Copiii cresc, în lumea lor frumoasă,
Se strâng în buchete de flori nemuritoare,
De lumea celor mari nu prea le pasă,
Ei înfloresc la fiecare răsărit de soare!
Copiii se joacă, indiferent de vreme,
În zăpada pufoasă bucuria lor crește,
Pe anotimpuri albe desenează stele,
Pe foi imaculate scriu a lor poveste!
Copiii cântă veseli, în zi de sărbătoare,
Cu inima curată se duc din casă-n casă,
Transmit colindul vieții clipei următoare,
În care-o nouă lume-o să se nască!
Mi-aduc aminte de primul colind,
cântat cu multă bucurie,
înălțat spre cer în armonie.
Era atât de frumos încât îngerii, drept răsplată,
au trimis către noi fulgii albi,
cu care să ne mângâie pe față!
Era atât de călduros încât oamenii îl chemau în casă,
îl apropiau de sufletele reci,
prin care lumina nu reușea să răzbească!
Mi-aduc aminte de acel copil,
crescut cu multă iubire,
înălțat spre lume cu-o sclipire…
Astăzi Anul se-noiește,
Cu țoale de la mall, firește,
Și începe a umbla,
Pe Facebook a se lăuda;
Merge țanțoș, pe călcâie,
În gură cu o lămâie,
Ca să îi mai treacă greața,
Când îl plictisește viața,
Se uită de sus la lume:
Cum de uită al său nume?
Cum de nu îi fac pe plac,
Nimeni să nu-i dea un Like?
Astăzi Anul ia avânt,
Prima dată pe pământ…
Stă un pic și se gândește,
Oare ce-l neliniștește?
De ce-ar trebui să zbori,
Dacă ai putea să dormi?
Ce-i cu-atâta vânzoleală,
Mai ales pe burta goală,
Nu mai bine stai în fund
Și tragi tare din tutun?
Nu mai bine tragi o dușcă,
Iar apoi să pleci ”din pușcă”?
Și dacă nu vei pleca,
Oare cin‘ s-o supăra?
Că doar anul ăsta-i lung,
Mai este pân‘ la Crăciun,
Este timp și de muncit,
Dar mai ales de chefuit!
Anul ăsta nu-i de glumă,
Treaba o să meargă strună:
O s-avem șosele bune,
Ca să nu mai facem glume,
O s-avem autostrăzi,
Pe hârtia de pe lăzi,
O s-avem lapte și miere,
Să hrănim caii cu ele…
Ăia verzi de pe pereți,
Că-s ai noștri geți-begeți!
Să nu vină-aici Străinul,
Să ne facă nouă plinul,
Căci noi ne vom descurca,
Chiar de n-avem ce mânca,
Vom vota planuri mărețe,
Scoase de niște minți crețe,
Vom da votul și-unui hoț,
Doar să ne mintă frumos!
Astăzi Anul se pornește,
Pe la toți el poposește,
Să ne-aducă daruri bune,
Mai multă înțelepciune,
Gând senin și cumpătare,
Dragoste și alinare,
Sănătate și dreptate,
Curaj și prosperitate!
LA MULȚI ANI!
Vine decembrie peste țara noastră,
Să ne-mbrăcăm frumos și să sărbătorim,
Să ne-amintim de toți cei ce-au plecat de-acasă,
Să ne jelim eroii și să îi cinstim!
Cei rămași singuri să iasă la poartă,
Să le zâmbească trecătorilor pe drum,
Să-și amintească de viața lor frumoasă
Și de mărinimia sufletului bun!
Cei tineri să-și păstreze voioșia,
Să creadă cu tărie în dreptate,
Să nu abandoneze România,
Pământul unde s-au născut, pentru eternitate!
Vine decembrie, cu mantia sa albă, de zăpadă,
Cu inima deschisă s-o îmbrățișăm,
S-o invităm în fiecare zi la joacă
Și-n seara de Crăciun s-o colindăm!
Mă-mbrac în alb, în anotimpul rece,
Să mă ascund prin fulgii de zăpadă,
S-arunc cu bulgări în timpul care trece,
S-aştept, din nou, copilăria să mă vadă!
Păşesc pe alb, în ţara de poveste,
Acolo unde zâmbetele strălucesc,
Aştept cu-nfrigurare marea veste,
De la colindători cu har dumnezeiesc!
Mă-mbrac în suflet alb, în seara de Crăciun,
Să ningă liniştit pe bradul bucuriei,
Să mi-amintesc de tot ce-a fost mai bun,
Atunci când respiram duhul copilăriei!
Păşesc pe luciul zilelor de gheaţă,
În urma mea văd urmele de dor,
Atât de multe chipuri s-au schimbat la faţă,
Atât de multe inimi aşteaptă al lor zbor!
Aho, aho, copii şi fraţi,
Părinţi, rude şi cumnaţi,
Oameni simpli adunaţi,
Staţi puţin şi nu plecaţi,
Pe site-uri nu navigaţi,
Ci cuvântul mi-ascultaţi!
Mâine anul se-înnoieşte,
Pluguşorul se porneşte
Şi începe a umbla,
Pe la case-a colinda:
Iarna-i grea? Ce glumă bună! 🙂
Aştept să ningă de vreo lună,
Cică iarna nu-i ca vara,
Dar pare ca primăvara!
Am avut un an nebun,
Cu 15 grade de Crăciun,
Câmpuri pline de mioare
Şi ciobani râzând la soare!
Ia mai mânaţi măi flăcăi,
Să se-audă peste văi,
S-o trezim pe Iarna Grea,
S-arunce cu fulgi de nea!
Sunaţi măi din zurgălăi,
Hăăăi, Hăăăi!!!
Anul ce s-a încheiat,
Mare lucru ne-a `nvăţat:
Cu speranţa de mai bine,
Vreme trece, vreme vine!
Pentru „sfânta” Lamentare,
S-aprindem o lumânare,
S-aşteptăm cuminţi Potopul,
Să cadă din cer Norocul!
Da, să terminăm cu munca,
Să rămânem doar cu ţuica,
Să sperăm că va fi bine,
Într-o altă Românie,
Fără hoţi şi şarlatani,
Fără fiţe şi golani,
Fără iarnă „pe uscat”
Şi cu gâtul însetat! 🙂
Ia mai mânaţi măi flăcăi,
Să se-audă peste văi,
Să trezim Apocalipsa,
Ca să nu-i mai simţim lipsa!
Sunaţi măi din zurgălăi,
Hăăăi, Hăăăi!!!
Anul Nou la uşă bate,
O să vină cu de toate,
Mai ales cu veselie
Şi cu multă „nebunie”,
C-aşa-i Românul, măi frate,
Bun la tot şi prost în toate,
Când ceva-l nemulţumeşte,
Iese-n stradă şi răcneşte,
Iar dacă e frig afară,
Stă în pat şi se „răscoală”! 🙂
Hai să nu ne agităm,
Că nimic nu rezolvăm,
Mai bine să cugetăm,
Din greşeli să învăţăm!
Să ne fie casa Casă,
Să ne fie masa Masă,
Să ne fie ţara Ţară,
Să n-o iubim doar „de-afară”,
Să ne fie viaţa Viaţă,
Daţi-o naibii de speranţă,
Căci e ultima ce moare,
De oameni în cot o doare!
Să-i facem cu toţi în ciudă,
Să nu-i mai suflăm în strună,
Să-i zicem o urătură,
Toţi, în cor, cu voie bună! 🙂
Ia mai mânaţi măi flăcăi,
Să se-audă peste văi,
Să trezim în noi Credinţa
De a ne-ntări Voinţa!
Sunaţi măi din zurgălăi,
Hăăăi, Hăăăi!!!
Viaţă scumpă, nu în bani,
La Anu’ şi La Mulţi Ani!
Fulgii de nea se-ntorc acasă,
În anotimpul plin de bucurie,
Ar vrea să-i invităm cu noi la masă,
Ca să ne-aducă har şi armonie.
Să îmbrăcăm în alb căsuţa noastră,
S-aprindem focul şi să povestim,
Să aşteptăm copiii la fereastră,
Colinda magică în suflet s-o primim!
Fulgii credinţei se întorc acasă,
Cei rătăciţi revin la vatra lor,
Povara-nstrăinării pe umeri îi apasă,
Departe de cei dragi s-ar fi topit de dor.
Brăduţul de Crăciun să strălucească,
S-adune-n jurul său copiii fericiţi,
Cu zâmbete să-mpodobim întreaga viaţă
Şi să simţim magia de a fi iubiţi!
Colindă-mă, te-aştept la aceeaşi fereastră,
de dorul tău mă-ntorc mereu acasă,
topind în suflet sloiuri de gheaţă.
Bucură-mă, la fel ca altădată,
atunci şi acum sunt deodată,
doi fulgi de nea într-o viaţă curată.
Ninge-mă, sunt Omul de Zăpadă,
aştept cu nerăbdare copiii să mă vadă
şi în magia iernii să mai creadă…
Iartă-mă, puţin din mine te mai ştie,
în fiecare an trăiesc o mare bucurie,
te-aştept în seara de Crăciun, copilărie!
Vasile Cucu - Blog 