Se schimbă-ncet natura, din verde-n ruginie,
Pădurea etalează covorul său de frunze,
Revine peste dealuri culoarea aurie,
Revine peste noi a toamnei nostalgie.
Am renunțat la valuri și zile zbuciumate,
Ne-am despărțit de nopțile fierbinți,
Acum ne îmbătăm cu fructe aromate,
Acum ne răscolesc iubirile plecate.
Rămânem singuri, în tăcerea serii,
Ne încălzim cu amintiri frumoase,
O altă zi s-a scurs în clepsidra tăcerii,
O altă toamnă așteaptă-n noi venirea iernii.
Oriunde pașii te-ar purta, pe căi necunoscute,
într-o lume străină, fără speranță,
din care-ai vrea să fii salvat în fiecare dimineață,
te rog, nu renunța!
Oriunde gândul ți-ar zbura, spre altă lume,
spre paradisul florilor și-al inimilor duse,
în care să-ți îmbrățișezi iubirile apuse,
te rog, nu renunța!
Oriunde sufletul te-ar îndrepta, spre altă viață,
spre liniștea credinței sau clipa amoroasă,
în care să trăiești povestea ta frumoasă,
te rog, nu renunța!
Oriunde-ai fi și orice-ai face,
eu cred în tine, chiar și când destinul nu te place…
și-ți voi striga din toată inima mea:
te rog, nu renunța!
E vremea marilor speranțe, de timp adorate,
lăsate să zburde pe câmpul cu flori,
lăsate să-și întindă aripile primului zbor,
cu care s-atingă bolta imensului dor!
E vremea marilor iubiri, partajate,
lăsate să zboare spre cerul plin de culori,
lăsate să-și cânte minunatul fior,
cu care să oprească timpul în zori!
E vremea marilor dorințe, uitate,
lăsate într-un colț de suflet, umbros,
lăsate s-aștepte venirea unui timp luminos,
în care să strălucească nespus de frumos!
Vasile Cucu - Blog 