
Pătrunzând în sufletele însetate de lumină,
Zâmbetele apar pe buzele de frig amorţite,
Renăscând credinţa în iubirea divină.
Gânduri trezite inundă minţi adormite,
Hrănind viitorul ieşit din hibernare,
Planuri măreţe aşteaptă să fie-mplinite,
Pentru-o lume care nu mai are răbdare.
Păsări călătoare zboară peste lumi muritoare,
Ducând cu ele visul evadării;
Timpul ne-arată faţa sa schimbătoare,
Dăruindu-ne, iarăşi, farmecul primăverii!
Dragostea înfloreşte în inimi timpurii,
Când soarele străluceşte mai tare,
Când frumoase culori răsar pe câmpii,
Când cerul albastru se-odihneşte pe mare.
Dragostea înfloreşte în inimi târzii,
Când lumina lunii te vrăjeşte,
Când pe bolta lumii ard stele pustii,
Când sufletul de dor se-ofileşte.
Dragostea înfloreşte în inimi rănite,
Când lacrimi de ploaie udă pământul,
Când plugul minţii îngroapă dorinţe,
Când vorbe-ascuţite rup legământul.
Dragostea înfloreşte în inimi curate,
Când verdele crud ne cheamă-n natură,
Când credinţa în bine în suflet renaşte,
Când primăvara de cântec răsună.
Vasile Cucu - Blog 